Iluzionistul, filmul-omagiu adus lui Jacques Tati

3 Dec 2010
Iluzionistul, filmul-omagiu adus lui Jacques Tati

Unul dintre cele mai aşteptate filme de animaţie din acest an, Iluzionistul, poate fi urmărit de vineri, 3 octombrie, pe marile ecrane din România. A fost nominalizat la cea de-a 23-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film, premii ce vor fi decernate pe data de 4 decembrie 2010, la Tallinn/Estonia.


Filmul este scris şi regizat de Sylvain Chomet, autorul Tripletelor din Belleville, după un scenariu semnat de Jacques Tati, şi spune povestea emoţionantă a unui bătrân iluzionist forţat să hoinărească prin lume în căutarea unui public care să-i aprecieze numerele demodate.

Iluzionistul este o specie de artist pe cale de dispariţie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl sustine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa. Privindu-i numărul executat în faţa sătenilor încântaţi şi uimiţi de sosirea electricităţii pe insula lor îndepărtată, Alice este vrăjită de personajul nostru şi crede că scamatoriile sale sunt magie adevărată. Îl urmăreşte la Edinburgh, unde are grijă de locuinţa lui, în timp ce el se duce să muncească la un mic teatru local. Încântat de entuziasmul ei faţă de numerele de magie, Iluzionistul o răsplătește cu daruri din ce în ce mai extravagante pe care se preface că le-a „creat” în mod magic. Disperat să nu o dezamăgească, el nu poate să-i dezvăluie faptul că magia nu există şi că acele daruri îl ruinează.

 

Cum să înţelegem Iluzionistul

Iluzionistul este o scrisoare de dragoste din partea unui tată către fiica sa. Pentru Sophie Tatischeff, fiica lui Jacques Tati, această scrisoare emoţionantă nu putea rămâne nelivrată. Arhivat în arhivele CNC din Franţa sub impersonalul „Film Tati nr. 4”, acest scenariu a aşteptat aproape jumătate de secol pentru ca nişte mâini nerăbdătoare să îl găsească  şi să îndeplinească visul ce părea imposibil – acela de a aduce încă o dată la viaţă magia lui Tati, a declarat regizorul Sylvain Chomet. 

 

Trei lucruri importante despre film:

  1. Iluzionistul este o scrisoare de dragoste din partea lui  Jacques Tati către fiica sa, Sophie.
  2. Scenariu a aşteptat jumătate de secol până să fie adus la viaţă de animatorul şi regizorul Sylvain Chomet
  3. Deoarece personajul iluzionistului nu este un alt domn Hulot, Sophie nu a dorit ca rolul tatălui său să fie interpretat de către un alt actor. Aşa că Tati, personajul iluzionistului, a trebuit creat de la zero.

 

 

BIO Jacques Tati:
- nume adevărat: Jacques Tatischeff, născut în Le Pecq, lângă Paris, în 1907
- iubitor de rugby, îşi distra colegii mimând meciurile
- in anul 1934, în timpul unui bal, prezintă numere de mimă, iar Colette a scris despre acest „artist incredibil”.
- în anul 1932, a filmat Oscar, champion de tennis, cu prietenul său Rhum - clovnul, urmat de On demande une brute şi Gai dimanche în 1935.
- din 1936 joacă roluri în filmele Sylvie et le fantôme şi Le diable au corps.
- a regizat L’école des facteurs (1974), pregătind terenul pentru Jour de fête…
- cinematografele au refuzat să proiecteze Jour de fête,  totusi filmul a fost prezentat într-o seară unui public din Neuilly; spectatorii au murit de râs timp de 90 de minute. Cariera lui Jacques Tati a început!
- în 1951, Tati a filmat Les vacances des monsieur Houlot,pe o plajă din Bretania
- în 1953 ia Marele premiu al Criticii la Cannes
- în 1956 a regizat Mon oncle, un alt episod din viaţadomnului Houlot
- în 1958: Premiul special al juriului la Cannes, Oscar pentru Cel mai bun film străin
- Trafic (1971), Parade (1973) şi Forza Bastia (1978) au fost ultimele sale filme
- moare în 1982, lăsând neterminate Confusion şi Iluzionistul.

 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
andu7zu pe 3 decembrie 2010 20:44
O sa fie naspa asta e clar
omdestept pe 3 decembrie 2010 22:54
am vazut filmul azi si este superb; o poveste emotionanta si animatia foarte reusita
ARP pe 5 decembrie 2010 14:19
Arata super, bine ca nu e 3D....
Krakatau pe 6 decembrie 2010 01:44
andutu - tu de unde stii?!? pariez ca filmul tau preferat e Twillight sau Avatar.
adi pe 6 decembrie 2010 02:26
are ceva aparte !!!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells