« Înapoi la pagina festivalului

Audrey Tautou în închiderea Festivalului de la Cannes

de Gloria Sauciuc in 19 Apr 2012
Audrey Tautou în închiderea Festivalului de la Cannes

Therese Desqueyroux, de Claude Miller, cu Audrey Tautou în rolul principal, alături de Gilles Lellouche şi Anaïs Demoustier, va fi proiectat la ceremonia de închidere a celui de-al 65-lea Festival de la Cannes, pe 27 mai, la Grand Théâtre Lumière din cadrul Palais des Festivals.

Filmul, o adaptare a romanului semnat Francois Mauriac, este încheierea operei regizorului: acesta a decedat pe 4 aprilie în urma unei boli grave, la puţin timp de la încheierea montajului. Festivalul de Film de la Cannes îi va aduce un tribut. Personajul principal este o femeie captivă într-o căsătorie nefericită, care încearcă să-şi recapete libertatea prin orice mijloace.

Ceea ce mă intrigă în realizarea unui film este combinaţia de aparenţe, gesturi, priviri, atitudini şi felul în care le pot folosi pentru a scoate la iveală vieţile interioare ale oamenilor, grădina lor secretă, chiar văzute din exterior.

Claude Miller s-a format în Noul val francez, ca asistent al lui Francois Truffaut, "regizorul sferei intime". De-a lungul operei sale, a construit un univers dedicat unui public larg, de la La meilleure façon de marcher (1976) la Garde à vue (1981), de la Mortelle randonnée (1983) la l’Accompagnatrice (1992) şi Un secret (2007), obţinând numeroase premii, de la Delluc pentru l’Effrontée (1985) la Marele premiu al Juriului la Cannes pentru La classe de neige (1998).

Ca regizor angajat politic, a condus Association des realisateurs producteurs şi a activat în Club des 13, un consiliu pentru reforma sistemului producţiei de film. Ultima noapte a Festivalului va fi dedicată lui Claude Miller, invitaţi fiind familia şi prietenii săi, colaboratorii, producători sau distribuitori, care vor avea ocazia să îi dea un ultim omagiu.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
andreeeeeeea pe 20 aprilie 2012 08:27
wow! n-am stiut ca s-a facut un film dupa "therese desqueyroux", mi-a placut mult cartea! abia astept sa-l vad si s-o vad din nou pe audrey tautou.
alex_il_fenomeno pe 11 mai 2012 13:51
este una dintre cele mai talentate actrite franceze ale momentului , astfel ca merita acea onoare .
Belledeona pe 18 mai 2012 09:14
De-abia astept sa vad filmul; Audrey Tautou este o actrita foarte talentata si sunt convinsa ca nu ma va dezamagi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells