Un iureş... de roluri

Rareori se învredniceşte destinul să combine atât de fast semnele hotărâtoare ale unei vieţi, ca în cazul lui Marcel Iureş, actorul născut la data de 2 august, 1951, în satul (azi oraş) Băileşti, Dolj, obârşie a altuia dintre cei mai mari actori români, Amza Pellea, care l-a făcut celebru în toată ţara povestind despre Nea Mărin şi nepotu' Sucă. Mai tânărul său consătean şi urmaş într-ale breslei avea să ducă şi mai departe faima băileştenilor, dovedind încă din tinereţe datele unei cariere aflat sub auspiciile stelelor fericite.

A intrat la actorie în 1974 şi a avut şansa de a primi roluri prestigioase încă din primii ani de studenţie. În 1975, Sanda Manu l-a distribuit, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, în rolul George, din spectacolul cu piesa "Ferma", de David Storey - dramă de familie din generaţia Tinerilor Furioşi britanici, unde Marcel primea botezul scenei într-o companie dintre cele mai ilustre: "părinţi" îi erau Dina Cocea şi Petre Gheorghiu, iar "Surori", Ileana Predescu, Irina Petrescu şi Valeria Seciu. Absolvind actoria în 1978, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Cluj, unde a jucat alte roluri de ţinută, ca Beckman din "Afară în faţa uşii", sau Corifeul din "Perşii" - fără a înceta colaborările cu teatrele bucureştene, în special Odeon şi acelaşi Bulandra unde debutase.

Auspicii la fel de bune i-au guvernat încă de la început şi evoluţia cinematografică. Încă din ultimul an de facultate, Marcel Iureş a primit rolul marelui compozitor Franz Liszt, în filmul "Vis de ianuarie" (1978, Nicolae Opriţescu) - rampă de lansare pentru încă doi tineri debutanţi: Gabriela Cuc şi Gelu Niţu. Deşi foarte stângaci realizat (lucru recunoscut, cu deplină sinceritate, şi de regizor), filmul avea o expresivitate plastică marcantă şi, lucrul cel mai important, îi aducea în conştiinţa publicului pe cei trei tineri actori. Marcel, îndeosebi, se impunea din start prin combinaţia discret-discordantă dintre trăsăturile sale frapant de unghiulare şi tăioase, şi stilul subtil al interpretării, cu o mare economie de mijloace, care aveau să-i definească aproape permanent personalitatea artistică.

Evident, din acel moment, filmele s-au succedat în avalanşă - şi, chiar dacă titlurile lor urmau inevitabil o anumită sinusoidă valorică (proprie în special incertitudinilor tot mai accentuate ale cinematografiei româneşti din întunecaţii ani optzeci), se poate spune că Marcel nu se compromitea niciodată. După două roluri "de tranziţie" (căci "de umplutură" ar fi nedrept să le numim), în "Artista, dolarii şi ardelenii" (Mircea Veroiu, 1979) şi "Castelul din Carpaţi" (Stere Gulea, 1981), acelaşi Veroiu l-a "văzut" în comisarul Mironescu, rol principal negativ al unuia dintre cele mai bune filme ale sale şi, cu siguranţă, cel mai împlinit în plan narativ: "Să mori rănit din dragoste de viaţă" (1983), după un scenariu de Anghel Mora (Mihai Diaconescu, 1949-2000), film ce ar fi trebuit să reprezinte debutul în lung metraj al talentatului Bose Ovidiu Paştina (1956-2006), care însă, din păcate, tocmai căzuse în plasa înscenării cu Meditaţia Transcendentală. În orice caz, s-ar putea spune că, la nivelul calibrului compoziţional, acest Mironescu a fost adevăratul debut al lui Marce Iureş - un portret insuportabil de pervers al răului absolut, în care actorul ştia să apese cu mai mult curaj pedala trăirilor interioare, cu accente de-a dreptul expresioniste, gestionându-le totodată cu aceeaşi precizie care evita mereu căderea în caricaturi ieftine. După un alt rol "de tranziţie", în "Sezonul pescăruşilor" (Nicolae Opriţescu, 1985), Marcel are din nou şansa unei foarte incisive schiţe de portret, într-un rol secundar percutant dintr-un film de asemenea mediocru - "Domnişoara Aurica" (Şerban Marinescu, 1986): un hoţ de bijuterii care seduce o damă tânără (Eniko Szilagy), o sugrumă, îi fură bijuteriile... şi le aruncă, descoperind că erau imitaţii. Ca de obicei, din numai câteva accente armonios combinate, Marcel compune un crochiu de neuitat. După "Vacanţa cea mare" (Andrei Blaier, 1988) şi "Cei care plătesc cu viaţa" (Şerban Marinescu, 1989), urmează un nou rol economic şi original, în "Un bulgăre de humă" (Nicolae Mărgineanu, 1989): straniul anticar într-a cărui prăvălie se întâlnesc prima oară Creangă şi Eminescu, iar ulterior, în timpul eclipsei, nepoata îi este omorâtă de o trăsură cu caii panicaţi - o compoziţie dramatică extrem de tuşantă, marcând undele de tragism din destinul celor doi protagonişti. La fel de delicat compus este şi bizarul personaj din "Balanţa" lui Pintilie (1992), în jurul căruia se structurează oarecum subplotul ce va duce la masacrul final. Acelaşi Pintilie îi oferă, doi ani mai târziu, rolul Generalului Ipsilanti din "O vară de neuitat" (poate cel mai echilibrat film al său din ultimele trei decenii), în timp ce Mircea Veroiu îl foloseşte în "Somnul insulei", ecranizare de nivel mediu a halucinantului roman anti-dictatorial (şi, la un nivel mai imediat, anti-ceauşist) "Al doilea mesager", care guvernase rămânerea lui Bujor Nedelcovici în Franţa.

...Dar, după cum se vede, anul 1989 trecuse deja, iar deschiderea spre lume imediat următoare avea să-i prilejuiască lui Marcel Iureş o incredibilă ascesiune pe plan internaţional. Totuşi, ca să mântuim cu filmele româneşti în care a mai jucat, putem trece în revistă "Fii cu ochii pe fericire" (Alexandru Maftei, 1999), "Faimosul Paparazzo" (Nicolae Mărgineanu, 1999 - rol principal extrem de ofertant, sub aspectul contrastului dintre fondul unui personaj fără scrupule şi aparenţele sale fermecătoare), "Logodnicii din America" (tot Nicolae Mărgineanu, 2007 - rol schematic într-un scenariu amatoricesc, pe care lipsa de inspiraţie a regizorului, remarcată încă de la filmul anterior, îl împotmolea şi mai mult, iar secvenţa voit şocantă din final, cu Marcel Iureş şi Cornel Scripcaru, nu reuşea să-l salveze) şi, în sfârşit, "Călătoria lui Gruber" (Radu Gabrea, 2008), despre pogromul comis de Wehrmacht şi SS la Iaşi, în 1941 (deşi Gabrea, adoptat de germani în ultima vreme, preferă să-i exonereze, aruncând vina în cârca foştilor lui compatrioţi, românii). În prezent, acelaşi Gabrea l-a distribuit în rolul doctorului Ghiosdan din "Mănuşi roşii", film cu data premierei încă nedeterminată, iar cel mai actual proiect al său este personajul Robert Blotte, din "Tatăl fantomă", de Ovidiu Georgescu, aflat în faza de post-producţie.