30.06.2020
Charlie's Angels: Full Throttle/Îngerii lui Charlie: În goană mare (2003)AMC, 17:55Trebuie spus de la bun început că nimeni nu a picat pe spate la lansarea acestui sequel în care Cameron Diaz, Drew Barrymore şi Lucy Liu reveneau în rolurile îngerilor lui Charlie. Chiar dacă actriţele au fost lăudate pentru dedicarea cu care şi-au interpretat rolurile, filmul a făcut senzaţie în epocă mai degrabă datorită revenirii lui Demi Moore (ţi-am povestit aici despre noul rol care i-ar putea relansa cariera) după consistente retuşuri fizice, ceea ce a dat multă apă la moară criticilor sexismului de la Hollywood. Chiar şi aşa, filmul ne arată patru actriţe populare la apogeul carierei şi un Shia LaBeouf la unul din primele sale roluri de cinema.
The Long Voyage Home/Lungu...Taguri: Boyhood, Before Sunset, Before Sunrise, Julie Delpy, Ethan Hawke, Richard Linklater, John Ford, John Wayne, Shia LaBeouf, Demi Moore
29.04.2020
Seara aceasta avem parte pe micul ecran de numere de dans și cântec în musicalul Chicago, de una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din isoria filmului, plus un film portret psihologic al ucigașului în serie arhetipal. Nu exitați să consultați programul complet sau secțiunile dedicate exclusiv filmelor, respectiv serialelor.
Chicago (difuzat de CineMAX, de la ora 21:00) este bazat pe musical-ul scris de John Kander, Fred Ebb și Bob Fosse. „Chicago” oferă un spectacol ale cărui elemente-cheie sunt intriga, dragostea, trădarea, rivalitatea și prietenia, o competiție de muzică și dans care depășește cu îndemânare granița dintre realitate și ficțiune, pe măsură ce lumea lui Roxie (Renée Zellweger) gravitează între închisoare, sala de judecată și...Taguri: Rob Marshall, Before Sunset, Julie Delpy, Ethan Hawke, Zodiac, Renee Zellweger, chicago
14.02.2017
Fie că serbăm Valentine's Day fie că nu, putem să urmărim un film romantic în săptămâna iubirii pentru efectul său catartic sau măcar „escapist”. Am selectat 20 filme de dragoste, ce ar putea lejer intra într-o listă de tipul „100 de filme pe care să le vezi într-o viață”.
Admitem că subiectul e virtualmente inepuizabi. Vă prezentăm o listă de suflet a noastră, cu filme de dragoste încântătoare, dar omitem zeci de alte titluri, mai vechi dar și mai noi, poate dragi multor cinefili.
Ce producții ați adăuga acestei liste? Click pe butonul „start” de mai sus pentru a se lansa galeria....Taguri: Robert Redford, Blue Valentine, Soom, Meryl Streep, The Bridges of Madison County, Kirsten Dunst, Elijah Wood, Mark Ruffalo, Tom Wilkinson, Jim Carrey
04.02.2016
Așa cum spuneam într-un articol anterior, Festivalul de la Sundance alimentează cu o frecvență remarcabilă Premiile Academiei Americane de Film... Sunt filme puternice, care își fac chiar de la începutul anului „intrarea” în competitiva industrie a filmului. Piața de film de la Sundance este la fel de renumită precum abilitatea selecționerilor de avea ediție de ediție filme ce vor face istorie. În ianuarie distribuitorii internaționali de filme bat palma pentru titlurile care s-au remarcat la Sundance. Iată cele mai interesante producții lansate anul acesta la Sundance, producții ce ar putea să ajungă și în țara noastră.
1. Tallulah (2016)
Disperată să scape de copilul ei, o casnică nemulțumită din Beverly Hills angajează o străină pe post de dădac...Taguri: Timothy Eulich, Daniel Radcliffe, Paul Dano, Mary Elizabeth Winstead, Daniel Scheinert, Dan Kwan, Swiss Army Man, Jake Picking, Virginia Gardner, Ben Schnetzer
11.12.2015
Înainte de gigantica răbufnire a aşteptatului Star Wars: Trezirea Forţei din 18 decembrie, şase filme se lansează pe marile ecrane. Pare a fi o săptămână a comediei, pentru că trei dintre premiere aparţin acestui gen. În paralel cu programul obişnuit al cinematografelor, ai acces şi la o nouă ediţie a Festivalului de Psihanaliză şi Film, care aduce la cinema Elvira Popescu titluri precum Spotlight, Truth şi The Lady in the Van, printre mai multe altele. Iată mai jos recomandările noastre.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pe...Taguri: Benoît Jacquot, 3 coeurs, Le tout nouveau testament, Devin Druid, Jesse Eisenberg, Gabriel Byrne, Rien à déclarer, Bienvenue chez les Ch'tis, Julie Delpy, Dany Boon
08.12.2015
FilmulLolo, în regia lui Julie Delpy, actrița cunoscută din trilogia Sunset, deschide Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film joi, 10 decembrie, ora 20.00.Violette se îndrăgostește de Jean-Rene însă Lolo, fiul de 19 ani al Violettei, face tot ce este posibil pentru ca cei doi să se despartă, iar această poveste de dragoste se dovedește a fi mult mai complicată decât pare la prima vedere.Psihanalistul Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci, revine și în acest an la București ca invitat special al evenimentului. Sabbadini va comenta împreună cu Directorul Festivalului Internaţional de Psihanaliză și Film, criticul de film Irina Margareta Nistor, filmul POP-UP în regia lui Stuart M...Taguri: Irina Margareta Nistor, Bernardo Bertolucci, Fritz Lang, Robert Redford, Cate Blanchett, James Vanderbilt, Rachel McAdams, Michael Keaton, Mark Ruffalo, Laura Vasiliu
01.12.2015
Unul dintre marile subiecte ale acestui sfârşit de an nu este dacă debutul lui Star Wars VII va fi impresionant, ci cât de impresionant. Deja se vehiculează sume ce garantează o mulţime de recorduri doborâte de filmul lui J.J. Abrams, a doua jumătate a lunii devenind una dintre cele mai intense perioade cinematografice din ultima vreme. Chiar dacă luna decembrie este dominată de blockbusterul Disney, oferta cinematografelor este variată. Află mai jos recomandările noastre.
4 decembrieÎn inima mării/In the Heart of the SeaEste greu de prevăzut care premieră a primului weekend din decembrie va urca pe prima treaptă în topul încasărilor. Cu un vajnic concurent în Viktor Frankenstein, În inima mării/In the Heart of the Sea ar putea fi campionul săptămânii, datorită...Taguri: Rush, A Beautiful Mind, apollo 13, Benjamin Walker, Chris Hemsworth, Ron Howard, Julia roberts, Chiwetel Ejiofor, Nicole Kidman, James McAvoy
18.06.2013
Actorul american Ethan Hawke, protagonist luna aceasta în două producţii - Before Midnight şi The Purge (săptămâna trecută a ieşit pe primul loc în box- office-ul american, surclasand Fast & Furious 6), va fi prezent în carne şi oase la Bucuresti, pe 26 iunie, pentru a încuraja, în cadrul unui eveniment caritabil, investiţiile în educaţia timpurie a celor mai săraci copii din România.
Evenimentul este organizat de Asociaţia OvidiuRo, cofondată de Leslie Hawke, mama actorului, împreună cu Maria Gheorghiu, şi va avea loc pe 26 iunie cu proiecţa filmului Before Midnight. Regizorul, Richard Linklater, va fi şi el prezent în Capitală.
Evenimentul, ce-şi propune să strângă fonduri pentru continuarea programului „Fiecare copil în grădiniţă al asociaţiei", s...Taguri: actor, Richard Linklater, Julie Delpy, Ethan Hawke, Before Sunset, Before Sunrise, Before Midnight
12.02.2013
Multaşteptata „Poziţie a copilului" s-a... poziţionat, alături de alte pelicule din competiţia berlineză, în categoria mamelor la 60 de ani sau mai tinere, dar care au familii disfuncţionale (oficial sau nu); aici s-a încadrat cilianul „Gloria", în care protagonista - deşi nu reuşeşte să comunice decât parţial cu copiii ei, care o sună din an în Paşte, sau care o exploatează când se văd (fie ca să stea cu copilul sugar, fie ca să fie pe post de confidentă) - s-a împăcat cu gândul şi încearcă să-şi construiască o altă soartă, în goana femeii divorţate de peste un deceniu, care caută, cu o mare doză de inconştienţă, un partener, cum o fi el şi, fireşte, e dezamăgită...
Apoi mama care îşi creşte singură puştiul, fie în America, în „...Taguri: Elle s'en va, actor, Ada Condeescu, Vlad Ivanov, Mimi Brănescu, Răzvan Rădulescu, Peter Călin Netzer, Woody Allen, Julie Delpy, Melissa Leo
04.12.2012
Cel mai important festival de film al lumii este unul european, desfăşurat anual la Cannes, dar pentru că valorile culturii americane sunt intiparite in mintea publicului de pretutindeni, selectionerii aduc in fiecare an pe covorul roşu vedete de la Hollywood. Din fericire, starurile americane migrează în ultima vreme către filmele de autor, lăsănd la o parte producţiile comerciale, mai puţin ofertate din punctul de vedere al rolurilor. Iată ce producţii americane ar putea la anul să fie cap de afiş pe Croazetă....Taguri: Sam Shepard, Zoe Saldana, Forest Whitaker, Willem Dafoe, Casey Affleck, Woody Harrelson, Christian Bale, Labor Day, Jason Reitman, Scott Cooper
24.08.2012
Scenarista-regizoare-actriţă Julie Delpy, care o distribuia acum trei ani pe românca Anamaria Marinca în The Countess/Contesa însângerată (2009), revine pe marile ecrane româneşti cu filmul Le Skylab/Explozie în familie, ce rulează în premieră la Bucureşti, Cluj şi Constanţa.
Nominalizată la Oscar alături de Richard Linklater pentru scenariul de la Before Sunset (2004), Delpy face în filmul Skylab o incursiune în propriile amintiri şi evocă cu umor şi afecţiune o reuniune de familie tipic franceză, în vara anului 1979, aşa cum e văzută ea prin ochii unei fetiţe precoce, de 11 ani. Filmul a obţinut Premiul special al juriului la San Sebastián International Film Festival, în 2011.
Numele filmului vine chiar de la prima staţie NASA din spaţiu. A fost lansat...Taguri: Lou Avarez, Bernadette Lafont, Le Skylab, Julie Delpy
18.10.2010
Nu demult a apărut în presa online specializată trailerul lui The Way Back, filmul lui Peter Weir important pentru România mai ales pentru că în el apar actorii Dragoş Bucur şi Alexandru Potocean. Poţi vedea trailerul mai jos, dar până atunci poate ar trebui să afli că filmul va fi lansat în Statele Unite pe 29 decembrie, într-o premieră restrânsă al cărei scop este tocmai acela de a face The Way Back eligibil pentru Oscarurile de la anul. Adevărata premieră va avea loc pe 21 ianuarie 2011 şi, chiar dacă MediaPro Distribution, distribuitorul român al filmului, nu a bătut încă în cuie o premieră românească, ne putem aştepta la aceasta în februarie sau martie, după anunţarea nominalizărilor la Oscar sau după ce Oscarurile sunt împărţite. Conform comentatorilor din Statele Unite, faptul că P...Taguri: actor, Marcel Iureş, Children of Men, Clive Owen, Alfonso Cuarón, Immortals, Tarsem Singh, The Fall, Catinca Untaru, Julia roberts
23.08.2010
Lansat anul trecut la festivalul de la Berlin, The Countess/Contesa ajunge şi pe marile ecrane din România. Regizoarea şi actriţa Julie Delpy se aruncă în ofertanta poveste a Elisabetei Bathory, una dintre cele mai importante figuri politice feminine ale Evului Mediu, semnând o dramă "istorică" (ghilimelele vin de la faptul că Delpy a ales cam ce-a vrut dintr-o istorie şi aşa controversată) extrem de capricioasă.Delpy o interpretează pe contesă, despre care se spune că ar fi fost cea mai profilică criminală în serie a tuturor timpurilor, ca urmare a convingerii ei că baia (la propriu) în sângele fecioarelor o va menţine tânără şi frumoasă. Peste 600 de adolescente şi tinere şi-ar fi găsit sfârşitul în sumbrul castel al contesei, dar acuzaţiile au mari şanse să fi avut ca sursă invidia pe a...Taguri: The Countess, Daniel Brühl, Anamaria marinca, Julie Delpy
21.05.2009
<!--
/* Style Definitions */
p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal
{mso-style-parent:"";
margin:0cm;
margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:12.0pt;
font-family:"Times New Roman";
mso-fareast-font-family:"Times New Roman";}
@page Section1
{size:612.0pt 792.0pt;
margin:72.0pt 90.0pt 72.0pt 90.0pt;
mso-header-margin:36.0pt;
mso-footer-margin:36.0pt;
mso-paper-source:0;}
div.Section1
{page:Section1;}
-->
Audrey TautouActriţa este cunoscută pentru rolurile din: Amelie (2001), The Da Vinci Code (2006). Audrey este ieşită din comun, are o eleganţă ingenuă, ochii ei scânteietori şi zâmbetul său timid atrag toate categoriile de public.Parlez-vous francais? - “Cred în Dumnezeu, dar nu ştiu dacă să am atât de multă încr...Taguri: 37, Mission: Impossible, Night on Earth, The World is not Enough, Béatrice Dalle, Juliette Binoche, The Sixth Sense, The English Patient, The Dreamers, The Da Vinci Code
04.02.2007
O multime de vedete se vor afla anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin. Clint Eastwood, Robert de Niro, Jennifer Lopez, Cate Blanchett si Sharon Stone vor pasi pe covorul rosu, la cea de-a 57-a editie a Berlinalei ce se va desfasura intre 8 si 18 februarie. In cadrul festivalului vor fi prezentate aproape 400 de filme, dintre care 26 vor intra in competitie. Concursul va prezenta 19 premiere mondiale iar peliculele prezentate provin din 29 de tari. Sunt asteptati de asemenea sa soseasca la Berlin si Arthur Penn, Julie Delpy, Willem Dafoe, Ben Kingsley, Antonio Banderas si Judi Dench. Festivalul va fi deschis de filmul biografic despre viata si cariera cantaretei franceze Edith Piaf, "La Vie en Rose", cu Marion Cotillard si Gerard Depardieu. In cadrul festivalului va fi prezentata i...Taguri: La Mome, Julie Delpy, Arthur Penn, Willem Dafoe, Marion Cotillard, Ben Kingsley, Judi Dench