Kirsten Dunst, eroina din Spider-Man, pradata

de Gloria Sauciuc în 24 Aug 2007
Kirsten Dunst, eroina din Spider-Man, pradata

Hotii au furat o poseta de 13.000 $, un celular si carti de identitate din apartamentul unui hotel luxos din Manhattan in care locuia starul Kirsten Dunst, actrita din "Spider-Man". Dunst era in oras pentru a filma scenele noului film "How to Lose Friends and Alienate People". Hotii au intrat dupa ce actrita a parasit apartamentul de la SoHo Grand Hotel. O camera de supraveghere ii arata pe hoti parasind hotelul, documenteaza dosarul cazului.

De asemenea, au fost luati 2.500 $ cash, carti de credit, doua camere digitale si un iPod. Unul dintre suspecti, Jarod Beinerman, de 33 de ani, a capatat o cautiune de 50.000 $ dupa ce a fost acuzat miercuri la un tribunal din Manhattan de jaf si furt calificat. Avocatul lui Beinerman, James Kirschner, a spus judecatorului cum ca imaginea luata de camera de supraveghere il arata pe clientul sau cu mainile goale dupa ce iese din SoHo Grand Hotel. Kirschner a afirmat ca Beinerman auzise ca se filmeaza la hotel si ca “s-a dus sa vada ce se intampla”. De atunci autoritatile au recuperat cartile de credit, documentele si celularul.

Nici purtatorul de cuvant al lui Dunst, nici managerul de la SoHo Grand nu au raspuns la telefon dimineata aceasta. Dunst, de 25 de ani, a jucat in mai multe filme, printre care seria “Spider-Man”, “Maria Antoaneta” si “Zambetul Mona Lisei”.  Revista People a numit-o printre cei mai frumosi 50 de oameni din lume in anul 2002.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells