PACIENTA (dezlănţuită): - (...) deschid uşa şi... Pe cine văd? AGA KHAN! Şi iar încep cu prezentările: Aga-Ima, Aga-Ava, Aga-Iva, Aga-Eva, Aga- Sică, Aga-Gică, Aga-Gopo, Aga-Coca, Aga-Geo, Aga-Geo, Aga-Geo, Aga-Geo, Aga-Dem-Dem... Aga-Dem-Dem...! ...Şi, când în sfârşit se aude iar soneria... cine crezi că era...? DUMNEATA, doctore! Epaminonda Balthazar Popescu-Sascut! ...Ei, doctore? Ce boală am? DOCTORUL (nevrozat): - Aga... Ago... Iga, Igo... Eva... E-vo...
...Aşa am descoperit-o pe Stela Popescu, în acest savuros scheci TV difuzat în noaptea de Anul Nou, 1969-70, interpretat împreună cu regretatul Radu Zaharescu - şi, de-atunci, a devenit o prezenţă indispensabilă în serile de voie-bună pe care ni le dăruia săptămânal televiziunea, strecurate abil şi curajos prin potopul de emisiuni "pe linie". Izbucnind în râs chiar şi acum, mi-o mai amintesc ca pe a treia membră a grupului "Madam Iordan, Madam Fitil, Madam Gogoa-aa-şă!!!", alături de Vasilica Tastaman şi Cristina Stamate, sau ca bufetieră ardeleancă blajin-nesimţită în dialog cu Coca Andronescu şi Mişu Fotino, ca puşti răzgâiat, în cupletul "Ţuţu lui Tătuţu", ca femeie de serviciu sau funcţionară, ca mahalagoiaică certăreaţă sau mămică iubitoare - roluri şi roluri, toate desprinse din lumea noastră, a oamenilor de rând, toate apropiate de spectatori, accesibile şi teribil de amuzante, jucate alături de atâţia alţii din pleiada monştrilor sacri ai umorului românesc, ca Ştefan Bănică (partener constant de scenete şi cuplete vreme de ani de zile), Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Dem Rădulescu, Ştefan Tapalagă, Cornel Vulpe, Marius Pepino, şi câţi şi mai câţi... Fără ei şi harul lor, de bună seamă, n-am fi rămas atât de umani cât, de bine de rău, am reuşit...
Născută pe data de 21 decembrie, 1935, în judeţul Bălţi din Basarabia, fiică a unor învăţători modeşti, a fost încă din copilărie marcată de tragismul istoriei, având parte, la doar patru ani şi jumătate, de spectacolul răscolitor al invaziei sovietice. Tatăl ei, pe care condiţia de intelectual îl califica drept "duşman de clasă", a fost deportat în Siberia, iar soţia şi fiica lui s-au refugiat la Braşov. Parcă urmărită de spectrul bolşevizării care-şi puese amprenta şe destinul ei, Stela a intrat în 1953 la Facultatea de Limbă Rusă "Maxim Gorki" - dar, un an mai târziu, a abandonat filologia în favoarea teatrului, intrând în trupa artistică a Ministerului de Interne - ceea ce a îndreptat-o spre I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", unde a fost admisă în 1956. Activitatea scenică a continuat şi în decursul studiilor, pentru ca la absolvire să primească repartiţie în oraşul copilăriei, Braşov, unde talentul ei deja nestăvilit o făcea să fie solicitată chiar şi pentru căte patru sute de reprezentaţii pe an.
Umorul viu, spumos, exuberant, marcat de permanente complicităţi sclipitoare cu spectatorii, a adus-o înapoi la Bucureşti, pe scena teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde a fost angajată între 1963 şi 1969, când s-a transferat la Teatrul de Comedie.
Tot în acel an, a divorţat de primul ei soţ, Dan Puican, căsătorindu-se curând cu textierul umoristic Mihai Maximilian, care avea să-i devină pentru totdeauna partener de viaţă şi carieră artistică. Pe lângă torentul continuu de colaborări cu radioul, televiziunea şi (în continuare) teatrul de revistă (în special pe scenele din Calea Victoriei şi de la Boema), în teatrul de proză s-a distins prin roluri atât comice, cât şi dramatice, inclusiv "Dispariţia lui Galy Gay" şi "Mutter Courage" de Bertold Brecht, "Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, "Trei surori" de A.P. Cehov, "Marele feudal" de Al. Mirodan, "Capcană pentru un bărbat singur" de Neil Simon, "Peţitoarea" de Thornton Wilder (doisprezece ani de repertoriu), "Plicul" de Liviu Rebreanu (jucată timp de zece ani), şi mai ales celebra Tovarăşă Minodora, femeia de serviciu plină de aplomb şi veleităţi intelectualiste, din "Preşul" lui Ion Băieşu, care care a ţinut afişul nu mai puţin de optsprezece ani! Pe lângă irezistibila Adela Cosîmbescu, dactoligrafa metamorfozată în femeie fatală din "Sfîntul Mitică Blajinu" de Aurel Baranga, favorita mea personală rămâne Valentina, din "Turnul de fildeş", de Viktor Rozov, în regia lui Ion Cojar (1981) - un rol eminamente dramatic, pivot al unei satire sociale crude, în care Stela Popescu, fără a-şi mai folosi nimic din resursele comice consacrate, transmitea o sfâşietoare vibraţie tragică (astfel, confirmându-mi definitiv că, dincolo de jocurile uşurele ale spectacolelor de divertisment, trăia în continuare, puternică şi unică, marea actriţă de compoziţie şi conţinut).
În chip surprinzător, traseul ei cinematografic n-a egalat nici pe departe bogăţia rolurilor de teatru, televiziune şi radio - poate şi pentru că obligaţiile prioritare din aceste domenii o împiedicau, de multe ori, să se consacre şi imensului consum de timp propriu platourilor de filmare. În primii treisprezece ani de carieră, a jucat în doar şase filme: "Alo? Aţi greşit numărul!" (1958, Andrei Călăraşu), "Omul de lîngă tine" (1961, Horea Popescu), "Sărutul" (1965, Lucian Bratu), "Faust XX" (1966, Ion Popescu-Gopo), "Vin cicliştii" (1968, Aurel Miheleş) şi "Pantoful Cenuşăresei" (1969, Jean Georgescu).
Evoluţia ei pe marele ecran a luat avânt abia în 1972, cu Steluţa din "Astă seară dansăm în familie" (Geo Saizescu), un personaj în care, alături de Dem Rădulescu (plus Sebastian Papaiani, Francesco Bulcă şi Mircea Mureşan), îşi valorifica din plin arsenalul interpretativ consolidat în rolurile de comedie din teatru şi televiziune. Un an mai târziu, Mihai Constantinescu i-a oferit, în "Despre o anume fericire", un rol situat la antipozi, în zona sensibilităţii realiste - "o mamă care tare-şi mai dorea să devină soacră", după care şi-a dat din nou drumul, efervescentă precum şampania, ca parteneră a lui Ştefan Tapalagă în comedia fantastică "Elixirul tinereţii", de Gheorghe Naghi. După încă un ocol prin afara genului comic, în "Ultima noapte a singurătăţii" (1976, Virgil Calotescu) şi o nouă creaţie hazlie asemenea celor cu care ne obişnuise, în "Tufă de Veneţia" (Petre Bokor, 1977), şi-a revendicat singura secvenţă realmente amuzantă din "Nea Mărin Miliardar" (1979, Sergiu Nicolaescu), în acea vampă care-i murmura suav-lasciv lui Amza Pellea "Bestie mică...!" în camera de hotel. Mare lucru nu s-a reţinut nici din "Drumuri în cumpănă" (1979, Virgil Calotescu), nici din "Grăbeşte-te încet" (1981, Geo Saizescu - unde vestita Tovarăşă Minodora din "Preşul" era adusă cu forţa, doar ca să râdă lumea, într-un scenariu ce ecraniza piesa ezitantă între dramă şi comedie "Alibi", a aceluiaşi Ion Băieşu) - în schimb, îi datorăm rolul unei mame şi soţii echilibrate între omenie şi umor, în "Ana şi «hoţul»" (1981, Virgil Calotescu - în tandem cu Amza Pellea).
Anul 1980 ne-a oferit prilejul de a ne cunoaşte, pe platourile de filmare ale satirei "Am o idee!", de Al.G. Croitoru - unde am descoperit cu încântare o interlocutoare la fel de veselă ca pe scenă şi ecran, fără nici un fel de aere; în îndelungatele pauze de filmare (ca în atâtea echipe unde cam domnea haosul), ne povesteam vrute şi nevrute de la realizarea altor filme. Cam asta era tot - rolul ei fiind pur convenţional, ca parteneră a lui Dumitru Rucăreanu, împreună formând unul dintre cele unsprezece cupluri fotbalişti-neveste care se zbuciumau fără nici o noimă prin film. Apoi, însă, Malvina Urşianu i-a dăruit şansa unei noi compoziţii, ca Zaraza din cele două filme cu subiecte conjugate "Pe malul stâng al Dunării albastre" (1983) şi "Figuranţii" (1987). Se mai strecurau printre ele şi alte filmuleţe (diminutiv desemnând nu metrajul, ci semnificaţia), astfel apropiindu-se momentul de cotitură din 1989, după care şi cariera filmică a Stelei Popescu, la fel ca a multor alţi mari actori din generaţia ei, s-a orientat, din păcate, pe o pantă descendentă. Deşi scânteia ei îşi păstra mereu prospeţimea, neştirbită de ani, şuşanele pe peliculă gen "A doua cădere a Constantinopolului" (1994, Mircea Mureşan) sau "Sexy-Harem Ada-Kaleh" (2001, tot Mureşan) erau departe de a onora prestigiul unei asemenea personalităţi artistice. Slavă Domnului, scena revistei şi ecranele televizoarelor erau în continuare îmbogăţite permanent de cupletele extrem de caustice prin care Stela Popescu şi Alexandru Arşinel încondeiau nemilos grosiera degringoladă politică postdecembristă, de la Mineriadele lui Ilici, printre minciunile lui Pedro, până la şovăielile reformiste ale lui Stolo.
Pentru anul 2012 o aşteptăm din nou pe marele ecran, sub chipul doamnei Vizureanu din "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, cu Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Sofia Nicolaescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu şi Gabriel Spahiu. ...
Deceniul următor a beneficiat de prezenţa Stelei Popescu numai în studiourile de televiziune, şi abia pentru anul 2012 o aşteptăm din nou pe marele ecran, sub chipul doamnei Vizureanu din "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, cu Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Sofia Nicolaescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu şi Gabriel Spahiu. ...Căci, la şaptezeci şi şase de ani, Stela Popescu rămâne aceeaşi vâltoare de energie şi voie-bună, căldură omenească şi haz dezlănţuit (reuşind să însufleţească până şi pietroaie preţioase ale publicităţii, precum clasicul vers: “O doză de ceva / Puterea de-a spera”), care de cinci decenii încoace ne învăluie cu vitalitate şi optimism.
Cu recunoştinţa cuvenită, îi mulţumim, deocamdată, prin dezvelirea stelei din Piaţa Timpului - fără să ne oprim aici, căci... Stela acelei stele mai are încă multe de spus!
Părerea ta
Spune-ţi părereaNice!