The Snowman, noul proiect regizoral al lui Martin Scorsese

de Cristina Grigore în 22 Nov 2011
The Snowman, noul proiect regizoral al lui Martin Scorsese

Un nou film a fost adăugat listei proiectelor lui Martin Scorsese, ce va purta numele bestseller-ului poliţist al autorului norvegian Jo Nesbø, The Snowman, anunţă The Hollywood Reporter.

Deşi numele lui Scorsese fusese anterior ataşat acestei adaptări în mai multe rânduri, confirmarea oficială a venit abia după ce scriitorul şi-a dat acceptul în privinţa transformării într-un film vorbit în limba engleză a romanului său, el menţionând într-un ziar norvegian că nu ţine nici ca pelicula să fie filmată în Oslo, locul de desfăşurare al evenimentelor din film.

The Snowman este cea de-a şaptea carte din seria aventurilor detectivului Harry Hole, un personaj dur, căruia nu-i place să primească ordine şi nici să acţioneze conform regulilor, cazurile sale preferate fiind unele dintre cele mai neobişnuite şi înspăimântătoare.

Adaptarea romanului al cărui regizor va fi Scorsese porneşte de la descoperirea macabră a unui băiat, care vede eşarfa roză a mamei sale - dispărută fără urmă -  la gâtul unui om de zăpadă apărut peste noapte în grădina casei.

De scenariul lui The Snowman se va ocupa Matthew Michael Carnahan, cel care a scris şi adaptarea cinematografică a lui lui World War Z, povestea apocaliptică cu zombie în care joacă Brad Pitt.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 22 noiembrie 2011 15:47
cred ca va iesi ceva foarte bun . asteptam mai multe vesti !
alex_il_fenomeno pe 22 noiembrie 2011 15:47
cred ca va iesi ceva foarte bun . asteptam mai multe vesti !
Gebeleizis pe 22 noiembrie 2011 17:23
Scorsese este un mare regizor, asa ca nu pote iesi un film prost.
xerses pe 23 noiembrie 2011 00:00
Astept si eu mai multe detalii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells