Câte o oră cu Angelina Jolie, Sophie Marceau, Monica Bellucci, Penélope Cruz, Charlotte Gainsbourg

de Gloria Sauciuc în 12 Aug 2009
Câte o oră cu Angelina Jolie, Sophie Marceau, Monica Bellucci, Penélope Cruz, Charlotte Gainsbourg

Eu nu am avut şansa de a sta o oră întreagă cu niciuna dintre actriţele mai sus menţionate. De fiecare dată a trebuit să le "împart" cu alţi minimum trei jurnalişti, cu ocazia interviurilor realizate la festivalurile de film. De fiecare dată însă, întâlnirile au fost speciale. Dacă Angelina Jolie şi Monica Bellucci sunt nişte prezenţe care îţi taie răsuflarea (culmea - deşi amândouă superbe - fiecare în cu totul alt mod), la Sophie Marceau te dezarmează disconfortul pe care-l resimte în faţa aparatelor de fotografiat sau a camerelor video. Penelope Cruz este fascinantă doar pe marele ecran. În carne şi oase, nu mai este la fel de electrizantă. Iar cu Charlotte Gainsbourg te simţi pur şi simplu bine. Emană foarte mult calm şi echilibru.

Voi descrie cum au fost întâlnirile mele cu actriţele mai sus menţionate, apoi e rândul tău să spui cum ar arăta o întâlnire de-a ta de-o oră cu ele: ce întrebări le-ai pune, ce le-ai oferi, cum crezi că te-ai simţi şi ce reacţii bănuieşti că vei avea. Nu uita că luna aceasta Cel mai bun comentariu al zilei este premiat!

Cu Angelina Jolie am vorbit câteva momente în timp ce luam un autograf de la ea, la Cannes, cu ocazia includerii în competiţia pentru Palme d'Or a filmului Changeling.
Este o prezenţă radioasă. Emană foarte multă bunătate şi fragilitate. Are o voce foarte caldă, vorbeşte calm, zâmbeşte tuturor. Te priveşte înainte să dea autograful, de parcă fiecare gest, până şi acesta, are o importanţă aparte.

Pe Monica Bellucci nu te mai saturi să o priveşi. O frumuseţe mai carnală decât Jolie, mai senzuală. Modul în care priveşte, în care vorbeşte - imposibil să nu te atragă. Interviul acordat la Cannes în 2008 îl puteţi viziona aici.


Întâlnirea cu Sophie Marceau e dintre cele care îţi rămân în minte pentru că persoana te ia prin surprindere. Nu-i plac aparatele de fotografiat, cu atât mai puţin camerele video. Este o persoană pudică, îşi întoarce faţa dacă vrei s-o imortalizezi. Pare mereu pe fugă, neliniştită, este greu să-i surprinzi ochii. Vorbind cu ea, cele 15 minute câte au fost alocate interviului, am descoperit, totuşi, o femeie sigură  pe ea, care - când îţi citează din Pirandello, când vorbeşte despre HD şi efecte speciale. Iată aici interviul cu fosta fată Bond.

Charlotte Gainsbourg, cea care la 13 ani cânta în duet cu tatăl ei "Lemon incest", iar peste câţiva ani făcea The Cement Garden (1993), un film în care se celebrează incestul, nu s-a ferit de nuditatea frontală în Antichrist (Lars Von Trier), filmul pentru care anul acesta a luat premiu de interpretare la Cannes.
Mai frumoasă în realitate decât pe marele ecran, actriţa în vârstă de 38 de ani arată ca o adolescentă, cu tricoul ei absolut comun şi jeans gri, afişând un calm interior. Este împăcarea cu sine? Sau e vorba de un control al emoţiilor pentru a nu-şi autoprovoca o stare tensionantă, după atacul cerebral pe care l-a avut în urmă cu câţiva ani?
În discuţia avută la Cannes cu  Charlotte Gainsbourg, actriţa şi-a mărturisit frica de moarte şi a vorbit despre rolul controversat pe care l-a făcut, despre vină şi cei doi copii ai ei cu regizorul Yvan Attal.

Penélope Cruz dă absent autografe, şi e mai frumoasă pe marele ecran decât în realitate. Deloc efervescentă - cum o percepusem prin prisma rolurilor sale, mi s-a părut o personalitate sub toate personajele pe care le-a făcut. Cruz e o apariţie pe care o remarci, dar care te lasă - totuşi - rece.

Cum ar arăta întâlnirile voastre cu aceste actriţe?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ooo333 pe 12 august 2009 14:26
Cu Angelina te-ai simti ca domnul Smith. ( MR.& Mrs. Smith ) cu Sophie Marceau cu o inima nenfricata (brevenheart). Cu Monica Bellucci o sa-ti cada lacrimi din soare ! Penelope Cruz ca-n sahara de cald ! si cu Charlotte Gainsbourg ca cum n-ai crede in dumnezeu ( antichrist )
penelope pe 12 august 2009 15:57
urate comentarii la adresa lui penelope. si e un articol dezamagitor de subiectiv.
Corina pe 12 august 2009 16:12
Angelina Jolie este o femeie de succes, are 6 copii, le ofera atentie la fiecare in parte, duce o viata sanatoasa, are bani etc. Daca persoana care a scris articolul chiar a cunoscut-o personal,il invidiez ca a avut ocazia sa stea fata in fata cu o frumusete rara si cu o persoana buna la suflet:). Daca nu...sa stie ca nu e frumos sa minti despre asa ceva. In concluzie, sanatate si toate cele bune Angelinei Jolie si familiei sale:D. Daca as putea petrece putin timp cu ea as dori sa ii spun cat de mult o admir pentru viata sa(lucru care deja il stie), sa ne cunoastem mai bine si sa ne imprietenim si sa tinem legatura.(lucru care nu cred ca ar fi posibil)
Gloria pe 12 august 2009 16:14
raspuns pentru @penelope:
Am anuntat din titlu ca voi scrie despre cum a fost intalnirea mea cu aceste actrite; articolul, in acest caz, nu putea sa fie decat subiectiv. Cat o priveste pe Cruz, desi admir actrita, recunosc ca persoana nu mi-a lasat o impresie la fel de buna.

sol pe 12 august 2009 16:17
cred ca pe angelina as ruga-o sa ma lase sa o ating, atat. pe penelope as vrea sa o fac sa rada. pe bellucci as pune-o sa vorbeasca de cassel si malena, pe marceau as pune-o sa-mi recite ceva.
nu sunt urate comentariile, e normal sa fim subiectivi nu, fiecaruia ne place de cineva mai mult decat de restul, rezonam diferit... de exemplu, eu o ador pe penelope. da, si pentru ca e frumoasa, dar cel mai mult mi-a placut in Nu te misca unde numai frumusetea nu este pusa in valoare. iar angelina ma lasa relativ rece desi recunosc ca e foarte frumoasa....

penelope pe 12 august 2009 18:08
gloria, mie imi place cum scrii, dar ai uitat, parca la cannes penelope a avut probleme de sanatate.era intoxicata, e si ea un om.frumusetea ei vine din interior, si are un corp de vis, daca e sa vb de fizic si niste ochi speciali, aerul acela mediteranean.si mie mi s-a parut timida si timorata la Oscar de exemplu. in ceea ce priveste talentul parca e mult mai talentata decat angie( ai laudat-o prea mult). succes in continuare.
--- pe 12 august 2009 18:47
Interesant articol... si sunt de aceeasi parere cand vine vorba de cruz. Sincer sa fiu, nu ma prea impresioneaza nici pe marele ecran... ma cam plictiseste.
lucia14 pe 12 august 2009 19:10
mie imi place sa vad ca toata lumea sa straduieste din rasputeri sa scrie niste comment-uri cat mai interesante si care sa sara in ochi celor care dau premiile. mie personal mi se pare usor penibil, dar fie. cati dintre voi se straduiau sa scrie un comment cat de cat ca lumea inainte de concurs?
corina pe 12 august 2009 21:04
:)) eu sincer nu prea stiu ce sa scriu niciodata....dar nu am scris pentru concurs, am scris pentru ca sunt o mare fana a angelinei jolie si doream sa impartasesc si celorlati parerea mea despre ea:)
angesa pe 12 august 2009 23:57
@lucia14
Poate ca fiecare sa straduieste sa scrie un comentariu cat mai interesant nu ca sa sara in ochii celor care dau premiile, ci ca sa castige efectiv DVD-ul premiu.
Sa mai vada un film, sa aiba un DVD cu un film nou in colectie, ca niste adevarati cinefili. Ce e rau in asta?
Mie chiar imi place stradania asta, caci parca nu mai apar comentarii atat de "nelalocul lor " ca limbaj ma refer.
Cat priveste intalnirea cu aceste stele ale cinema-ului cred ca este "COOL sau Hot" (?) sa stai fata in fata si de vorba cu ele. E o experienta !!!

Klara pe 13 august 2009 03:26
Mie mi-a placut articolul, ma bucur ca ne-a fost impartasita si noua aceasta experienta. Cred ca as avea foarte multe emotii daca ar fi sa le intalnesc si sa stau de vorba cu ele.
Mi-ar placea sa o intalnesc macar pe una dintre ele, dar intr-un cadru mai "neoficial" , sa vad cum este ea ca persoana.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells