A Separation, deţinătorul Ursului de Aur 2011, adus la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

de Cinemagia în 6 Apr 2011
A Separation, deţinătorul Ursului de Aur 2011, adus la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

După „About Elly”, laureat cu Ursul de Argint în 2009 pentru Cel mai bun regizor, iranianul Asghar Farhadi a revenit în 2011 la Berlinală cu o percutantă poveste despre destrămarea unei familii, „Nader and Simin: A Separation”; filmul a cucerit definitiv juriul: Ursul de Aur, Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor ( întregii distribuţii masculine) şi Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriţă (întregii distribuţii feminine). Producţia va putea fi urmărită în România, la două luni de la obţinerea distincţiei, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti. Cea de-a 7-a ediţie a Festivalului  are loc în perioada 11-17 aprilie la Cinema Studio, NCRR şi Sala Elvira Popescu.

A Separation încununează o listă de filme cu pedigree pe care publicul le va putea urmări în cadrul Festivalului ce are loc din 11 aprilie. Vor fi proiectate „Cirkus Columbia” (regia Danis Tanovic, prezentat în cadrul galei de deschidere), „Greenberg” (regia Noah Baumbach, cu un Ben Stiller atipic în rolul principal), „Outrage” („yakuza business” de şi cu Takeshi Kitano), „Carlos” (epicul lui Olivier Assayas despre celebrul terorist Carlos Şacalul) şi „Somewhere” (regia Sofia Coppola, film prezentat în cadrul galei de închidere a festivalului). Selecţia a fost asigurată de Andrei Creţulescu.

Ce filme mai rulează în perioada 11 - 17 aprilie la Festivalului Internaţional de Film Bucureşti:

„Kaboom” – Cel mai nou opus al lui Gregg Araki (semnatar al unor filme menite să trezească la realitate şi cea mai adormită dintre raţiuni – „The Living End”, „Totally F***ed Up”, „The Doom Generation”, „Nowhere” sau „Mysterious Skin”) este ireverent, este lasciv, este profund ilar şi a fost prezentat într-un Midnight Screening exploziv la Cannes în 2010. Imaginaţi-vă că John Waters ar fi regizat „Twin Peaks”.

„Mammuth” – Benoit Delepine şi Gustave Kervern, inclasabilii belgieni care au rupt gura târgului cu „Aaltra” (urmat de cel puţin la fel de ţăcănitele „Avida” şi „Louise-Michel”), sosesc personal la Bucureşti pentru a prezenta un nou road-movie suprarealist (selecţionat la Berlin în 2010), care comportă scena anului în materie de atingeri carnale reciproce&masculine şi care prilejuieşte un nesperat nou rendez-vous între Gerard Depardieu şi Isabelle Adjani.  

„Balada triste de trompeta” – Alegorie macabră şi ultra-violentă, filmul e o continuare firească a carierei celui mai inventiv cineast spaniol, l-am numit pe Alex de la Iglesia („Acción mutante”, „El dia de la bestia”, „Muertos de risa”, „La comunidad”, „Crimen ferpecto”). La Veneţia 2010, Andrei Creţulescu l-a decretat „a demented masterpiece”, iar Quentin Tarantino i-a acordat Leii de Argint pentru Cea mai bună regie şi Cel mai bun scenariu.

„Tamara Drewe” – Varianta „light&updated a clasicului „Departe de lumea dezlănţuită” (via graphic novel-ul semnat Posy Simmonds) înseamnă cel mai recent film al versatilului britanic Stephen Frears, a fost prezentat la Cannes 2010 în afara competiţiei şi descrie romanticul peisaj pastoral englezesc în cheie comică, demonstrând că stricteţea ce-i caracterizează, de obicei, pe localnici, e doar un moft în confruntarea cu o fată frumoasă...

„Reign of Assassins” – „Drizzle este o ucigaşă experimentată care intră în posesia osemintelor unui călugăr budist despre care se spune că ar conţine secretul obţinerii unor puteri nelimitate. Decisă să renunţe la viaţa de răufăcător, Drizzle...”... John Woo îi întoarce lui Tarantino complimentele din saga „Kill Bill” în acest epic flamboaiant şi ultra coregrafiat, îndelung aplaudat la Veneţia 2010.

„La princesse de Montpensier” – Regizor, scenarist şi producător francez ilustru, Bertrand Tavernier a revenit anul trecut pe Croisette cu un film oarecum atipic (acţiunea se petrece în Franţa anului 1562, în plin război religios între catolici şi protestanţi) pentru selecţia cu care ne-a obişnuit, de ani buni, Thierry Fremaux, dar care a fost aproape unanim considerat unul dintre cele mai bune titluri de la Cannes 2010.

„13 Assassins” – Prolificul şi răsfăţatul festivalurilor internaţionale de film Takashi Miike (peste 80 de filme), transformă remake-ul filmului omonim din 1963 într-un veritabil regal action ai cărui protagonişti sunt 13 samurai angajaţi să împiedice, cu preţul vieţii, ascensiunea la tron a unui lord sadic şi dement. Combinaţia măcel-satiră i-a mai ieşit regizorului şi altădată (vezi „Audition”); competiţia veneţiană s-a dovedit însă prea mică pentru acest titlu.

„Burnt by the Sun 2” – O producţie-mamut, un campion la box-office în Rusia natală, totodată evenimentul mediatic al Festivalului de  la Cannes în 2010. Improbabila şi în acelaşi timp mult-aşteptata continuare a capodoperei „Burnt by the Sun/Soare înşelător”, pentru care „ţarul” Nikita Mihalkov a primit, în 1995, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ninjak pe 7 aprilie 2011 10:58
Interesante filme.Reign of Assassins, 13 Assassins si Mammuth merita vazute.
alex_il_fenomeno pe 7 aprilie 2011 19:46
dupa recenzie par niste filme excelente ! sper sa am ocazia sa le vizionez ...
xerses pe 30 mai 2011 13:52
O! Ce lista impresionanta de filme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells