Tom Cruise şi Katie Holmes, final de mariaj!

de Cristina Grigore în 30 Iun 2012

Katie Holmes s-a hotărât să divorţeze de Tom Cruise, cel care i-a fost soţ vreme de cinci ani şi jumătate, anunţă TMZ.com, citând un comunicat de presă al avocatului actriţei. "Este o problemă personală şi cu caracter privat a lui Katie şi familiei ei", a menţionat acesta.

Potrivit unor apropiaţi ai actorului, vestea l-a luat prin surprindere pe Cruise, deşi zvonurile despre despărţirea cuplului circulau încă din luna aprilie, de când cei doi nu au mai fost văzuţi împreună.

Starul a păşit singur pe covorul roşu al premierei ultimului său film Rock of Ages, punând lipsa partenerei sale pe seama unor afaceri pe care aceasta le avea în China. În luna mai, într-un interviu acordat revistei Playboy, el făcea unele afirmaţii măgulitoare la adresa lui Holmes: „Este o persoană extraordinară", spunea el, "si dacă petreci cinci minute cu ea, îţi dai seama de asta”, adăuga el, printre altele.

Cu toate acestea, Katie nu mai vrea să trăiască alături de cel care i-a topit inima încă din aprilie 2005, iar unul dintre motive pare a fi consacrarea totală a lui Tom faţă de Biserica Scientologică. Holmes doreşte acum să se concentreze asupra carierei, pusă în umbră de popularitatea lui Cruise.

Starul lui Mission: Impossible, care va împlini 50 de ani pe 3 iulie, a fost anterior căsătorit cu actriţele Mimi Rogers şi Nicole Kidman. Are cu Holmes o fetiţă de şase ani, Suri, şi încă doi copii adoptaţi în timpul căsniciei cu Kidman, Isabella Jane (19 ani) şi Connor Anthony (17 ani).

Soţii Cruise dau startul unuia dintre cele mai fierbinţi procese de custodie din ultima vreme. „Prima grijă a lui Katie a fost şi va rămâne bunăstarea fiicei sale”, declara ieri, avocatul actriţei. Tom şi Katie au împreună o avere de 175 milioane de lire sterline, din care 160 milioane îi aparţin lui Cruise şi doar 15 milioane lui Holmes. Fosta doamnă Cruise s-ar putea aşadar alege cu o valoare considerabilă a pensiei alimentare pe care tatăl lui Suri trebuie să o plătească pentru întreţinerea fiicei sale.

Afișează:
1 din 10
aprilie 2005

Pe 27 aprilie 2005, Katie era surprinsă când ieşea de la o întâlnire cu cel la care, aşa cum a declarat ulterior, visase să-i fie soţ din copilărie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 30 iunie 2012 17:11
din pacate era previzibila despartirea lor.......pe viitor ar trebui sa aleaga cu inima...si nu cu .....altceva
Han_Solo pe 1 iulie 2012 00:20
Cariera lui Katie Holmes chiar ca aintrat in umbra din cauza sotului. Mie personal Tom Cruise mi se pare putin nebun cu biserica aia a lui. Hai nu nebun, dar fanatic cu siguranta.
Marin10 pe 1 iulie 2012 01:59
Din acelasi motiv la parasit si Nicole Kidman.
andreea7214 pe 1 iulie 2012 12:27
Are el religia aia ciudata , care nu are nici o legatura cu credinta , numai pentru vedete...e posibil ca asta sa-i fi impiedicat...
mihaigeniu pe 2 iulie 2012 01:21
din cauza religiei si pt cariera ei ;oricum bafta la TomKat
alex_il_fenomeno pe 22 iulie 2012 13:00
pacat ca nu a fost ceva de durata ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells