Asadar, avem o camera video de amatori, si nimic altceva decat inregistrarea din ea, orientata initial spre petrecerea unor tineri, pentru ca apoi sa urmareasca haosul ce se dezlantuie in jur cand un crocobaur gigantic si diform incepe sa faca prapad prin Manhattan.
Ajunge sa avem si doar un sfert de creier, ca sa intuim potentialul acestei combinatiiintre mini si maxi: pe de o parte, simplitatea, saracia si stangacia (aparente, desigur, dar excelent simulate) ale aparaturii de filmare, si pe de alta parte, grandoarea superprodctiei care combina elemente de film-catastrofa, S.F., horror si thriller - iar productia lui J.J. Abrams, Bryan Burk, Sherryl Clark si Guy Riedel valorifica admirabil formula, obtinand un film care-ti strecoara niste fiori reci veritabili pe sira spinarii, oricat de tarnosit ai fi in acest ev al blazarii cinematografice.
Asadar, scenariul lui Drew Goddard, desfasurat pe coordonatele simple expuse mai sus, urmareste cu deliberare strict construirea unei structuri de thriller in cel mai pur sens al cuvantului. Personajele sunt schitate economic (fara a fi schematice) si menite exclusiv sa ne angajeze in poveste, la cel mai imediat nivel. Actiunea contureaza nu atat o evolutie dramaturgica ortodoxa, cat o naratiune apta de a potenta elementele de teroare, panica si spaima viscerala, speculate in conditiile perspectivei de tip "genunchiul broastei". E o formula riscanta si, categoric, nu prea repetabila - dar aici functioneaza perfect.
Aceleasi virtuti se releva si din partea regiei lui Matt Reeves, careia ii revine sarcina de a mentine echilibrul precar intre "minimalismul" imediat si factorii "macro" din fundal, plus provocarea suplimentara de a tine seama ca tot filmul depinde de un cameraman amator terorizat si aflat el insusi in pericol de moarte. Ca atare, obligatoriile inabilitati ale imaginii frizeaza mereu limita obositorului si a exasperarii (nu numai ca se filmeaza din mana, dar se mai si alearga mult, se catara, se cade, prabuseste, rostogoleste, ia lovituriin cap etc.), reusind totusi sa ramana mai mult angoasante decat agasante. Poate tocmai de aceea, realizatorii au preferat sa restranga durata actiunii la doar saptezeci de minute, simtind ca orice alte prelungiri ar fi facut filmul tot mai greu suportabil.
Evident, n-are rost sa ne asteptam la nici un fel de explicatii privind originea sau natura monstrului - cine sa le poata da, unor cetateni care fug prin haosul dezlantuit in oras? - ceea ce e cu atat mai bine, din moment ce filmul nu-si propune nimic altceva decat sa ne sperie cinstit si curat, fara alte farafastacuri - cam la fel ca Hitchcock cu celebrele sale "Pasari". Mai putin bine e ca, pana la urma, Reeves tot nu se poate abtine sa nu ne arate aproape clar matabazbaza ucigasa, prilej cu care spulbera o mare parte din tot misterul cladit pana atunci cu atata cazna; magaoaia arata urat, dar nu si credibil - si nici macar cine stie ce original. De-ar fi sa cautam solutii, as propune ca, daca tot o voia in plan intreg, macar sa fi facut sa se deregleze camera, si sa se vada unsharff. Ar fi fost o ironie in ton cu tot aerul duplicitar (in sens bun) al intregului film.
Din distributie nu merita sa citam pe nimeni - si nu fiindca n-ar fi jucat bine, ci pentru ca au fost alesi cu deliberare actori necunoscuti, asa cum se si cuvenea in conditiile laturii minimaliste a conceptiei artistice. Restul factorilor de creatie isi fac datoria la fel de laudabil -in schimb, alte aspecte ale filmului (
