Meryl Streep este ca... sarea în bucate

de Răzvan Boboc în 13 Aug 2009
Meryl Streep este ca... sarea în bucate

Julie & Julia, cel mai recent film în care joacă Meryl Streep, a pus pe gânduri gospodinele de pretutindeni. Lansarea peliculei, în care vieţile a două femei se intersectează prin intermediul artei culinare, a dus la creşterea vânzările cărţilor de bucate cu reţete franţuzeşti.

Pe eBay, un exemplar original al cărţii Mastering the Art Of French Cooking de Julia Child a ajuns să coste aproape 1000 de dolari.

Pe Amazon.com, Mastering The Art of French Cooking se află pe primul loc în topul vânzărilor la secţiunea cărţi de bucate.

Filmul spune povestea lui Julie Pare care locuieşte într-un apartament micuţ şi lucrează până la epuizare ca secretară, un job care nu duce nicăieri. Are nevoie de ceva care să distrugă monotonia din viaţa ei aşa că inventeaza un angajament greu de dus până la capăt. Ea va lua copia cărţii vechi de la mama ei, "Iniţiere în arta de a găti din 1961" şi se va apuca de gătit toate cele 524 de reţete. Pe durata unui singur an.

Din distribuţia filmului mai fac parte Amy Adams şi Stanley Tucci. Scenariul şi regia sunt semnate de Nora Ephron (You've Got Mail, Sleepless in Seattle).

Filmul ajunge şi în România pe 16 octombrie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Amprenta pe 13 august 2009 00:31
Din distributia filmului fac parte amy adams nu andy adams :D . Cred ca va fi un film reusit.
allexa pe 13 august 2009 11:32
Ca o mare gurmanda dar si fana Meryl Streep abia astept sa vad filmul. Am citi numai recenzii bune la adresa lui si bine-nteles Meryl Streep ne arata o noua fata a ei. O adevarata artista!
BLACK-SPIDER pe 13 august 2009 11:42
Wow! Cata putere de convingere poate avea un singur film! Un film bun sau o carte buna, pot face intradevar minuni, depinde doar de fiecare dintre noi cat de mult ne regasim in acel film sau acea carte, deoarece de aici pleaca totul!
RODI59 pe 13 august 2009 12:34
Pe majoritatea marilor vedete de sex feminin nu le vad gatind in viata de zi cu zi. Pe Meryl Streep, insa, mi-o pot imagina stand in bucatarie si trebaluind Pe Meryl Streep, datorita naturaletii cu care interpreteaza orice fel de rol, chiar o cred in stare sa gateasca si chiar cu placere pentru familia si prietenii ei. Mi-o imaginez venind din bucatarie cu curcanul de Thanksgivingday si punandu-l pe masa in fata privirilor pofticioase ale comesenilor. Chiar cred ca aceasta extraordinara actrita este in acelasi timp o femeie ca toate femeile, pana la urma. Si ca tot vorbim despre bucataria frantuzeasca, ce mi-ar placea sa mananc o crepe-suzette preparata de ea!
FarkaS pe 13 august 2009 20:46
Pana la ideea de competitie, din ce am reusit sa citesc (sic!) mi se parea foarte plictisitor filmul. Acum stau si ma gandesc: poate merita vazut...
andreea pe 16 decembrie 2009 01:56
tare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells