Regizori romani la o intalnire a elitelor cinematografice la Paris

de Razvan Boboc în 29 Nov 2007
Regizori romani la o intalnire a elitelor cinematografice la Paris

Regizorii romani Cristian Mungiu, Catalin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu si Radu Muntean sunt invitati la cea de-a 13-a editie a "Rencontres internationales de cinéma"), de la Paris. Evenimentul se desfasoara intre 27 noiembrie si 4 decembrie. Anul acesta, intalnirea este dedicata filmului independent si propune, printre altele, o competitie care include 12 lungmetraje si o intalnire cu tinerii cineasti romani.

Vor fi prezentate publicului primele filme realizate de regizorii romani care nu prea au fost difuzate in Franta: "Trafic" al lui Catalin Mitulescu, "Occident" de Cristian Mungiu, "Hartia va fi albastra" de Radu Muntean, "Marfa si banii" si "Un cartus de kent si un pachet de cafea" de Cristi Puiu, "Calatorie la oras" si "Visul lui Liviu" de Corneliu Porumboiu si "Marilena de la P7" al lui Cristian Nemescu.

Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu si Catalin Mitulescu sunt invitati sa prezinte si capodopere ale cinematografiei romanesti: "Reconstituirea" si "Stejarul" de Lucian Pintille sau "Morometii" de Stere Gulea. Cristian Nemescu va fi omagiat prin prezentarea lungmetrajului sau "California Dreamin’(nesfarsit)".

Cineastii romani se vor intalni cu producatori si distribuitori francezi, pentru a le prezenta noile lor proiecte cinematografice.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells