Poster nou The Lone Ranger

de Gloria Sauciuc în 29 Ian 2013
Poster nou The Lone Ranger

Un nou poster The Lone Ranger, de data aceasta cu Johnny Depp şi Armie Hammer în prim plan, a fost dat publicităţii marţi seara, iar Cinemagia nu întârzie să vi-l pună la dispoziţie. Pare unul dintre acele postere care vor concura cu şanse mari la final de an pentru titlul de "Cel mai inspirat afiş".

Aspectul patinat şi difuzia culorilor din background sugerează un tablou în acuarelă; iar cele două personaje par să renască din flăcări şi fum, asemenea unei păsări Phoenix. Comparaţia nu este gratuită, John Reid - personajul lui Armie Hammer - aproape că revine din morţi: este crezut mort, asta până când Tonto (Depp) îl va descoperi într-o groapă ce avea să-i fie mormânt şi-l salvează. Reid începe să poarte masca pentru a-şi proteja identitatea, ca instrument de supravieţuire aşadar. Filmul va putea fi văzut în România din 5 iulie.

Specialistul nostru de la Departamentul de Grafică/Design, Angi Ghimpeţeanu, a văzut posterul şi a spus pentru cititorii noştri: " Posterul evita mai multe din cliseele imagistice ale filmelor de actiune si are o calitate tactila prin prelucrarea sa ca o fotografie veche. Ar fi putut fi mai spectaculos in sensul comercial, cu efecte vizuale generoase. Asa cum este acum, e mai onest decat media, iar grafismul si simplitatea fonturilor il fac mai placut si usor de citit. Tocmai de aceea am impresia ca nu acesta va fi afisul filmului la premiera in cinematografe".

The Lone Ranger aduce la viaţă un personaj care a ajuns la apogeu în seria TV din anii '40 şi '50, după ce a intrat în conştiinţa populară în 1933, cu ocazia unui spectacol radiofonic. Cât priveşte succesul noului The Lone Ranger, echipa Johnny Depp-regizor Gore Verbinski-producător Jerry Bruckheimer (care este şi în spatele francizei Piraţii din Caraibe) pare fi viza către inima spectatorilor. Armie Hammer joacă rolul mascatului om al legii, iar Depp îi apără spatele în rolul lui Tonto, un amerindian.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 29 ianuarie 2013 19:12
Frumos posterul,sper sa fie un film reusit
radu3455 pe 29 ianuarie 2013 19:17
abia astept sa-l vad pe Depp
cristi23 pe 29 ianuarie 2013 19:30
sa vedem cum va fi filmul.........oricum pana acuma gore verbinski si cu deep au facut treaba buna.....+jerry bruckheimer........ce mai?? tre sa fie un film bun
paul2011 pe 29 ianuarie 2013 21:27
foarte frumos posterul .....sigur va fi un film foarte bun , doar joaca Johnny Depp :) .... Mi-a placut si faza aceea din trailer , cand calul este suit in copac si Tonto zice : “Something very wrong with that horse.” =)))) ....abia astept sa-l vad :D .
piccolodaimao22 pe 29 ianuarie 2013 23:48
nu am asteptari mari de la el pt ca pare o copie proasta dupa piratii din caraibe si pt faptul ca Johnny Deep joaca acelasii rol de ciudat pe care il joaca de 10 filme.Daca la inceput era ciudat si interesant acum deja e rasuflat...
darayawaus pe 30 ianuarie 2013 14:33
Foarte adevarat! Aceeasi senzatie o am si eu :(
SANDA45 pe 2 februarie 2013 15:15
frumos poster
Iulian. pe 2 februarie 2013 22:18
Un look sumbru asupra unui film care va fi in mod sigur si cu accente de comedie,destul de interesant.
alex_il_fenomeno pe 21 februarie 2013 16:39
Promitator din toate, pana acum....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells