"Ultimul corupt al României" primeşte al doilea buget ca mărime din partea CNC

de Cinemagia în 18 Aug 2010
"Ultimul corupt al României" primeşte al doilea buget ca mărime din partea CNC

Ultimul corupt al României primeşte al doilea buget ca mărime din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, în valoare de 1.561.841 RON, conform site-ului oficial al CNC. Filmul, regizat de Sergiu Nicolaescu, s-a clasat pe locul 9 în "palmaresul" acestei ediţii a concursului de proiecte cinematografice organizat de CNC. Conform MediaPro, filmul se vrea o satiră la adresa situaţiei politice actuale. Titlul, precum şi asocierea cu scenaristul Adrian Lustig, sugerează că noul proiect este în vâna lui Poker, desfiinţat de critică şi nu foarte apreciat nici de public. Reprezentanţii MediaPro se îndoiesc că filmările ar putea începe anul acesta, prin urmare sunt slabe şanse să vedem noua aventură cinematografică a lui Nicolaescu mai devreme de sfârşitul lui 2011.

Casa de producţie Artis Film bifează la principalele categorii - lungmetraj de ficţiune, documentar şi animaţie, obţinând o finanţare totală de 1.676.592 RON la această ediţie a concursului organizat de CNC. Adrian Popovici va spune "motor" din banii CNC-ului pentru drama Bonded/Încătuşat şi pentru documenatrul Maria, regina noastră, scris de Cornelia Paloş. Informaţiile suplimentare despre cele două proiecte nu sunt disponibile, întrucât site-ul oficial al casei de producţie Artis Film era suspendat pentru neplata abonamentului de găzduire web în momentul redactării articolului.

Răzvan Rădulescu, cel mai reputat scenarist român al momentului, nu a primit note de trecere din partea juriului  pentru scenariul său de lungmetraj - Poziţia copilului, iar Lindenfeld, scris de Lucian Teodorovici şi Florin Lăzărescu obţine aceeaşi notă pe scenariu ca primul proiect clasat la acestă categori, adică 40,85, dar nu se califică din cauza punctajului total.  


Dar rezultatele acestei ediţii au şi părţile lor bune...
Primul clasat la categoria lungmetraj de ficţiune este proiectul El Rumano, scris de Cătălin Mitulescu, care a obţinut 1.269.909 RON. Produs de Strada Film, El Rumano e o poveste despre dragoste şi singurătate, sub aparenţa unui thriller, care îl are ca personaj principal pe Anech, în vârstă de 47 de ani,  un român care locuieşte în Spania, şi căruia i se dă o sarcină de către un personaj misterios, pe care trebuie s-o execute în România. Întors acasă după 25 de ani, Anech vrea să termine treaba cât mai curând şi să se întoarcă în Spania, dar lucrurile nu merg conform planului. Marian Crişan, de 4 zile deţinătorul unui Leopard de Argint pentru filmul Morgen, câştigă cu proiectul de lungmetraj  Iguanele a patra poziţie din palmaresul CNC.

Strada Film joacă tare ediţia aceasta intrând în concurs şi cu Lupu, scris de Bogdan Mustaţă, clasat pe primul loc la secţiunea Debut în lungmetraj. Proiectul de lungmetraj Lupu a primit Eurimages Award, în valoare de 30.000 de euro, în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo şi a fost selecţionat la începutul acestui an pentru a fi dezvoltat în cadrul Laboratorului de Scenaristică din cadrul Festivalului de Film de la Sundance. Lupu este povestea suprarealistă a unui tânăr care îşi doreşte ca tatăl său să trăiască din nou. În mod bizar, tatăl său renaşte (la propriu) şi redevine parte din familie. Strada Film va produce în 2010 şi scurtmetrajul Silent River, regizat de Anca Miruna Lăzărescu. Tot sub egida Strada se va dezvolta proiectul de lungmetraj Ileana, scris de Eva Pervolovici şi Monica Mihaela Stan. Suma totală alocată Strada Film este 2.375.243 RON.

La egalitate cu Strada Film ca număr de proiecte finanţate ediţia aceasta sunt casele de producţie Hi Film şi 4 Proof Film, iar Adrian Sitaru este regizorul care va spune de cele mai multe ori "motor!" în 2011 - pentru lungmetrajul Domestic şi scurtmetrajele Cheful şi High Definition.

Casa de producţie care a obţinut cea mai mare sumă la această ediţie a concursului de proiecte cinematografice este Libra Film. 2.685.000 RON sunt banii pe care CNC îi va aloca realizării a trei filme sub egida Libra - lungmetrajul Despre oameni şi melci, în regia lui Tudor Giurgiu, Câinele japonez, debutul în lungmetraj al lui Tudor Jurgiu şi documentarul Nevastă din India. Despre oameni şi melci, al doilea film regizat de Tudor Giurgiu după Legături bolnăvicioase (2006) este o comedie inspirată dintr-o întâmplare petrecută în realitate despre un grup de muncitori care găsesc o soluţie ingenioasă pentru a-şi salva uzina aflată în faliment. Acum nu băgăm mâna în foc, dar probabil că în film vor apărea şi câteva gasteropode... Lungmetrajul ar trebui să fie gata până la anul pe vremea asta. Citeşte continuarea pe pagina următoare >>>

Pagina
1 2

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 18 august 2010 16:19
ii da atatia bani si in ultima vreme a facut numai filme de cacao,cand alti regizori tineri au nevoie de sustinere ei il sustin pe fosila asta RUSINE
Kytta pe 18 august 2010 18:26
Filme COMUNISTE, oare cand isi vor da seama oameni astia ca astfel de filme nu atrag publicu tanar. In fine...fac praf bani lor. succes
Kalrak pe 18 august 2010 19:46
Cand am citit titlul, si am vazut poza, am crezut, cand vorditi de ultimul corupt, ca va referiti la persoana lui Sergiu Nicolaescu
Codrutz pe 18 august 2010 20:00
Titlurile mai ciudate sunt puse tocmai ca sa atraga. Daca ar fi fost ceva banal nu ai fi deschis pagina si nu ai fi citit-o. Ceva de admirat, dar cateodata unele titluri ma lasa rece. Nu am timp acum ca v-as fi dat niste exemple.
merchez pe 18 august 2010 20:31
Kalrak, serios, chiar asa te-ai gandit? :))
Codrutz, poti spune ca titlul a fost mingea la fileu servita autorului articolului de catre numele filmului si situatia finantarilor pe spaga de la cnc, sau poti spune ca titlul e cu un mesaj subliminal (desi, e clar, si kalrak si tu sunteti pe langa subiect, prin urmare titlul nu e subliminal, e de-a dreptul ermetic), dar in niciun caz ca e "ciudat" cum il definesti...

R_Afc pe 18 august 2010 22:14
Numai nu mai scapam de omu` asta!
Calu pe 19 august 2010 00:27
O sa scapati ma de el ca moare, da' nu o sa scapati de aia de-i dau bani lui si oamneilor de teapa lui
alex_il_fenomeno pe 19 august 2010 11:19
Sergiu Nicolaescu ! ce a fost si ce a ajuns !!
R_Afc pe 19 august 2010 12:15
Sergiu Nicolaescu, ce a fost ?
Kalrak pe 19 august 2010 12:27
@merchez, era impresia de dinaintea citiri articolului, am vazut titul am vazut poza si a fost o chestie de moment, chiar nu sunt la curent cu ce filme mai incearca sa faca Sergiu Nicolaescu, de la Orient Express nu am mai vazut nimic, si nici nu m-a mai interesat. (o mica confuzie din partea mea, si tu ai dat-o in subliminal and shit ... )
Kairat pe 4 septembrie 2010 11:11
Sergiu Nicolaescu este cel mai cunoscut si mai valoros regizor roman. Filmele sale sunt adevarate bombe de box-office, asa ca era normal sa primeasca CEA MAI MARE suma din concurs, nu doar locul al doilea. Cine nu a auzit de filmele maestrului?
Pusa, Palosu' lu' Popovici ! pe 9 septembrie 2010 17:00
Cordonul ombilical ce-l leaga pe Serbanescu de Palos si Popovici va exista atata timp cat acesta va fi director in CNC, cat timp va avea calitatea de functionar si poate fi subiect activ al infractiunii de luare de mita.
Serbanescu va fi marioneta Pusei la fiecare concurs CNC cat timp deasupra capului sau sta amenintarea Palosului de luare de mita.
Serbanescu se afunda in puscarie cu fiecare concurs CNC si cu fiecare plic cu bani pe care il ia de la Palos si Popovici.
In plus Serbanescu este dator vesnic Pusei pentru ca l-a pus in functia de Director CNC, Pusa fiind cea care s-a "ocupat" in 2006 de concursul de ocupare a postului de director CNC.
Cat timp Serbanescu este Director la CNC, Pusa Palos, Adrian Popovici si al lor Artis Film vor fura banii publici.

cetateanu pe 5 octombrie 2010 09:54
Pai nu surprinde pe nimeni ca Sergiu Nicolaiescu a castigat finantarea pentru un nou film el fiiind abonat la tipul asta de finantare.
razsax pe 24 noiembrie 2010 10:36
Din pacate Nicolaescu nu vede copacii din cauza padurii!
De ani buni nu mai face decat porcarioare lipsite de orice vana. Nimic nu-i iese, desi are resurse logistice extraordinare pentru Romania. Maestre, era cazul sa te retragi in glorie!
Sau ,sa ne mai mananci banii din postura de senator, si sa ne lasi in pace pe noi cei ce te platim ca sa-ti satisfaci capriciile.

cristi 27 pe 7 decembrie 2010 10:30
un escroc care nu a lasat in urma o scoala de cinematografie sau nu a lansat pe nimeni din tinerii care fac furori pe plan international...a facut multe nedreptati inducand idei gresite prin filmele sale in special cu privire la legionari pe care i-a satanizat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells