Russell Crowe dezminte că ar juca în thriller-ul SF Westworld sau în Dirt Music

de Cristina Grigore în 8 Sep 2010
Russell Crowe dezminte că ar juca în thriller-ul SF Westworld sau în Dirt Music

Zvonurile potrivit cărora Russell Crowe ar putea apărea în Westworld, remake după filmul lui Michael Crichton din 1973, au fost infirmate. Actorul a ținut să menţioneze pe contul său de Twitter: “Westwood e pur și simplu un zvon, nu am fost contactat în acest sens”.

Westwood nu este o adaptare după un roman SF, așa cum ar putea părea. Filmul din 1973 nu numai că a fost regizat de Michael Crichton, dar tot el a semnat și scenariul. Povestea urmărește aventurile a doi prieteni (Richard Benjamin, James Brolin) vizitatori ai unui parc de distracții al viitorului, unde, pentru cei cu bani, nicio fantezie nu este imposibilă. Angajaţii parcului sunt însă roboţi. Atunci când  computerul central al parcului se defectează totul se transformă în haos, iar cei doi se trezesc urmăriţi de un android înarmat şi agresiv (Yul Brynner).

Regia noului Westwood i-a fost propusă si lui Quentin Tarantino, însa acesta a refuzat. Cum, momentan, şi distribuţia este incertă, singurul lucru în derulare rămane scenariul, ce va fi semnat de Billy Ray (State of Play, Breach, Fightplan).

Un alt film în care Russell Crowe a menţionat că nu este implicat e Dirt Music (în care ar fi preluat rolul lui Heath Ledger), o adaptare după betseller-ul lui Tim Winton despre un cuplu aflat într-o relaţie fără dragoste, acţiunea desfăşurându-se într-un sat izolat de pe coasta de vest a Australiei.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rizea.alex70 pe 8 septembrie 2010 13:04
Filme slabe asa ca de ce sa se oboseasca sa joace in ele...?!
alex_il_fenomeno pe 8 septembrie 2010 14:02
pana la urma , nimic nu este concret , mai ales ca la Westwood nu se stie nici macar regizorul !!!
Piratu pe 8 septembrie 2010 18:22
speculatiile sunt la ordinea zilei
arnoldroland pe 8 septembrie 2010 18:34
dar cata curiozitate!!!!!!!!!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells