Sunt anumite filme care, din pura intamplare sau cu evidenta intentie a realizatorilor, parodiaza realitatea. Este cazul si Asasinarii lui Jesse James de catre lasul Robert Ford, in care, iata, asasinul (interpretat de Casey Affleck, fratele mult mai celebrului Ben) comenteaza la un moment dat comparatia handicapanta cu fratele mai mare, atat in film, cat si in viata reala. Din nefericire, desi rolul lui Casey Affleck este absolut desavarsit in Asasinarea, actorul a fost sabotat la Venetia de chiar premiul pentru interpretare primit acum doi ani de Ben pentru Hollywoodland. Da, Casey Affleck ar fi trebuit sa primeasca Coppa Volpi in 2007 si nu Brad Pitt, care nu este nimic mai mult decat extrem de corect in acest al doilea film al lui Andrew Dominik (dupa australianul Chopper, care l-a transformat pe Eric Bana, pe buna dreptate, intr-un actor international).
Minutioasa analiza a vietii banditului american, a carui viata (dar mai ales moarte) l-a transformat intr-o adevarata legenda, in Asasinarea... Dominik este atent mai putin la faradelegile bandei lui James si mai mult la oamenii care le pun la cale. Este un film mai degraba psihologic decat unul de actiune. Adevarata investigatie a personalitatilor protagonistilor, Asasinarea se concentreaza pe Jesse James (Brad Pitt) si Robert Redford (Casey Affleck), prinsi in capcana intr-un tensionat (si in acelasi timp lent) joc de-a soarecele si pisica. Pentru ca amandoi au propriile lor planuri, usor diferite de cele ale celorlalti membri ai bandei.
Inainte de a intra in banda fratilor James, Robert Ford nu era decat un pusti melancolic si egocentric, care colectiona cartile despre aventurile lui Jesse James, visand la un viitor la fel de notoriu ca al acestuia. Ford participa la ultimul jaf al lui James si reuseste, cu o combinatie de naivitate si vorbe dulci, sa ramana in casa acestuia, in chip de invatacel si molcom adorator. Dar fascinatia lui Ford pentru bandit incepe sa se transforme in invidie si apoi in teama, tanarul incepand sa puna la cale tradarea lui James. Cele doua personaje, ca si jocul lor de-a soarecele si pisica, sunt prezentate foarte subtil, nu prin scene violente, care sar in ochi, ci mai degraba printr-o multitudine de activitati banale, specifice vietii din Missouri secolului XIX. Una dintre cele mai concludente scene, de exemplu, cand ambigua raportare a lui Ford la ames devine clara, are loc cand Jesse James se afla in cada (trimitere directa la Talentatul domn Ripley al lui Minghella si probabil singurul motiv pentru care Dominik a fost nominalizat la Queer Lion la ultimul festival de la Venetia).
Cu o foarte puternica scena de inceput, jaful unui tren, Dominik construieste apoi un adevarat castel din carti de joc, aratand destinele membrilor bandei, intrarile si iesirile (de cele mai multe ori cu picioarele inainte), punctele culminante si intrigile in care sunt implicati acestia, totul pentru a pregati cu minutiozitate o formidabila scena finala, celebra asasinare din titlu.
Spre deosebire de alte western-uri care il au pe Jesse James ca protagonist, filmul lui Dominik nu se bazeaza aproape deloc pe violenta si spectaculos, desi personalitatea banditului si relatiile cu membrii bandei sale creeaza o interesanta si puternica tensiune, o amenintare difuza, dar tot mai palpabila. Hotararea lui Ford de a-l ucide pe James este cauzata poate nu de o dorinta de faima, poate nu de teama ca va sfarsi ucis misterios ca si alti membri ai bandei, ci probabil din cauza acestei senzatii de pericol iminent pe care o are in preajma banditului, stare prezentata si construita excelent de Dominik. Ca un agent secret care clacheaza in teritoriul inamic, Ford ucide ca sa se elibereze de temeri confuze, dar teribile. Atractia si repulsia dintre cele doua personaje sunt forta motrice a filmului, care are nevoie cu toate acestea de 155 de minute pentru a se dezvolta complet. Pentru cinefilii de cursa lunga, Asasinarea este obligatoriu de vazut, pentru interpretari si subtila tensiune dezvoltata de Andrew Dominik.
Părerea ta
Spune-ţi părerea