Disney Channel se lansează în România

de Gloria Sauciuc în 17 Sep 2009
Disney Channel se lansează în România

Disney Channel, cel mai mare canal de televiziune pentru copii, se lansează în România pe data de 19 septembrie.

Adresându-se unui public alcătuit din copii cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani şi din familiile acestora, Disney Channel va oferi telespectatorilor din România un program variat. De la serialul “Hannah Montana”, desenele animate “Phineas and Ferb” şi sitcomul “JONAS” (serialul care îi are în rolurile principale pe artiştii JONAS Brothers, premiaţi cu discuri de platină) la filme precum “High School Musical”.

Canalul va difuza zilnic blocul de programe de divertisment Playhouse Disney, axate pe învăţare pentru preşcolari, printre care succesele mondiale “Mickey Mouse Clubhouse” şi “Manny Iscusitul”.

Maciej Bral, vicepreşedinte şi manager general Disney Channels, Europa Centrală şi de Est a declarat: “În ultimii ani, Disney Channel a devenit prima opţiune a copiilor şi familiilor din întreaga lume. Acest succes are la bază angajamentul nostru de a crea programe de cea mai bună calitate pentru copiii de pretutindeni - fie că locuiesc în Bucureşti, Londra sau Los Angeles. Suntem încântaţi că lansăm Disney Channel în România pe 19 septembrie şi suntem încrezători că noul canal TV va fi preferatul copiilor şi al familiilor acestora datorită grilei unice de filme şi seriale”.

Disney Channel Worldwide reprezintă portofoliul cel mai de succes de canale TV pentru copii din lume, cu 98 de canale şi/sau ieşiri pe canale disponibile în 167 de ţări şi în 32 de limbi. În 2008 Disney Channel s-a clasat drept canalul pentru copii nr. 1 în 17 teritorii.

Iată, mai jos, rezumatul serialelor Disney Channels:

Hannah Montana
Un serial de comedie live ce prezintă viaţa unei adolescente, Miley Stewart, care locuieşte cu fratele mai mare şi tatăl său văduv, compozitor. Fără ca prietenii şi colegii ei de clasă să ştie, Miley are o viaţă secretă - este vedeta pop Hannah Montana. Combinând imaginea de scenă cu costumele creative, Miley descoperă că se poate bucura de ce e mai frumos din ambele lumi - celebritatea şi succesul unei cântăreţe foarte cunoscute şi distracţia de a fi la liceu împreună cu cei mai buni prieteni, Lilly şi Oliver, cărora le-a încredinţat secretul identităţii sale.

Phineas şi Ferb
În acest serial animat de comedie, 2D, plin de momente muzicale, pentru copii, adolescenţi şi familii, ingeniosul Phineas Flynn şi fratele său vitreg plin de resurse, Ferb Fletcher, îşi pun în plan să elimine plictiseala şi se străduiesc ca fiecare din cele 104 zile din vacanţa de vară să conteze. Printre proiectele lor pline de distracţie se numără construirea unui roller coaster la scară reală, crearea unui nou sezon numit "swinter”, transformarea peste noapte în fenomene ale muzicii pop, crearea unei plaje în curtea din spate unde să organizeze o competiţie de surf, şi călătorii înapoi în timp în perioada Jurassicului. În aventurile lor, sunt însoţiţi de Ornitorincul Perry, animalul aparent fără minte al familiei, care, neştiut de nimeni, are o viaţă dublă ca agreabilul agent secret P, în efortul de a salva lumea din calea meschinului Dr. Doofenshmirtz. Între timp, sora mai mare - Candace este înspăimântată de poznele fraţilor săi şi îşi propune ca misiunea ei în viaţă să fie deconspirarea lor faţă de Mama şi Tata, deşi se pare că nu-i poate prinde niciodată asupra faptului.

JONAS
Un adevărat fenomen muzical, Jonas Brothers interpretează rolurile unor vedete rock fictive în acest sitcom evidenţiat prin muzica originală prezentă în multe dintre episoade. Povestea îi urmăreşte pe fraţii vedete rock Kevin, Joe şi Nick Lucas care formează trupa JONAS, de la întâlniri comice la aventuri pe măsură ce încearcă să trăiască o viaţă obişnuită, deşi sunt înconjuraţi de chitări, turnee ale trupei JONAS, haine la modă şi o mulţime de fani înfocaţi care le urmăresc fiecare mişcare. Acţiunea serialului are loc în casa din New Jersey a fraţilor Lucas (o fostă unitate de pompieri), unde locuiesc cu părinţii lor, Tom şi Sandy, şi fratele mai mic Frankie, şi la Academia Horace Mantis, şcoala privată la care studiază.

Magicienii din Waverly Place
Alex Russo şi fraţii săi Justin şi Max sunt aproape la fel ca adolescenţii din cartierul lor din Manhattan, cu o singură diferenţă semnificativă… ei provin dintr-un şir lung de vrăjitori şi trebuie să înveţe să-şi controleze puterile magice aflate în plină dezvoltare sau, altfel, riscă să le piardă. Tatăl lor s-a născut cu aceleaşi puteri, dar a fost obligat să renunţe la ele atunci când s-a căsătorit cu mama lor, o muritoare pe nume Theresa. Acum, în timp ce părinţii se ocupă cu afacerea familiei, Waverly Sub Station, cei trei fraţi intră şi ies din situaţii comice pe măsură ce îşi descoperă puterile magice şi noi provocări tipic adolescentine care se împart între şcoală, prieteni şi familie.

Manny Iscusitul
"Manny Iscusitul”, un serial multicultural inovator despre repararea lucrurilor, este creat pentru a le insufla micilor telespectatori entuziasmul de a aborda provocările prezentate de viaţă, învăţându-i, în acelaşi timp, cuvinte şi expresii de bază în limba spaniolă şi punându-i în contact cu aspecte ale culturii latine. Acţiunea se petrece în cadrul comunităţii multiculturale din Sheet Rock Hills, iar povestea îl urmăreşte pe Manny Garcia, un om priceput la toate, mereu vesel şi care are o trusă de unelte vorbitoare şi energice, (Felipe, Pat, Squeeze, Rusty, Stretch, Turner, Dusty şi noul sosit, Flicker), dar împreună îşi ajută vecinii cu proiectele lor de reparaţii, indiferent dacă sunt mari sau mici. În calea sa, Manny şi prietenii săi întruchipează abilităţile de rezolvare a conflictelor şi soluţionare a problemelor, fapt care face parte din misiunea Playhouse Disney de a-i ajuta pe copii să îşi imagineze, să înveţe şi să se dezvolte pe mai multe planuri.

Clubul lui Mickey Mouse
Nominalizat la premiul Emmy, programul vibrant, orientat spre învăţare "Clubul lui Mickey Mouse" invită o nouă generaţie de preşcolari să i se alăture celui mai iubit personaj din lume rostind fraza "magică", "Meeska, Mooska, Mickey Mouse!" Astfel, o structură fantastică în formă de şoarece va apărea în mod miraculos pentru a fi locul de întâlnire şi învăţare pentru tinerii telespectatori şi prietenii lor, Cei şase senzaţionali de la Disney: Mickey, Minnie, Pluto, Goofy, Daisy şi Donald. Din Clubhouse, Mickey coordonează poveştile pline de cântec şi distracţie care prezintă provocări stimulante construite în jurul unei teme a zilei.
Prin intermediul unei experienţe dinamice, interactive care îi transportă prin diferite locaţii, micii telespectatori dobândesc cunoştinţe de matematică şi învaţă să identifice forme, modele şi numere şi să descifreze puzzle-uri din imagini. Mickey şi prietenii săi ajută la reamintirea şi perfecţionarea lecţiilor cu ajutorul unor mecanisme şi dispozitive la îndemână, printre care Mousekedoer, Mouseketools şi un dispozitiv transportabil denumit Toodles. Mickey îi încurajează pe telespectatori, una din modalităţi fiind prin cântecul exuberant "Hot Dog!", care celebrează realizările zilnice ale trupei.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
BIANCA100 pe 17 septembrie 2009 16:58
vreau sa ma duc in romania!!!!!!!!!!! ca eu sunt in italia mua mua muha mua
Sefu' pe 17 septembrie 2009 19:06
Si dc te lauzi capsunaro ?
aza pe 17 septembrie 2009 20:30
haha sefu :))))))
jroberto pe 17 septembrie 2009 21:05
Fox Kids era cel mai tare(Viata cu Louie, Jack Piratul cel Teribil, Copii de la 402, Ferma Monstrilor etc). Au niste jeguri acum care nici macar nu-s desene animate si sunt complet neamuzante. Sper sa nu continuie in ritmul asta, ca peste 10 ani cand poate o sa am copii n-o sa aiba la ce sa se uite.
Kristin pe 18 septembrie 2009 11:33
am crescut cu fox kids pacat ca nu mai sunt cum erau o data
kensu pe 18 septembrie 2009 11:36
si pe cartoon network inca mai sunt cateva desene misto.si aveti dreptate pe fox kids erau desene bune dar de..
FarkaS pe 18 septembrie 2009 11:40
Transformarea Fox Kids in Jetix nu mi-a placut. Ramane de vazut cum va aparea acest canal de televiziune sub straiele Disney Channel...
trailerx pe 18 septembrie 2009 14:27
daca si ce o sa dea pe disney channel is chestii interesante sau amuzante atunci mai bine s-o lase balta.........
Alecsandru pe 18 septembrie 2009 21:52
vechile desene de pe cartoon network sau mutat pe boomerang
amlia pe 19 septembrie 2009 08:27
ami place canalul jetrix
amalia pe 19 septembrie 2009 08:31
hannah montana e cea mai tare
blaa pe 19 septembrie 2009 10:36
Nu stiu dc toata lumea e cu hannah montana da e oribila si aveti dreptate nu se compara jetixu de azi cu fox kidsu . multe din desenele de pe fox kids sunt pe kidsco pacat cain brasov nu este acest program ,pacat
Laura pe 19 septembrie 2009 10:45
Nu ar fii mai bine ca toate aceste programe pt copii sa nu fie traduse? Nu credeti ca ar fii un mare ajutor pt copiii nostri? Lumea in care traim ii va obliga sa cunoasca aceasta limba, iar aceste canale de televiziune ar putea fii de mare ajutor. Acum ele sunt de ajutor mai mult parintilor, scutindu-i pe acestia de a mai citi din cand in cand copiilor. Ar trebui sa fim constienti si sa ii ajutam cu limba engleza. Eu personal sunt tentata sa interzic copilului sa urmareasca aceste canale.
mihai andreea luciana pe 19 septembrie 2009 11:04
as vrea so intalnesc pe hannah in romania
ELENA si am 18 ani!!!!!!!!!!!! pe 19 septembrie 2009 15:22
De ce criticati in halul acesta noua infatisare a canalului jetix??? intradevar sunt unele desene urate ca jimmy cool,si cele cu batai....da serialele precum HM si jonas sau altele sunt destul de educative si incurajeaza copii sa-si urmeze visele,sa fie prieteni buni,sa nu minta....am 18 ani si imi place sa ma uit la desene....cele disney sunt superbe nu uitati k o mare parte din voi ati crescut cu aceste desene....ursuletul winnie the pooh,mickey mouse....eu ma bucur de transformare.....pe cartoon network sunt numai panarami...cu exceptia tom si jerry si scooby doo,restul mi se par o tampenie,sunt urate si invata copii numai prostii.da fox kids dadea desene frumoase da lumea aevoluat si am uit la copii de azi(si fratemiu care are numai 6 ani)...doamne knd iese afara se alearga cu copii si fac k animalele salbatice,vorbesc cu"prostule" spun nu vreau si nu mai asculta deloc de parinti...si toate din cauza ca la moda sunt desene cu batai,lupte,vb urate si comportament cu totul neadecvat pt ei....de ex. eu pe fratemiu nu-l las deloc sa se uita la cartoon network.....minimax mi se pare ok chiar foarte si disney channel la fel...asa canu va mai dati mari critici ca nu sunteti...ocupativa mai mult de copii vostri si nu-i mai respingeti zicandu-le n-am timp sau is obosit...normal k atunci copilu' se uita la desene..pt k nici pe afara nu mai au unde sa se joace...va multumesc.
Inna pe 20 septembrie 2009 10:40
Imi place foarte mult canalul Disney Channel.
nicoleta pe 20 septembrie 2009 15:59
hanah montana esti cea mai mare fana a ta si as vrea sav te cunosc si am fost dzamafgita ca nu se facauditile in sibiu] te n pup si te iubesc pa pa pa pa PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA PA
andrei pe 22 septembrie 2009 19:25
tare
diana pe 22 septembrie 2009 20:22
ei eu cred ca hannaah si milay canta tare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!111
ciornea damaris pe 23 septembrie 2009 10:15
te iudf hytykky
eliza pe 23 septembrie 2009 10:17
imi place hanna montana canta tare
deutssza pe 23 septembrie 2009 12:21
nici disney channel nu ii prea stralucit...sunt cateva desene in plus fata de jetix dar fox kids era cel mia tare:d

mai bine scoatea desenele astea ciudate care sunt acum.. si sa bage cv nou si fain

liviutza... pe 24 septembrie 2009 20:48
da intradevar era frumos fox chids ...dar sa recunoastem cids vs kat...hm..jb...pr.sunt tari...:X
Vortex pe 25 septembrie 2009 17:55
De ce au trebuit sa bage disney peste jetix??? Ii urasc pe astia cu desenele si filmele lor tampite,in afara de lilo si stich toates jeguri.Bine si jetixu a inceput sa bage desene nashpa ,dar de fain era inainte cand te uitai la tutankamon ,cei cu andy,galactick fotball,si altele nu mi le amintesc pe toate .Acum vezi kid vs kat porcarie,jimmy nush cum, toate sunt neinteresante .AAA mi-am amintit de un desen foarte fain Jack piratul cel teribil uitati-va pe youtube la episodu cu unchiu mort;)
mihaela pe 25 septembrie 2009 21:53
nu prea stralucit=))miha""
ioana pe 26 septembrie 2009 10:57
şi io am disney channel şi ie foarte frumos.
oana_matei1998 pe 26 septembrie 2009 23:53
imi place mult disney channel
Cristina pe 27 septembrie 2009 09:21
Vreau ca jetix sa se intoarca inapoi
Corina pe 1 octombrie 2009 13:35
Imi place mult Disney Channel si au facut o transormare buna din jetix in disney,si serialele cu HM si Jonas sunt foarte bune.si cred ca o sa particip la preselectiile de la Timisoara pt HM....
andycasink pe 3 octombrie 2009 23:56
mi se pare ca e cel mai tare canal de televiziune dinsney chanel. mie fox kids mi se pare de copii mici disney chanel cel mai tare. jetix=porcarie de desene, macar de DC sunt filme misto precum HM si wizards of waverly place. dar jonas mi se pare o pierdere de timp. jimmy cool la gunoi. kid vs kat e tare.si cam atat.
Roxy pe 5 octombrie 2009 16:04
Vortex ,Kristin si jroberto aveti dreptate....ii drept k disney channel este frumos dar eu vreau foz kids inapoi cu desenele alea fumoase si jetixul :((....
bianca apavalloaie pe 13 octombrie 2009 17:29
imi plac toate desenele sunteti foarte TARI !!!!!!!!!!!!!
SUNT FANA LA TOATE DESENELE
VA IUBESC

Sandu pe 18 octombrie 2009 20:27
Ce pacat ca nu mai da Pokemon era cel mai tare anime dar Ash si Dawn se potrivesc cu ma potrivesc si eu cu iubita mea Andreea
Andreea pe 18 octombrie 2009 20:29
Da ne potrivim ca noi doi avem 10 ani
nu conteaza pe 21 octombrie 2009 19:23
desenele de pe fox kids cum ar fi viata cu leoui sau copii de la 402 erau chiar tari...astea de la disney sunt si ele...dar nu ca cele de la fox kids
teo pe 1 noiembrie 2009 06:53
mda....si eu am copilarit cu fox kids,apoi.....mai sunt 10 zile pana la jetix.eram curios sa vad ce desene are.la inceput au fost bune dar apoi.....bleah
mara pe 2 noiembrie 2009 20:58
eu cred ca disney e tare imi place
adina pe 20 noiembrie 2009 20:38
nu va place disney cheannel
adina pe 20 noiembrie 2009 20:39
????????????ca mie imi place
ionce paula ioana pe 22 noiembrie 2009 20:19
sant foarte faine desenele dela disnei va pup :-*:-*
ionce raluca narcisa pe 22 noiembrie 2009 20:23
ceau sant cele desene pe care leam vazut vriodata voua nu va plac va pum noapte buna :-*
gabriela pe 24 noiembrie 2009 18:06
desenele de pe disney channel sunt frumoase
steluta pe 11 decembrie 2009 22:41
macar puteti sa bagati jetixul pe alt canal imi placeau foarte mult desenele cu pokemon
Cossmin pe 13 decembrie 2009 16:51
Iubesc Disney Channel...Eeh...mi-au plăcut şi nişte desene de la Jetix,dar...Disney e cel mai tare...(id-ul meu : cossmin_003)
Criss - Despre DC pe 14 decembrie 2009 01:00
Kox Kids a fost luat de JETIX care apartine companiei Disney : Disney-ABC Television Group, Se difuzau unele seriale tari unele inca se mai difuzeza noapte tarziu , a fost nevoie de o rebrenduire asa ca oficiali de la Disney ABS Televison Grop au hotarat sa transforme JETIX in Disney Channel in mai multe tari precum: Romania, Ungaria, mi se pare ca si Bulgaria, Russia si altele.... Mie unul i-mi place Disney Channel este adevarat ca se adreseaza mai mult adolescentilor dar in curand se va lansa si Playhouse Disney , daca mai vreti sa vedeti productii vechii Fox Kids si JETIX luati-va un operator de cablu care difuzeaza si JETIX Play ( Grabitiva pentru ca din 2010 JETIX Play devine Disney Cinemagic ;) )

Nu va mai vaitati atata ca nu sunt bune desenele de pe DC sunt de acord cu ce spuneti voi despre Cartoon Net. intradevarat sunt f violente !

A si inca ceva tot criticati ca saracuti vostrii copilasi nu pot invata engleza nu este de loc adevarat sa stiti ca Disney Channel, Cartoon Net. si mi se pare ca si Minimax transmit dual dar de daca nu va pricepeti si daca nu aveti tv-uri bune asta este ( Cat investesti atata primesti !) si sa nu mai zicem si de JETIX Play care transmite numai in engleza !

Va salut, Disney Channel e super !

Denisa pe 17 decembrie 2009 21:59
Mie imi place Disney Channel , iubesc sunt desene minunate de exemplu: hannah montana, jonas, zack&cody ce viata minunata, sonny with a chance si sunt mai multe dar imi plac actori mult si as vrea sa cunosc toate starurile Disney Channel deci imi plac la nebunie mai faine decat celelalte desene
adi ruse pe 22 decembrie 2009 08:15
sunt adi ruse am 11 ani si am 3 veri prima teo ruse , andrei jurubita, gabi jurubita.

este grozav in romania

teodora_bianca96 pe 22 decembrie 2009 08:23
buna ma numesc ruse teodora bianca am 4 veri adi ruse, jurubita andrei, jurubita gabi, ruse denisa.imi iubesc neamul.am 9 ani si va vine sa credeti eu si cu adi ne-am impacat . stici uneori toata scola este plictisitoare.

este grozav in Romania.

aura pe 23 decembrie 2009 19:52
eu cred k Disney channel e un canal super pentru k are hannah montana, magicienii din waverly place phinea and ferb zac si cody ce viata minunata si muuulte altele.Disney channel este un program frumos pentru copii si cred k ar trebui sa il lase pe acesta...
denisa pe 24 decembrie 2009 15:05
va iubesc imi place la nebunie disney channel oooo iubesc pe hannah montana pusi la toti
SELENA GOMEZ pe 28 decembrie 2009 16:32
HANNAH MONTANA E DEMODATA DAR SELENA ADICA IEU NU SUNT SELENA DAR MA CHIAMA CA IA II PORT NUMELE SELENE E CEA MAI TARE
anonim pe 3 februarie 2010 16:32
mi-e nu imi place hannah montana dar recunosc ca din cand in cand ma mai uit la film!
anonim pe 3 februarie 2010 16:34
ce este Fox Kids?
fred pe 3 februarie 2010 16:37
eu ma uit numai pe Cartoon la "scooby doo"
bya pe 6 februarie 2010 22:34
imi place disney channel dar la nebunie si ma-si bucura daca ati mai baga episoade noi cu zack si cody macar cu ei ca sunt cei mai tari mi-ar fi placut sa ma nasc in america ca stiu foarte bine engleza dar asta este ma multumesc cu ce am si cand voi fi mare ma voi duce in america macar daca va uitati faceti-mi bucuria asta mie va multumesc!!!
bya pe 6 februarie 2010 22:35
si sa va las id meu yo_bya97 dak se uita o vedeta de la disney channel
edy pe 12 februarie 2010 16:14
ooooooooooooooooooooooooooooooo
vero pe 19 februarie 2010 12:05
Am doua fetite, una de 4 ani si una de 6 ani. V-as ruga sa difuzati lazy town si mickey mouse mai tarziu de orele 14 deoarece aceste desene sunt prea devreme si fetitele mele nu reusesc sa le vada si isi doresc ff mult aceste desene. Cea de 4 ani nu se poate trezi asa devreme adica la 7.30 iar cealalta trebuie sa plece la gradinita si plange ca nu vrea la gradinita ca sa stea sa vizioneze stefania si mickey mouse. Va multumesc pentru intelegere si sper sa ma ajutati. Este un canal f bun pentru copii.
emily pe 20 februarie 2010 10:43
am 10 ani si iubesc disnneiy chanel. bagati episoade noi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
peace sells..but who's buying? pe 23 februarie 2010 16:56
ce stiti voi...majoritatea aveti 10-12 ani, erati micuti cand ne uitam noi la viata cu louie, ferma monstrilor, familia purceilor, jim button, eak, the tick, familia de ce, lumea lui bobbie si multi multi altii...
ce vremuri...daca cineva stie unde as putea sa vad si eu familia purceilor si ferma monstrilor, spuneti'mi si mie:)

vili pe 24 februarie 2010 12:51
777
1

andrei pe 7 martie 2010 11:02
abia astept sa vina disneychanel in rooooomaniaaaaa
andrei pe 7 martie 2010 11:05
si sunt de acord cu emily
andrei pe 7 martie 2010 11:09
o iubesc pe miley si am cunoscut-o pe jocul club marian
firulescudenisdenis719 pe 20 martie 2010 08:33
Vreau jetix-u sa se intoarca pentru ca sa vad pokemon din nou!
daniela pe 26 martie 2010 20:13
o iubesc pe Hana Montana mult as vrea sa fiu ca ea
miruna pe 11aprilie 2010 17.02 pe 11 aprilie 2010 17:03
o iubesc pe hannah monntanna
imi place foartemult
vreau sa defin lafel ca ai

DAIANA pe 11 aprilie 2010 18:38
DRAGUT!
Radu1711 pe 16 aprilie 2010 23:58
numa sa vrea sa se lanseze ca aici toti te fura
sami pe 7 mai 2010 15:15
imi place foarte mult dysney cheanal si cel mai frumos film de la dysney chenal este intalnire cu un star
raluca pe 14 mai 2010 22:15
disney channel e groaznic, si de copii mici!!!!!
raluca pe 14 mai 2010 22:21
hannah montana e oribila! nu stiu cum nu va dor ochi cand va uitati la costumatile ei! cui iar pasa de ia sau de jonas brothers!vreau inapoi jetix toate desenele de pe disney chnnel sut plictisitoare!
raluca pe 14 mai 2010 22:26
numi place diney channel! de ce a venit in locul lui jetix? daca tot au schimbat jetixul macar puteau sa bage ceva mai ca lumea!!! vreau jetix inapoi!
Al3x pe 16 mai 2010 21:47
Ce de prosti !!! Sa ne gandim la numele programului: DISNEY channel, de la WALT DISNEY, da numai porcariile astea. Singura legatura cu numele Disney este faptul ca sunt facute de corporatia infiintata de marele parinte al desenelor animate ! Unde sunt Goofy, Mickey Mouse, Donald Duck, Silly Symphonies etc. ? Ce sunt cu comercialismele si vedetele de duzina americane, pe care tinerii care se freaca la c___e prin pantaloni se uita ?
ioana pe 31 mai 2010 14:28
este tare si te iubesc hannah montana esti cea mai tare sunt cea mai mare fana a ta
Trisca Ramona pe 1 iunie 2010 09:52
IMI PLACE DISNEY CHANEL E CANALUL MEU PREFERAT DE TELEVIZIUNE . IMI PLACE DESENELE CU SELENA GOMEZ ADICA ALEX DIN MAGICENII DIN BAVERLY PLACE SI DEMI LOVATO ADICA SONY. IUBESC DISNEY CHANEL.
andrada pe 18 iunie 2010 22:40
cele mai frumoase desene erau cele de pe fox kids .Le adoram pur si simplu ele au facut parte din copilaria mea.Au venit q jetix-ul si disney chane-ul si au stricat tot .As vrea sa se faca macar o zi si sa bage toate desenele copilariei mele.k de ex pisoiul eck ,tick ,piratul jack ,viata cu louie, lumea lui boby ,si multe multe altele :(
andreea pe 14 august 2010 14:55
Super!!!!!! e cel mai tare program ador desenele de pe disney chanel mai ales h2o &hannah montana
madalina am 13 ani pe 14 august 2010 15:04
bagati si voi episoade noi la toate desenele si stergeti-le pe cele vechi aaaaaaa bagati si desenele lazly town power rangers
cristy2010 pe 18 septembrie 2010 18:01
mdea DisneyChannel e prea calumea cui nui place sa se uita la desenele alea vechi de acum 70 de ani.! La DisneyChannel se poate uita si adolescenti de 15 - 16 ani asa ca no comment ca e prea calumea mai ales Zack si Cody si Jonas,, si multe altele
anca pe 19 octombrie 2010 14:03
DisneyChanel e mai tare decat toate canalele de copii fraierilor
malina pe 22 decembrie 2010 17:31
lasati jetix corto netuarg bumerang si uitativa la disney channel este super casto adica super fain acolo veti gasi multe filme foarte faine : hana montana,fineas si fearb,magicieni din weibarli pleis, soni si steluta ei norocoasa ,jeonas si multa alta filme care apar mereu .deci va sfatuiesc sa va uitati la disney channel pentru ca nu se stie ce mai apare nou .sa nu va mai aud ca va uitati la emisiunile alea proaste. mati intees cu toti.
cioinac diana pe 6 februarie 2011 16:57
hana montana este cel mai frumos desen din lume:-*
cioinac diana pe 6 februarie 2011 16:58
hana montana cel mai fain desen
IRINA pe 7 martie 2011 16:01
Esti fana mea iubita vreau sa fiu ca tine.
andrea pe 18 martie 2011 21:13
hannah prostana este ceamai tampita persoana si cu vocea ei de calugarita ar trebui sa se faca popa sa se duca dragu de urata ce e cred ca nu are nici un prieten :)scuzati nu am nimica cu e dar este o prostitoata
mihaela pe 1 aprilie 2011 12:24
hannah montanah e cea mai frumoasa si dea mai indragita fata din poata lumea ea e fana mea cea mai iubita
andreea pe 6 aprilie 2011 12:54
e super postul de televiziune numit disney channel.eu ma uit la toate desenele de pe acest post nuam ratat niciun desen
darkconstance pe 9 mai 2011 23:40
Am tot observat discutiile astea si ma amuza! Copii, aveti grija cu dactilografierea!
In primul rand, eu fac parte din generatia Fox Kids si, prin urmare, voi spuna ca DC nu mi se pare stralucit decat pentru anumite desene animate educative pentru prescolari. Nu vreau sa sune babesc, dar generatiile devin din ce in ce mai violente! Nu mai gandesc( toate sunt dublate), nu mai apreciaza ironia, totul se invarte in jurul "Vai, totul se termina cu bine!" , " Dreptatea invinge!" sau mai stiu eu ce. NU spun ca nu ar fi adevarat, dar eu cosider ca acum nu se mai vrea o generatie de luptatori, ci o generatie care se va obisnui ca altii sa gandeasca pentru ea. Ce e cu atatea filme? Cu H.M. , J.B. sau mai stiu eu ce? Parca erau desene animate, nu stereotipii americane!
In al doilea rand, grila de programe ar fi trebuit delimitata mai atent. Unde sunt desenele care imi bucurau copilaria? Nu se mai gaseste nici urma de ele pe internet, dar la televizor. Fox Kids- Jetix- apoi Jetix "nustiucum"-Disney Channel....Felicitari, totusi, pentru Mickey Mouse Clubhouse, HandyManny si ce mai era in genul asta! Dar, rusine pentru excluderea si interzicerea unor desene precum " Life with Louie", "The terrible pirate Jack", "Eek-the cat", "Wunchpunch", "Creepy Crawlers", "Princess SISI", "Pig City" .Ati prins voi ideea....
In concluzie, desenele animate = TV, mai lasati televizorul si puneti mana de cititi o carte!

alex_il_fenomeno pe 23 septembrie 2011 17:44
zi fatidica ! s-au dus desenele noastre memorabile ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells