Saptamana 8-14 august

de Stefan Dobroiu în 8 Aug 2008
Saptamana 8-14 august

Categoric cel mai bun film european al verii, Fratele meu e fiu unic/Mio fratello e figlio unico ne-a lasat masca. Energie, entuziasm si multa, multa umanitate in filmul lui Daniele Luchetti, care se joaca minunat de-a rasu'-plansu' cu cei doi frati, Accio si Manrico, interpretati excelent de Elio Germano (foto stanga) si Riccardo Scamarcio. Fals politic, caci cei doi frati au simpatii unul fasciste, celalalt comuniste, Fratele meu e fiu unic vorbeste in primul rand de acel start pierdut al mezinului, care nu se poate abtine cu toate acestea sa-si adore fratele, desi acesta are parte de un frustrant avans in toate domeniile. Muzica zbuciumatului deceniu al saselea ritmeaza dezarmanta poveste despre maturizare si intelegere a lui Luchetti, devenind o referinta, ca toate povestile general umane, o oricarei varsta si-a oricaror vremuri. Captivante inca de la primul cadru, amuzantele reactii ale tumultuosului Accio si relatiile sale cu cei din jurul sau reusesc sa intinda tentacule si sa cuprinda in mreje spectatorul, care de mult n-a mai vazut atata adevar pe marele ecran. Chiar daca punctul culminant al filmului vine o idee prea tarziu, Mio fratello e figlio unico intra categoric pe lista celor mai bune titluri ale lui 2008. Neaparat de vazut.

Pentru un interviu cu regizorul Daniele Luchetti, click aici.

Cat despre Mumia 3, faptul ca franciza a urcat pe primul loc in topul seriilor care n-ar trebui continuate spune extrem de multe. Tras de par, ilogic si mai preocupat sa goleasca buzunare decat sa satisfaca asteptarile publicului, filmul lui Rob Cohen rateaza la mai toate nivelurile, de la efectele speciale prin nimic impresionante pana la scenele de lupta obosite. Cooptarea unor staruri asiatice precum Jet Li si Michelle Yeoh in distributie nu ajuta deloc, si nici schimbarea desertului egiptean cu atmosfera inghetata a piscurilor din Himalaya. Brendan Fraser ramane in continuare unul dintre atu-uri, dar actorul australian Luke Ford, care ar trebui sa preia stafeta in rolul de "cel mai des-mumificator arheolog al tuturor timpurilor", varianta updatata, nu prea se descurca. Si daca te gandesti ca urmatoarele trei filme il vor avea pe el in prim-plan, poti sa fii sigur ca franciza mai degraba se va ingropa pe sine decat sa dezgroape creaturi cool. De evitat.

O cronica gasiti aici.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells