Cinematograful Republica devine Cinema Florin Piersic, renovat şi modernizat

de Cinemagia în 21 Ian 2011
Cinematograful Republica devine Cinema Florin Piersic, renovat şi modernizat

Cinematograful Republica din Cluj-Napoca se redeschide din 27 ianuarie 2011. El a fost redenumit Cinema Florin Piersic, în baza unui protocol de parteneriat încheiat între RADEF RomâniaFilm şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

În perioada în care a fost închis, cinematograful a fost renovat şi modernizat în totalitate. Astfel, cinefilii din Cluj vor putea vedea aici cele mai noi filme de la Hollywood în format digital şi 3D. Confortul a fost sporit cu cele mai noi fotolii şi sunet digital Dolby.

Ca o surpriză pregătită de organizatori, joi, 27 ianuarie, vor putea fi văzute la Cinema Florin Piersic filme cu renumitul actor, după următorul program:

13.00 Haiducii lui Şaptecai
15.30 Colierul de turcoaze
18.00 Trandafirul Galben
20.30 Drumul oaselor
 
Intrarea la aceste proiecţii este liberă!
 
Modernizarea sălii din Cluj face parte dintr-o serie de investiţii pe termen lung iniţiate de Directorul General al RADEF RomâniaFilm Marius Iuraşcu. Astfel, în decembrie 2010 au fost lansate în Bucuresti şi Craiova primele Săli-cafenea 3D numite Caffe Cinema 3D. Conceptul de Caffe Cinema 3D este marca înregistrată a RADEF RomâniaFilm şi va fi implementat în cel puţin alte 20 de cinematografe în ţară, în decursul anului 2011.

Cinema Florin Piersic a fost denumit astfel pentru a onora o carieră de neuitat a unuia dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi actori români. Numele lui Florin Piersic este legat de peste 50 de filme ce au totalizat milioane de spectatori în sălile de cinema precum: Haiducii lui Şaptecai, Eu, tu şi Ovidiu, Colierul de turcoaze, Drumul oaselor, Pintea, Aventuri la Marea Neagră, De-aş fi Harap Alb.Sala are acum, după modernizare, 750 de locuri, fotolii, sunet Dolby Digital şi o cafenea unde pot fi savurate băuturi răcoritoare şi cafea.

Cinema Florin Piersic va fi lansat oficial miercuri 26 ianuarie începând cu ora 18,00 în prezenţa lui Florin Piersic care va inaugura sala ce-i poartă numele alături de Primarul Municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu şi Directorul General al RADEF RomâniaFilm Marius Iuraşcu. De la eveniment nu vor lipsi focurile de artificii urmate de o cupă de şampanie.

Seria de modernizări a cinematografelor din portofoliul RADEF RomâniaFilm va continua cu lansarea anul acesta a Cinematografului Amza Pellea din Craiova (fostul cinema Patria).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Spartacus pe 21 ianuarie 2011 20:16
Ma bucur pentru aceasta initiativa. Florin Peirsic este unul din simbolurile cinematografiei autohtone si trebuie onorat cum se cuvine. Din pacate, in ziua de azi nu se vede la orizont nicio persoana care sa aiba macar perspectiva de a le calca pe urme marilor actori romani de dinainte de 1989. La o asa finantare a filmelor noastre, dar, mai ales, din cauza sistemului nenorocit P.C.R. nu vom mai avea prea rucind parte de filme care sa atrage romanii in sali ca inainte....
mirko pe 22 ianuarie 2011 00:52
Florin Piersic merita din toate punctele de vedere aceasta distinctie pentru tot ce a facut pentru filmul romanesc. Este unul din emblemele de baza a Romaniei si trebuie omagiat cat inca nu va fi prea tarziu si il vom pierde definitiv. Cu siguranta vor fi multi spectatori care vor calca pragul cinematografului si se vor bucura de filmele bune.
doinarac pe 23 ianuarie 2011 00:06
Da! un frumos omagiu adus si actorului Amza Pellea va fi schimbarea numelui cinematografului Patria din Craiova in "Cinematograful Amza Pellea".

A mai fost un cinematograf in Craiova care omagia numele marelui om de cinema Jean Negulesco, dar din pacate dupa revolutie s-a desfiintat.
Jean Negulesco s-a nascut in Craiova si si-a inceput studiile in acest oras.

allexx.andra pe 23 ianuarie 2011 10:31
Felicitari pentru initiativa!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells