Scenaristul lui Batman reface Godzilla

de Cristina Grigore în 14 Iul 2011
Scenaristul lui Batman reface Godzilla

Începutul anului aducea vestea cooptării în proiectul de relansare a poveştii lui Godzilla a lui Gareth Edwards, regizorul lui Monsters, un film al anului trecut foarte apreciat de critici şi de public. Conform Deadline, noul său colaborator va fi un nume celebru la Hollywood: David S. Goyer, scenaristul ultimelor trei filme Batman, regizate de Christpher Nolan, şi al viitorului Superman.

Filmul va fi produs de Legendary Pictures şi distribuit de Warner Bros., iar compania Toho, cea care a creat înfricoşătorul personaj, va distribui filmul în Japonia. Franciza lansată de compania Toho a făcut din Godzilla una dintre cele mai cunoscute creaturi apărute în filme şi iar celebritatea acesteia s-a concretizat într-o serie de cărţi, emisiuni TV, jocuri video şi peste 25 de filme lansate în toată lumea.

Ultima ecranizare americană a poveştii cu reptila uriaşă a fost cea din 1998, o producţie Sony Pictures cu puţin succes la critică. Detalii ale noii pelicule nu au fost încă dezvăluite, însă conform declaraţiilor producătorilor, se va încerca o cât mai originală abordare a filmului şi a personajelor sale.

Pacific Rim, filmul lui Guillermo del Torro aflat acum în producţie, a fost catalogat iniţial drept un nou Godzilla, însă clasificarea a fost anulată după descrierea aventurii SF realizată tot sub sigla Legendary Pictures. Avem, cel puţin (în caz că remake-ul nu este unul reuşit), o alternativă la noua poveste a monstrului cu apetit pentru distrugeri şi demolări, deşi numele lui David Goyer cântăreşte destul de mult în echipa de realizatori a acestuia.





Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 14 iulie 2011 10:28
Imi place orice film cu Godzillla.
zeno.marin pe 14 iulie 2011 13:16
Legenda spune ca atunci cand s-a nascut (de fapt cand a eclozat), Godzilla avea dimensiunea unei vile din Primaverii si cantarea aproape 120 tone... Ulterior regimul alimentar bogat in steroizi, hormoni si E-uri a facut-o sa creasca necontrolat.
Mai tarziu un grup de cercetatori japonezi a demonstrat ca de fapt reptila supradimensionata nu avea intenii agresive, pagubele aduse orasului fiind provocate de frica instinctiva amplificata de o vedere foarte slaba, nervul optic fiind atrofiat datorita steroizilor...

Crist11 pe 14 iulie 2011 15:00
Xerses, eu nu sunt de aceeasi parere cu tine.
Godzila din 1998, a fost ceva frumos si dupa parerea mea unic.
Dar tinand cont ca este regizat de Gareth Edwards daca nu ma insel, nu are cum sa nu iasa ceva frumos, deoarece se pricepe la asa ceva.

zeno.marin pe 15 iulie 2011 00:16
Crist11, scuze, unic poate fi, daca facem comparatii intre valoarea diferitelor ecranizari pe aceeasi tema si suntem de acord ca aceea este cea mai reusita productie dintre toate. Dar zau asa "CEVA FRUMOS"? De cand putem asocia reptilele gigantice cu... ceva frumos?... Sau esti cumva adeptul dictonului "Beauty is in the eye of the beholder"? Sau crezi in "estetica uratului"? :))))
alex_il_fenomeno pe 15 iulie 2011 09:34
cred ca va iesi din nou ceva impresionant !
ALUCARD666DRACULA pe 7 februarie 2012 23:53
Filmul GODZILLA facut de aceasta data de scenaristul filmul BATMAN.....foarte interesant.
ALUCARD666DRACULA pe 7 februarie 2012 23:53
filmului.....SORRY am gresit ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells