Gwyneth Paltrow ar putea fi Marlene Dietrich

de Cristina Grigore în 28 Dec 2010
Gwyneth Paltrow ar putea fi Marlene Dietrich

Viaţa actriţei şi cântăreţei Marlene Dietrich ar putea fi recreată într-un film de televiziune în două părţi, produs de Luc Besson şi având-o pe Gwyneth Paltrow în rol principal. Proiectul aparţine BBC în colaborare cu HBO şi se bazează pe biografia actriţei germane scrisă de fiica şi confidenta cea mai apropiată a actriţei, Maria Riva, scrie revista franceză Tele 2 Semaines.

Filmul va surprinde aspecte decisive din cariera actriţei, incluzând primele sale zile pe scena din Berlin, dar şi colaborarea cu regizorul Josef Von Sternberg, în urma căruia se naşte The Blue Angel (1930), cel mai cunoscut film al lui Dietrich, care îi va aduce mai târziu supranumele Îngerul Albastru, şi care va pune bazele carierei sale la Hollywood.

Începând din 1950, artista şi-a făcut o carieră din spectacolele de cabaret, cu care a avut reprezentaţii în toată lumea. Paltrow s-ar putea achita cu succes de rol la acest capitol, ultimele sale interpretări solicitându-i şi calităţile vocale (Country Strong, un episod din Glee şi, pe viitor, Rock of Ages).

Viaţa personală a lui Dietrich, deşi ţinută departe de ochii publicului, a oferit şi ea detalii inedite, odată cu publicarea biografiei sale. Deşi căsătorită, artista a avut nenumărate aventuri, printre care George Bernard Shaw, John F. Kennedy şi actorul francez Jean Gabin, despre care se spune ca ar fi fost marea ei dragoste.

Dietrich a murit în 1992, la 90 de ani, după ce şi-a petrecut ultimii 11 aproape exclusiv în apartamentul său din Paris. Va fi interesant de văzut câte din amănuntele picante din viaţa ei vor fi dezvăluite în filmul al cărui scenariu va fi adaptat de  Andrew Davies (Bridget Jones Diary).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
tamarainsa pe 28 decembrie 2010 10:59
Trailere?
Deja este o arta ....de sine statatoare....Cine stie pe cel care a prevazut-o????
Un mare regizor, foarte mare...foarte mare....de ...la circ citire

cetateanu pe 28 decembrie 2010 22:08
Foarte interesant mi-a placut foarte mult Marlene Dietrich mai ales in ''7 pacate''.
zeno.marin pe 30 decembrie 2010 00:32
Nu sunt critic de film, dar a face pelicula despre inegalabila Marlene Dietrich este nitel riscant.
Cu Gwyneth Paltrow distribuita in rolul principal aceasta tentativa, sortita cel mai probabil esecului, se cam transforma deja in... lezmajestate.
Make no mistake - Gwyneth Paltrow este o actrita talentata si frumoasa, dar o reprezinta pe Marlene Dietrich cam in aceeasi masura in care Cosmina Pasarin... Intelegeti unde vreau sa ajung. Intr-adevar, au fost rare cazurile in care anumiti actori "s-au potrivit" fantastic cu rolul, cum ar fi Val Kilmer in Doors, sau cea mai izbitoare asemanare - Donald Pleasence - rolul lui Himmler in The Eagle has Landed (1976). Evident, nu mai e cazul acum. Dar ce stie lumea... Cei mai multi habar n-au cine a fost Marlene Dietrich, asa ca nu conteaza.

alex_il_fenomeno pe 30 decembrie 2010 13:19
Gwyneth Paltrow este o mare actrita , care poate face fata oricarui rol ! Sunt sigur ca va face impresie !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells