« Înapoi la pagina festivalului

Mads Mikkelsen: "nu există doar un adevăr, ci adevăruri"

de Gloria Sauciuc in 22 Mai 2012
Mads Mikkelsen: "nu există doar un adevăr, ci adevăruri"

UPDATE. Mads Mikkelsen a primit duminică, 27 mai, la Cannes, premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, declasându-l pe principalul contracandidat, octogenarul actor francez Jean-Louis Trintignant, din drama câştigătoare de Palme d'Or  Amour.

Cu o săptămână înainte, actorul acorda un interviu publicaţiei Cinemagia, în Palatul Festivalului. Pe scena din Grand Théâtre Lumière, Mikkelsen a declarat: "Dragă juriu, vreau să îţi spun mulţumesc din toată inima. Sunt foarte emoţionat. Aş vrea să împart premiul cu toţi aceia care iubesc cinematograful şi cu toţi cei care s-au implicat, îndeaproape sau de la distanţă, în acest film. De asemenea, aş vrea sa mai împart premiul cu Thomas Vinterberg. Vă multumesc că ne-aţi invitat pe toţi în acest univers al iubirii..."

După Cannes, Mads Mikkelsen se va îndrepta spre România pentru a filma "The Necessary Death of Charlie Countryman". În 2006 era Le Chiffre, unul dintre cei mai memorabili antagonişti din filmul James Bond Casino Royale.

Mads Mikkelsen joacă rolul lui Lucas, un profesor manierat, silit să o ia de la capăt după un divorţ şi piederea locului de muncă. Însă de îndată ce lucrurile au început să meargă spre bine, viaţa îi va fi distrusă din nou. O acuzaţie (nefondată) de molestare a fetiţei celui mai bun prieten al său va genera o isterie colectivă în comunitate, şi o dată cu propagarea minciunii Lucas va trebui să îşi apere de unul singur viaţa şi demnitatea. Nu există vreo scenă de abuz, iar protagonistul este în mod evident nevinovat, însă chiar şi aşa devine ţinta urii, este demonizat peste noapte, agresat şi abandonat de prieteni. Primeşte astfel o etichetă de care nu va scăpa niciodată.

Unul dintre co-fondatorii mişcării Dogma 95 şi regizor al intens premiatului Festen (The Celebration), Thomas Vinterberg aduce din nou pe ecrane o puternică dramă care îşi va atinge ţinta. Scenariul a fost scris împreună cu regizorul şi scenaristul Tobias Lindholm. The Hunt reuşeşte să readucă o colaborare de succes, începută cu Submarino, a cărui premieră a avut loc la Festivalul de Film de la Berlin, în 2010. Cu un buget de aproximativ 2,7 milioane euro, The Hunt a fost filmat în Danemarca.

Mads Mikkelsen a răspuns la Cannes întrebărilor Cinemagia despre rolul său şi structura lui interioară.

Raportându-ne la tema filmului şi încercând să o transpunem în realitate, cum vă puneţi problema ce este adevărat şi dacă ceea ce vi se spune este corect în viaţa reală?

Mads Mikkelsen: Eu sunt un mincinos profesionist, prin însăşi meseria mea, şi am înţeles că adevărul înseamnă mai multe lucruri, nu există doar un adevăr, ci adevăruri. Există adevărul tău şi există şi adevărul altcuiva, şi nu înseamnă că ceea ce ştii nu ar fi adevărat. Iau lucrurile exact aşa cum sunt şi atât. Însă, adevărul e alcătuit din mai multe lucruri.

În recenziile filmului, s-a afirmat că duceţi o luptă contracronometru...

Mads Mikkelsen: În absolut orice rol al meu, înainte să fac orice altceva am lucrat contracronometru (râde). Nu ne gândim la asta, însă nu orice actor e deschis la asta. Aşa lucrez, şi aşa îmi place să procedez. Pun accent pe relaţia fizică cu personajul, întotdeauna mă gândesc dacă personajul e mai lent sau mai rapid decât mine, dacă e mai greu sau dacă e mai uşor.

A fost cel mai solicitant personaj al tău, până acum?

Mads Mikkelsen: Nu, cele mai grele personaje sunt cele scrise prost, pentru că atunci trebuie să te prinzi singur ce ai de făcut. Aşa că aici, deşi ai de parcurs un drum dificil, personajul a fost aşa de bine construit încât nu au fost probleme.

Care e relaţia dvs cu copilul dvs. și cu copiii în general.

Mads Mikkelsen:  Am încredere în copii, însă trebuie să fii foarte atent atunci când reconstitui ce s-a întâmplat. Atunci când va relata, copilul întotdeauna se va pune pe el în postura victimei. Copiii din film cresc în familii cu probleme. Cred că de fapt toată lumea îi crede pe copii şi exact ce spun ei, şi de obicei aşa e normal să fie, pentru că ei nu spun asemenea lucruri fără motiv, iar în cazul ăsta copiii sunt foarte ataşaţi de acest om, îl iubesc.

Personajul acuzat pe nedrept din poveste a fost inspirat dintr-un caz real?

Mads Mikkelsen:  Au fost mai multe cazuri reale, nu doar unul. E inspirat din cazurile de oameni acuzaţi pe nedrept, dar filmul nu e doar despre asta.

În filmul acesta, jucaţi un personaj lipsit de încredere în sine, or nu e genul dvs.

MM: Cred că încrederea în sine nu e atuul lui, dar e un om civilizat. Dacă publicul crede că eşti potrivit într-un film dintr-un singur motiv, e grav. Important e ca filmul să trăiască. Dacă filmul trăieşte, trăieşti şi tu.

Care este relaţia ta cu criticii?

MM: Tu ca şi critic trebuie să fii inteligent. Şi dacă nu sunt suficient de inteligenţi, trebuie să devină mai deştepţi decât ceilalţi.

Regizorul Thomas Vinterberg comentează pe marginea unei scene din film în care, de Crăciun, Lucas merge la slujba de la biserică, unde se va confrunta cu o comunitate ostilă: "Mads a plâns toată ziua, la fiecare dublă, exact în acelaşi fel. Nu am văzut până acum atât profesionalism: am filmat din mai multe unghiuri, şi a trebuit să treacă prin mai multe stadii diferite: hotărâre, cedare, furie, uşurare. A plâns timp de opt ore - puţini actori pot face asta".

Părerea ta

Spune-ţi părerea
darayawaus pe 22 mai 2012 10:01
"Cele mai grele personaje sunt cele scrise prost" - cat de adevarat! E o placere sa-l urmaresti pe Mads Mikkelsen. A jucat bine pana si in cele mai slabe filme din cariera sa de pana acum, King Arthur, Clash of the Titans sau The Three Musketeers. E drept, in roluri secundare, dar asta nu contrazice afirmatiile din interviu, ci dimpotriva.
xerses pe 22 mai 2012 18:57
Un actor "cerebral"....
keikokun pe 22 mai 2012 21:09
Dragă Glory, fie numai pentru atât și a meritat Cannes-ul....Eu sunt o mare fana a lui Mads încă de la Casino Royale unde aproape îl eclipsează pe Daniel Craig din punctul meu de vedere. Mi-am zis : un actor important care va face carieră....A trecut ceva.. De atunci m-am bucurat ori de câte ori mai dădeau televizoarele vreun film cu el și au dat câte ceva, ba chiar de mai multe ori același film....Este un adevărat spectacol în roluri negative....Bravo.....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells