Passion, lipsit de pasiune

de Ştefan Dobroiu in 7 Sep 2012

Citeşte şi

Citeşte toată corespondenţa de la Venetia 2012

E ceva în aer anul acesta la Veneţia. Acum câteva luni, când încă nu apăruseră ştiri despre selecţia ediţiei cu numărul 69, noul director Albert Barbera anunţa că The Master al lui Paul Thomas Anderson, To the Wonder al lui Terrence Malick şi Passion al lui Brian De Palma sunt principalele titluri avute în vedere pentru competiţie. Instantaneu, aceste filme au devenit cele mai aşteptate producţii. Din nefericire, anunţul lui Barbera a venit mai degrabă ca un blestem, căci toate cele trei titluri, considerate printre favoritele anului, şi-au dezamăgit publicul, în special ultimele două.

O comparaţie cu Basic Instinct făcută de Brian De Palma normal că a ridicat aşteptările cu privire la Passion, mai ales că echipa de promovare a filmului a ales să facă publică imaginea cu sărutul dintre Rachel McAdams şi Noomi Rapace cu mult înainte de lansarea filmului. Rapace e Isabella, angajata unei companii de advertising care leagă o legătură mai mult decât colegială cu fermecătoarea Christine (Rachel McAdams), coordonatoarea ei. Dar când Christine fură o idee a Isabellei pentru a o obţine o promovare mult dorită lucrurile se schimbă între cele două, totul alunecând spre un întunecat joc al trădărilor, al umirilor şi al loviturilor sub centură.

Manipulatoarea Christine parcă i-a cedat ceva din "calităţile" ei inocentei Isabelle o dată cu acest sărut, căci chimia dintre cele două personaje va evolua rapid şi fără cale de întoarcere. O posibilă prietenie se transformă într-o duşmănie feroce şi fatală, doar că evoluţia personajelor are ceva artificial şi neconvingător în concepţie.

Problema lui Passion este scenariul, scris de acelaşi De Palma (după filmul Crime d'amour al lui Alain Corneau, apărut în 2010), şi faptul că toate evenimentele sunt mult prea incoerente pentru a ţine spectatorul în priză. E de ajuns să-ţi spunem că şi asistenta Isabellei, Dori (Karoline Herfurth), are ceva de împărţit cu superioarele ei, ca să-ţi dai seama că la nivel de scenariu ai de-a face cu o telenovelă ambalată stângaci într-un film noir. Mai mult, acţiunea filmului are loc la Berlin, dar nu ţi se spune nici măcar o clipă acest lucru, aşa că pe la jumătatea filmului, când lumea începe să vorbească brusc în germană, surpriza este totală.

De apreciat pentru imagine, costume şi decoruri, Passion nu reuşeşte să impresioneze şi în ceea ce priveşte interpretările. E în continuare uimitor cum Noomi Rapace, care a devenit celebră după ce a jucat-o pe impenetrabila Lisbeth Salander din trilogia Girl with the Dragon Tattoo, poate fi atât de neconvingătoare în filmele ce au urmat trilogiei, reuşind chiar şi aşa să obţină roluri principale în blockbustere precum Prometheus sau producţii "cu pretenţii" precum Passion. Rachel McAdams e mult mai bună şi te face să te gândeşti la personajul ei din Mean Girls, 15 ani mai târziu şi la un alt nivel al răutăţii şi puterii de manipulare...

Huiduit la final şi întrerupt de râsete, oftaturi şi căscaturi sonore în timpul proiecţiei, Passion va fi cu siguranţă trecut cu vederea la anunţarea palmaresului mâine seară. Numele mari de pe afiş şi faima lui De Palma ar putea să-i facă pe mulţi să-l treacă în lista premierelor de bifat, dar ne îndoim că spectatorii atraşi de posibilele scântei dintre protagoniste vor recomanda filmul prietenilor. Sunt mari şanse ca Passion să nu apuce să-şi acopere bugetul de 30 de milioane de dolari...