Oscar 2011: Înfruntarea dintre Bridges, Bardem, Firth

de Gloria Sauciuc în 27 Ian 2011

Categoria "Rol principal masculin" este mult mai interesantă anul acesta prin varietate decât omoloaga ei. La "Bărbaţi" avem mai multe tipuri de personaje, la "Femei" anul acesta dominând eroinele aflate în situaţii de viaţă care le transformă definitiv.

La trei zile distanţă de nominalizările la Oscaruri 2011, aproape că am ajuns să ştim pe de rost numele sau titlurile de la fiecare categorie în parte. Javier Bardem, Jeff Bridges, Colin Firth, Jesse Eisenberg şi James Franco ne vin imediat în minte când ne gândim la categoria "Rol principal masculin". Iar dacă ne oprim un pic mai mult asupra acestor nume, ne dăm seama că această categorie este mult mai interesantă prin varietate decât omoloaga ei. La "Rol principal masculin" avem mai multe tipuri de personaje, la femei anul acesta dominând eroinele aflate la limita disperării şi a pierderii de sine. Vă propunem, în continuare, o analiză a jocului actorilor nominalizaţi la Oscar şi vă invităm să ne spuneţi pe cine din cei cinci aţi paria.

Afișează:
1 din 6

Actorul dă viaţă în True Grit  unui personaj în genul celor cu care Bridges şi-a obişnuit fanii - un erou rătăcitor, dezinvolt, cam lipsit de scrupule şi de regulă imprevizibil. Atitudinea degajată şi perspectiva naturalistă în construirea personajului - pe care le are Bridges, poate şi Oscarul din 2010, i-a făcut pe fraţii Coen să-l distribuie în rolul şerifului Cogburn. Alcoolic, făcând dreptate după regulile lui (adică omorând infractorii în loc să-i aducă în faţa legii), cel mai adesea un pierde-vară, cu un caracter imposibil, Cogburn este angajat de către o fată de 14 ani, Mattie Ross, pentru prinderea lui Chaney, cel care i-a ucis tatăl, lăsând-o orfană.

Interpretarea lui Jeff Bridges
Bridges vine în acest film "la pachet" cu magia lui proprie, cu care puţini alţi actori se pot lăuda. Rolul i se potriveşte ca o mănuşă.

Şanse la Oscar
Jeff Bridges obţinea în 2010 Oscarul pentru rolul unui cântăreţ de country trecut de tinereţe, Bad Blake, în Crazy Heart (produs în 2009). Credem că Academia va prefera anul acesta să înmâneze trofeul unui alt actor, lupta finală dându-se cel mai probabil între Colin Firth, cu un Glob de Aur deja, şi Javier Bardem - premiat la Cannes pentru rolul din Biutiful.

Evoluţie

The Last Picture Show (1971), în regia lui Peter Bogdanovich, a condus către celebritate pe actorii mai tineri Jeff Bridges, Timothy Bottoms, Cybill Shepherd şi către Oscaruri pe cei mai maturi (Ben Johnson, Cloris Leachman). Rolul lui Duane Jackson, pentru care Bridges a fost nominalizat prima dată la Oscar ("Cel mai bun rol secundar"), a dat tonul unei galerii întregi de roluri cu un farmec alunecos. Printre ele, cel al boxerului aflat în ascensiune, alături de un Stacy Keach în declin (Fat City, 1972), delincventul din timpul războiului de secesiune în Bad Company (1972), pilotul de curse în The Last American Hero (1973), tânărul anarhist în cadrul unei distribuţii cu veterani de prima mână în The Iceman Cometh (1973) al lui Eugene O'Neill, acolitul personajului lui Clint Eastwood în Thunderbolt and Lightfoot (1974 - nominalizare la Oscar), cowboy-ul din Rancho Deluxe (1975) sau scenaristul de western care îşi doreşte să devină cowboy în Hearts of the West (1975), şi rolul fratelui unui preşedinte asasinat care urmăreşte pe asasin în Winter Kills (1979). Toate rolurile sunt fermecătoare, şi ar fi trebuit să-l propulseze pe Bridges pe culmile celebrităţii - ceea ce, în mod straniu, nu s-a petrecut. Probabil că a fost subapreciat într-o perioadă în care Hollywood-ul era aliniat figurilor de calibrul lui Dustin Hoffman, Rober de Niro şi Al Pacino.

Cu toate astea, Bridges a captat atenţia publicului în mai multe filme ale deceniului trecut, în rolul programatorului din clasicul SF TRON (1982), reluat în 2010, al muzicianul aflat în competiţie cu fratele său (jucat chiar de fratele actorului, Beau Bridges) pentru atenţia frumoasei cântăreţe jucată de Michelle Pfeiffer - în The Fabulous Baker Boys (1989). Jeff a fost a treia oară nominalizat la Oscar pentru un rolul din Starrgan (1984), câştigând apoichiar mai mult atenţia publicului în rolul permanent optimistului inventator Preston Tucker (Tucker: The Man and His Dream, 1988). De atunci, Jeff Bridges s-a bucurat de popularitatea în rândul publicului, dar şi de respect la critici. The Fisher King (1991), American Heart (1992), Stare de şoc (1993), Marele Lebowski (1998 - acum un film cult) şi Persona non grata (2000), un film care i-a adus a patra nominalizare la Oscar, sunt exemple pentru o evoluţie remarcabilă. De curând, rolul villain-ului în Iron Man (2008), şi Oscarul, Globul de Aur şi premiul Screen Actor Guild, primite la 60 de ani, pentru Crazy Heart (2009).

 

 

 

 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
eugen pe 27 ianuarie 2011 09:17
comentariu preluat de pe imdb. Bravo gloria
JohnnyAddams pe 27 ianuarie 2011 10:34
Firth ia oscarul, el sau Franco, desi cred ca al doilea are sanse minime.
Gloria pe 27 ianuarie 2011 11:12
@eugen: La Filmografie, cu descrierea pe scurt a rolurilor, am avut ca sursa, printre altele, si imdb-ul. Ce e rau in asta? Sau trebuia sa inventez evolutia actorului?
wildinthecountry pe 27 ianuarie 2011 11:56
ca si actor cel mai mult imi place de bardem,desi nu am vazut biutiful
cred ca va lua oscarul firth

Iamsaved pe 27 ianuarie 2011 12:25
Fith a fost genial:)dar si Franco...asa ca ramane sa vedem:D
Iamsaved pe 27 ianuarie 2011 12:25
*Firth,ma scuzati am mainile inghetate:D
zgubi pe 27 ianuarie 2011 12:27
Bardem e mult mai talentat decat Firth,dar al doilea fiind mai popular are mai multe sanse la Oscar
wildinthecountry pe 27 ianuarie 2011 13:01
si bardem e f popular dar nu cred ca va lua oscarul deoarece biutiful nu este un film in lb engleza
Moody pe 27 ianuarie 2011 13:54
Cel mai probabil Colin Firth va lua Oscarul si il merita, excelent rol facut in "The King's Speech"
diana7 pe 27 ianuarie 2011 14:10
eu cred ca Firth va lua Oscarul
Andragel pe 27 ianuarie 2011 14:20
Gloria,ma cher, ce ai tu impotriva lui Franco INTOTDEAUNA! Toti criticii il considera al doilea favorit la Oscars si tu, din nou, spui ca nu are sanse. Nu are sanse? Nu zau!
wildinthecountry pe 27 ianuarie 2011 15:34
franco a jucat exceptional
eu as zice ca e al treilea favorit dupa firth si bardem
eu as fi multumit daca oricare din cei 3 ar lua oscarul desi nu am vazut biutiful
insa bardem e un preferat de-al meu

Gloria pe 27 ianuarie 2011 15:50
@ Andragel
Paradoxul este ca mie Franco imi place enorm - are un sarm absolut fascinant; dar nu consider ca a fost cea mai buna alegere pentru rolul din 127 hours; pur si simplu nu m-a convins.

miercuri pe 27 ianuarie 2011 18:09
Este absurd sa spui ca Eisenberg are sanse mai mari la Oscar decat Franco.
Bayard pe 27 ianuarie 2011 18:11
Eh, desi nu inteleg de ce, se pare ca eu sunt primul care tine cu Bridges :), abia astept sa apara si la noi True Grit!! Deocamdata nu stiu cat de bun e in rolul ala.... dar oricum o sa fie favoritul meu. Apoi, Franco e bun, dar nu de Oscar... Iar Eisenberg nu ar trebui sa aiba vreo sansa sa castige, nu inteleg cum de primeste atatea premii filmul ala.

Firth joaca foarte bine, insa impresia buna este data si de film care este excelent si de rolurile secundare..... Ce-a facut Bardem in Biutiful chiar n-am idee, si desi el este un actor bun, mie nu mi-a placut niciodata!!

Bogdan pe 27 ianuarie 2011 18:35
Sa fim sinceri: membrii Academiei (puteti intra pe site sa ii vedeti) nu au dat aceste Oscaruri bazandu-se numai pe evolutia actorului din film. intr-adevar, anul trecut Jeff Bridges a facut un rol ff bun, insa si datorita varstei si rolurilor/renumelui a castigat. Presimt ca acelasi lucru se va intampla si anul acesta. O sa avem un Colin Forth care s-ar putea sa ia fata celorlalti din acelasi motiv: varsta/experienta. Javier Bardem, un actor extrem de bun, parca vine parca dintr-o alta lume care nu se muleaza asa bine pe stilul Hollywood-ian, deci va pierde puncte importante. Desi multi nu vor sa recunoasca, Jesse Eisenberg are sanse egale cu James Franco. Filmul lui Franco este rupt din povestea unui AMERICAN (deci cu puncte in plus in fata Academiei), la fel ca si fillmul lui Jesse (un succes al unei povesti contemporane cu orice ffinta umana la acest moment) care are puncte in plus datorita lipiciului ce-l are filmul la publicul larg.
lo10 pe 27 ianuarie 2011 19:01
Colin Firth ia Oscarul.
Krakatau pe 27 ianuarie 2011 19:08
Firth va castiga cu siguranta. Franco vad ca e foarte laudat, Eissenberg e probabil suprapreciat. Sincer, eu i-as da lui Jeff Bridges Oscarul din nou (sunt subiectiv, nu-mi prea place Firth), a jucat din nou foarte bine in True Grit. Bardem nu are nici o sansa.
Victor, daca treci pe-aici...a reusit vreun actor/actrita sa castige Oscaruri pentru rol principali in ani consecutivi? :D

Andragel pe 27 ianuarie 2011 19:27
Eisenberg e bun, foarte bun, dar nu la fel de bun ca Firth,Franco &co.
legolas05 pe 27 ianuarie 2011 19:54
cel mai bun sa castige
Vorador pe 27 ianuarie 2011 19:56
Cred ca va castiga Colin Firth
Abraham Lincoln pe 27 ianuarie 2011 20:38
Sa fim seriosi , Oscarul trebuia adjudecat de Leonardo DiCaprio fara nici o indoiala ! Dar cum majoritatea celor din ,,juriu" sunt bosorogi , sf-urile sunt din start excluse , mai ales sf-urile de actiune !
Mada pe 27 ianuarie 2011 20:47
Si eu sunt de parere ca Dicaprio ar fi trebuit nominalizat.Prea l-au lasat pe din afara.De prea multe ori as zice.Daca nu mergea sa fie numinalizat pentru rolul din Inception la categoria '" Rol principal masculin " , macar pt rolul din Shutter Island.
Abraham Lincoln pe 27 ianuarie 2011 21:04
Asa e , si in Shutter Island face un rol de exceptie ! Inception sau Shutter Island trebuiau sa castige Oscarul , sunt mult peste The Social Network , The King Speach sau Biutiful ! True Grit (pe care inca nu l-am vazut . dar sunt destul de familiarizat cu genul si actorii , deci imi pot exprima parerea) si 127 Hours intr-adevar merita nominalizate , dar si ele sunt sub Inception si Shutter Islan !!!
Radu1711 pe 28 ianuarie 2011 15:45
toti sunt actori de exceptie si cu un talent
Krakatau pe 28 ianuarie 2011 16:05
cu un talent? nu mai multe?
RomaniaMare pe 28 ianuarie 2011 16:08
Colin Firth ia Oscarul in proportie de 100% . Nici nu imi fac griji. Chiar ieri am pus un pariu (50 ron) pentru seara Oscarurilor. Am pus Colin Firth(cel mai bun actor) - Natalie Portman (cea mai buna actrita) - The King Speech (cel mai bun film) - David Fincher(cel mai bun regizor) - Inception (cel mai bun scenariu original) - Christian Bale (cel mai bun actor in rol secundar).
ShakespeareLove pe 28 ianuarie 2011 16:59
Sincer cred ca Firth va lua Oscarul.Il merita,nu incape indoiala,dar mie personal imi plac James Franco si Jesse..hehe..sarmul lui Franco si aerul acela de nerdy guy al lui Jesse par mai familiare si mai interesante unei persoane de varsta mea,dar ma aplec in fata unu talent incontestabil cand il vad si spun asa: Firth, f-f-f-f-ee-licitari! :)
darayawaus pe 28 ianuarie 2011 19:00
Desi n-am vazut nici unul din cele cinci filme enumerate, si deci nu am cum sa fiu obiectiv in privinta actorilor nominalizati, cred ca va castiga Colin Firth, sau, mai bine zis, sper ca va castiga.
Despre Firth pe 29 ianuarie 2011 13:47
Nici mie nu-mi place Firth, cel putin nu ma convins pana acum, insa daca merita il ia, nu pot sa spui ca Bridges a fost mai bun doar pt ca Firth iti este antipatic. Firth a fost cel mai bun, iar Franco este in spate. Nu inteleg ce cauta Eisenberg inainte, stim bine ca el joaca cam acelasi rol in fiecare film (acelasi personaj), in timp ce Franco a fost mai credibil intr-un film care cerea mai mult acting skill.
JohnnyAddams pe 29 ianuarie 2011 13:49
@Krakatau : not fair. Adica daca iti e antipatic un actor si a fost mai bun decat x, ii dai lui x oscarul? Sa fim serios, Firth a fost impecabil, personaj fabulos, Franco a fost in spate, in timp ce Eisenberg nu are nicio sansa, a fost credibil, insa personajul mi s-a parut identic cu alte roluri precedente de-ale sale.
JohnnyAddams pe 29 ianuarie 2011 13:50
Inca ceva, cum poti sa spui intr-un articol ca Franco nu are sanse cand este unul dintre favoriti? Ce o sa spui daca castiga?
Abraham Lincoln pe 29 ianuarie 2011 15:47
Mai terminati-va ma cu Firth asta , dupa cum spuneam , in ,,juriul" pentru Oscaruri , sunt numai bosorogi , de aceea un film ca Inception nu se afla in primele 5 pentru cel mai bun film , asa a fost si in 2008 , cand The Dark Night merita sa castige . . . Iar DiCaprio , sa nu fie in primii 5 , asta nu mai e nedreptate , e nesimtire . . . !!!
Krakatau pe 29 ianuarie 2011 17:32
Da' ce, credeti ca toti juratii sunt obiectivi? Credeti voi ca nu sunt destui care voteaza pe care-l place mai mult, in loc sa voteze pe cine i s-a parut mai bun?
Abraham Lincoln pe 29 ianuarie 2011 18:10
Asta e clar , dar mai e o problema , si anume aceea ca juratii sunt si depasiti majoritatea !!!
JohnnyAddams pe 29 ianuarie 2011 22:06
@Abraham Lincoln : Eu cred ca tu te crezi la juriul Eurovision Romania, nu mai vorbi daca nu stii, nu sunt numai bosorogi. Aici sunt prea multi producatori/scenaristi/regizori.
JohnnyAddams pe 29 ianuarie 2011 22:09
@Abraham Lincoln : The Dark Knight e overrated, il plac pe Nolan foarte mult pentru ca e foarte bun, insa filmul acela nu a fost chiar asa bun. DiCaprio nu avea pentru ce sa fie nominalizat, poate pt Shutter Island merita o nominalizare, nici la Golden Globe nu a primit-o....Academia a avut ceva cu Shutter Island anul acesta. Deci nu e nesimtire, cel putin asta e parerea ta, tu consideri nesimtire, eu consider normalitate. Singurul lucru care nu-mi place este ca Nolan nu e nominalizat la Best Director, iar Cillian Murphy nu e la best supporting actor pt Inception, dar nu sunt chiar asa negativist.
JohnnyAddams pe 29 ianuarie 2011 22:10
Legat de Firth, de ce sa ne terminam? Ai vazut filmul? Firth e fantastic, nu e de negat acest lucru, oricat de mult ai vrea sa nu-l placi, Firth a jucat magnific si merita oscarul.
Abraham Lincoln pe 29 ianuarie 2011 22:45
Bai Johnny Addams , daca nu te pricepi , mai bine taci din gura , ca vorbesti mult , prost si fara rost ! In primul rand , nu am zis ca Firth nu si-a jucat foarte bine rolul , dar nu e un actor chiar asa de mare cum vrei tu sa-l faci , in al doilea rand , daca zici ca The Dark Night nu a fost bun , e clar ca esti pe langa fenomen . Poate tie nu-ti plac filmele cu super-eroi , nici o problema , dar de aici pana la a spune ca The Dark Night nu a fost bune , e cale luna ! Si in al treilea rand , daca dupa tine The King Speach e mai bun ca Inception sau Shutter Island , da-te mai bine pe filme xxx , sigur ai intelege mai bune fenomenu' !!!
Krakatau pe 29 ianuarie 2011 23:06
Abe - mai usor prietene :))
Ai dreptate, The Dark Knight nu-i deloc overrated; din contra, a fost underrated in nesimtire la Oscaruri acum 2 ani. Sa nu primeasca Nolan nominalizare pentru un film atat de inovativ si original, mi se pare o mare greseala, ca sa nu spun blasfemie. Totusi, Dicaprio nu stiu daca a fost in top 5 actori pe anul asta, prin vreuna din prestatiile lui.

Abraham Lincoln pe 29 ianuarie 2011 23:20
Iar tu ma boss ? (glumesc) . . . Pff , nush ce sa zic , in Inception a facut un rol excelent ( ajutat cel mai probabil si de un scenariu excelent) , iar in Shutter Island , a facut un rol fabulos , In orice caz , peste Colin Firth sau Jesse Eisenberg ! Eu nu-l vad pe Firth vreun mare actor , nu-mi amintesc vreun film de-al lui cu mare succes la box-office , si nominalizarea de anul acesta se datoreaza mai mult ca sigur subiectului istoric al filmului , subiect care ii este pe plac unui juriu cu o medie de varsta ridicata ! ! ! De accea , in primele 5 nominalizate nu au de obicei sf-uri , dara0mite sa mai si castige !!!!!
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 00:05
BTW, mare critic al Cinemagia, cel care se pricep mai mult decat toti, scuze daca am gresit cu ceva, insa fiecare are o parere, insa tu esti mai priceput si decat toti criticii (adica vreo 95% care si-au spus parerea de Firth) si crezi ca acesta nu merita Oscarul. Daca esti atat de priceput ai vedea si de ce rolul lui DiCaprio din Inception nu este de Oscar. Poate rolurile lui Murphy sau Cotillard sunt.....
Abraham Lincoln pe 30 ianuarie 2011 00:08
Tu habar nu ai, nu mai vreau sa lungesc discutia, eu am facut Facultatea de Teatru si Actorie daca nu stiai, asa ca tu cand o sa ajungi la nivelul meu sa ai tupeul sa vorbesti, pana atunci stai departe. Johnny Addams de la ce vine? Familia Addams cumva? Film preferat? Se vad preferintele tale, ca critic esti praf.
Gambit pe 30 ianuarie 2011 00:38
;)
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 10:59
"Sa fim seriosi , Oscarul trebuia adjudecat de Leonardo DiCaprio fara nici o indoiala ! Dar cum majoritatea celor din ,,juriu" sunt bosorogi , sf-urile sunt din start excluse , mai ales sf-urile de actiune ! ""

Domnule de la facultate. Da, sunt un personaj din familia Addams. Cand faci o afirmatie dupa umila ta parere fa-o ca o parere. Nu toata lumea considera ca DiCaprio merita Oscarul, doar ca a jucat bine nu inseamna ca merita oscar, probabil nu stii tu chestii de genul asta, probabil nici nu stiu ce e ala un personaj. Rolul sau nu a fost nici de nominalizare (cel din Inception), trebuie sa ai si creier sa te uiti la un film istoric, daca consideri ca Colin Firth nu merita nominalizat inseamna ca trebuie sa te apuci de criticat muzica, aici esti paralel.

Abraham Lincoln pe 30 ianuarie 2011 12:13
Mai omule , ai postat de o gramada de ori pe aceasta pagina , dar toate posturile tale sunt aproape la fel , nimic nou ! Daca vrei sa ma ataci si nu sti cum , cauta si tu niste citate ceva pe net , decat sa scri mereu aceleasi lucruri ! In legatura cu filmele istorice , stai in banca ta ma pripasule , ca am vazut fara indoiala mai multe ca tine ! Eu nici nu stiu de ce vorbesti tu despre filme , probabil esti vreun amarat incult , care isi pierde vremea uitandu-se la filme , fara vreun plan pentru viitor ! Esti obosit rau . . .
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 13:20
Pai am postat pentru tine, care te crezi mare critic, daca tie nu-ti place de un actor nu trebuie sa-i placa nimanui. Incearca sa-ti mentii opiniile ca niste pareri, nu ca niste impuneri. Inception a fost cel mai bun actor al anului, dar DiCaprio nu a avut o prestatie de Oscar.
AbrahamLincoln pe 30 ianuarie 2011 14:43
Da ai emotii nu gluma cand vorbesti cu mine =))))) (,,daca tie nu-ti place de un actor nu trebuie sa-i placa nimanui . ". Dupa aceasta fraza trebuia sa pui semnul exclamarii si semnul intrebarii , impreuna , plus ca , din cate stiu eu , Inception este un film , nu un actor ! Si nu ma cred mare critic, asta esti defapt tu , care il ridici in slavi pe Firth ( nu am nimic cu acest actor, numai ca nu este top-class) , dar chiar tu ai spus ca nu prea ai vazut filme cu el ! Inclin sa cred ca am o colectie de filme vazute foarte bogata , si de aceea imi dau cu parerea !!!
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 15:44
"defapt" - cand incerci sa fii smecher modificand greselile altora, ai grija si de ale tale. Si eu am vazut multe filme, probabil mai multe decat ai vazut tu, probabil mai putine, nu asta e ideea. In primul rand nu-mi pasa ce roluri a mai avut Firth, eu vorbeam de rolul de anul asta, nu sunt luate alte roluri in considerare, nu este Oscar pt cariera, este pt un singur rol in care a jucat fantastic, la fel ca anul trecut in "A Single Man". Nu l-am ridicat in sclavi, insa e o diferenta mare intre o performanta buna si o performanta de Oscar, tie ti-a placut la nebunie Inception (si mie mi-a placut, cel mai bun film al anului) si acum vad ca zici ca ar merita sa ia Oscar la toate categoriile, DiCaprio nu-l merita, Cotillard si Murphy ar fi meritat o nominalizare. Da, am emotii mari cand vorbesc cu tine.
AbrahamLincoln pe 30 ianuarie 2011 16:16
Pai se vede , daca tu compari greseala mea (defapt :))) ) cu ale tale e clar cat de destept esti ! Dupa cum spuneam , ce ai spus in ultimul post se regaseste si in celelalte . Daca esti redus mintal si nu ai si alte idei , mai bine nu mai scrie , si iesi si mai bine , ca nu mai rade nimeni de tine !
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 17:09
""'Mai terminati-va ma cu Firth asta , dupa cum spuneam , in ,,juriul" pentru Oscaruri , sunt numai bosorogi , de aceea un film ca Inception nu se afla in primele 5 pentru cel mai bun film , asa a fost si in 2008 , cand The Dark Night merita sa castige . . . Iar DiCaprio , sa nu fie in primii 5 , asta nu mai e nedreptate , e nesimtire . . . !!! """"

Asta e cel mai tare post citit vreodata. Sincer, m-am tavalit pe jos prima data cand l-am citit. Auzi, juriu din bosorogi. Oamenii astia s-au obisnuit prea mult cu Romania....

AbrahamLincoln pe 30 ianuarie 2011 17:15
Ba , da esti obtuz rau de tot , daca eram in necunostinta de cauza , nu vorbeam ! Faza cu bosorogi am zis-o , sa zic asa , la nervi , dar media juriului este ridicata , am citit asta nu am vorbit ca sa nu tac , asa cum faci tu ! Ti-am zis ca te faci de ras cu fiecare post , nici macar nu sti ce vorbesti =)))
JohnnyAddams pe 30 ianuarie 2011 17:16
Masoara-ti vorbele la nervi ca o dai in penibilitate. Incearca sa nu mai raspunzi, nu mai are rost.
AbrahamLincoln pe 30 ianuarie 2011 17:34
Penibil esti tu ! Eu am facut o afirmatie , cea cu media de varsta ridicata , tu ai zis ca nu stiu ! Mai bine intereseaza-te , si gura mica , se vede ca habar n-ai ...
xerses pe 5 februarie 2011 11:52
Mi-au placut atat de mult atat Colin Firth cat si Jeff Bridges insa cred ca primul are sanse mult mai mari si datorita si problemei cu care s-a luptat. Magnifica interpretare a acestui personaj......

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells