Viaţa, de aproape cinci ani fără Cristian Nemescu, se petrece într-o continuă căutare.

Criticul de film Alex Leo Şerban decreta în „Film Comment” că „cinematografia română are nevoie disperată de un nou Nemescu”, iar Ada Solomon, directoarea Festivalului NexT, spune - în replică - faptul că la fiecare ediţie Next vrea să vadă dacă vine cineva care să continue în stilul lui. Pe de altă parte, Luiza Pârvu - prietena de la acea dată - regizoare la rândul ei, e „în căutarea unei maturităţi" prin care să poată face un documentar dedicat cineastului, „un film atât de personal"; iar părinţii - Erica şi Octavian Nemescu - caută răspunsul pentru o serie de coincidenţe între premoniţiile fiului şi fatidicul sfârşit. Iar noi, cei de la Cinemagia, încercăm prin prezentul demers, întocmai ca în Ruinurile circulare ale lui Borges (să nu uităm că unii critici au numit stilul lui Nemescu „realism magic” – asociindu-l literaturii sud-americane), să infiripăm - nu din vis - ci din amintirile celor care l-au cunoscut şi speranţele lor legate de evoluţia cineastului,  conturul acestui om. Un articol de sine stătător va fi dedicat şi sound designer-ului Andrei Toncu.

În noaptea dinspre 24 spre 25 august 2006, taxiul în care erau regizorul Cristian Nemescu, sound designer-ul Andrei Toncu şi şoferul Dumitru Aruştei a fost spulberat de un Porsche Cayenne, la volanul căruia se afla Ali Imran, care conducea cu peste 110 km la oră, şi care a intrat pe roşu în intersecţie. Abia peste aproape trei ani Imran intra la închisoare. În acest răstimp, se înfiinţa Festivalul Internaţional de Film NexT, ce acorda - printre altele - Premiul de Regie „Cristian Nemescu" şi Premiul pentru Sound design „Andrei Toncu". Festivalul studenţesc Cinemaiubit numeşte la fel premiile de regie şi design de sunet. În 2011, un DVD cu filmele celor doi va fi lansat în ediţie limitată în cadrul NexT şi un CD cu muzica lui Toncu. Cinci pachete conţinând fiecare un DVD şi un CD vor putea fi câştigate pe Cinemagia (vezi în galeria foto a articolului - copertele). Pe de altă parte, în aceşti aproape cinci ani, Nemescu ar fi realizat un serial TV cu adolescenţi, scris împreună cu Tudor Voican, la care renunţase pentru că filmările ar fi conicis cu turnarea producţiei California Dreamin' (nesfârşit) şi un scurtmetraj la Toronto, despre doi taximetrişti români plecaţi acolo să lucreze, care aveau un taxi şi dormeau pe rând în portbagaj. Pe de altă parte, Andrei Toncu ar fi trebuit să lucreze ca asistent la postproducţia filmului lui Francis Ford Coppola, Tinereţe fără tinereţe.

Coincidenţe şi premoniţii

Erica şi Octavian Nemescu, părinţii care au reuşit să creeze un precedent judiciar, prin condamnarea - fără drept la suspendare - a ucigaşului fiului lor, şi care au ajutat totodată o altă familie aflată într-o situaţie similară, atrag atenţia asupra unor presentimente pe care cineastul le-a avut. „Să nu uităm presimţirile lui asupra acestui sfârşit; în California Dreamin', la înmormântarea care are loc imediat după debarcarea americanilor la Constanţa, militarii se urcă într-un autobuz şi întâlnesc un cortegiu funerar. Ei bine, sunt două cruci! Nimeni nu ştie de ce acel cortegiu avea două cruci, nimeni dintre colegi...", subliniază soţii Nemescu. „În Mihai şi Cristina, aparent fără legătură cu povestea, vine o maşină în viteză, în faţă, pur şi simplu, nu se şie de ce apare în film..."  Puteţi urmări mai jos cele două scene.

California Dreamin', minutul 8.52 şi Mihai şi Cristina, secunda 0.44.
„Avea ceva aparte a lui - legătura cu un plan nu foarte concret", spune dna Nemescu. "În filmele lui se sting luminile, există personaje care au legătură cu o lume de dincolo, care când se ating ies scântei, obsesiile paranormale reprezintă o constantă în filmele lui. Faptul că într-un moment psihic al personajului principal feminin (de obicei e vorba de fete, nu de băieţi), paroxistic, de suferinţă, durere, sau invers, se produce un scurtcircuit, declanşare de energii care, într-un plan nevăzut, are un impact devastator asupra curentului electric, se întrerupe electricitatea într-un oraş", completează Octavian Nemescu. "Mie îmi lipseşte o scenă din scenariu, de paranormal, Cristi şi-o dorea foarte mult, dar era complicat de filmat", menţionează Erica Nemescu, care a citit şi cunoaşte în amănunt scenariul de la California Dreamin'. „S-a filmat trezirea lui Doiaru din pat, era finalul secvenţei de vis premonitoriu al morţii lui, se visează zburând deasupra satului, planează şi se trezeşte transpirat. Visul premonitoriu nu există în filmul final"...

Pe de altă parte, Luiza Pârvu povesteşte că, în noaptea fatidică, urma să vadă împreună cu Cristian Nemescu filmul... Taxi Driver, pentru că nu-l văzuse până atunci. Mai mult, admiterea ei la UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti) a fost răvăşitoare.„Nu o să uit niciodată că la ultima probă practică trebuia să tragi un bileţel, şi trebuia să pui în scenă 10-12 cadre. Era despre un tip care intră în camera soţiei lui moarte [admiterea avea loc la o săptămână după tragicul accident - n.red.]... Şi nu am clacat, am fost foarte rece, m-am gândit că e doar o coincidenţă nefericită, am pus în text, am completat, dar a fost foarte şocant atunci când am vizionat cu toată comisia - am izbucnit în plâns. Am crezut că o să pic, pentru că nu am mai putut să vorbesc deloc", spune Pârvu, câştigătoarea de anul trecut a Premiului Rectorului UNATC - cu scurtmetajul Draft 7. „Mi-a rămas în minte o melodie pe care am văzut-o în filmul Lucky Number Slevin - "After laughter, comes tears", de Wendy Rene. Aceasta melodie am observat-o eu cu Cristi la film şi ne-a plăcut. Mi-am dat seama, după ce am văzut Gegen die wand, chiar în ziua accidentului, la recomandarea lui, că - de fapt - apare melodia şi în filmul lui Fatih Akin. Tot în aceeasi zi am văzut trilogia "Trois Couleurs" (şi am discutat cu Cristi la telefon despre momentul accidentului din film şi el îmi explica faptul că un accident se întâmplă extrem de rar)... sunt nişte coincidenţe pe care eu nici acum nu mi le pot explica", rememorează Pârvu.

„Cu o săptămână înainte de accident, la Anonimul, la festival, într-o noapte era o ploaie de stele şi am zis să mergem pe plajă să vedem. Am mers pe întuneric vreo jumătate de oră. Era linişte, cerul plin de stele, întuneric beznă şi nu ne mai venea să plecăm de acolo. A fost un moment care a fost dincolo de realitate un pic. Pur şi simplu glumeam: 'hai, mai aşteptăm o stea să cadă şi plecăm!' Îi plăcea foarte mult să fie linişte, să asculte, să tacă, să admire momentul, dar nu să vorbească despre el."

Cinci ani fără Cristi şi fără Otto.

La a cincea ediţie NexT: lansare DVD de colecţie, proiecţii în campusuri şi cluburi

 Anul acesta, Festivalul Internaţional de Film NexT, înfiinţat în amintirea lui Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, va avea loc în perioada 6-10 aprilie 2011. Filmele celor doi cineaşti vor fi proiectate în locaţii neconvenţionale din câteva cartiere bucureştene, dar şi în campusuri, conform declaraţiei Adei Solomon. Legat de  evoluţia festivalului, aşa cum se vede din interior, directoarea festivalului spune că „atunci când am început ne-am gândit ce să facem ca să îi păstrăm cât mai prezenţi pe băieţi, pe amândoi, într-un fel de memorie colectivă, poate şi într-o încercare egoistă de a păstra prietenia, energia, pasiunea lor, de a-i avea încă aproape şi de a continua lucrul ăsta. Nu cred că ne-am propus mai mult. Festivalul a crescut an de an, în conţinut, în număr de spectatori, număr de invitaţi. Cred cel puţin că a crescut şi în calitatea conţinutului şi a problematicii pe care a încercat să o abordeze, şi vrem să facem asta şi în continuare. Nu ne dorim ca el să crească mai mult decât este, tocmai pentru că - aşa cum l-am gândit - ne-am dorit să nu fie deloc un festival foarte glamour şi exclusivist.

Ca să-şi susţină alegerea, Ada Solomon povesteşte o întâmplare care îl are pe Cristian Nemescu protagonist. "[...] o discuţie pe care am avut-o cu Cristi, despre cât de mult îi plac festivalurile la care poate cu adevărat să vorbească cu oricine, unde nu se simte încorsetat de nişte bariere oficiale, şi de acel "star-system" între invitaţi şi participanţi. Povestea de Festivalul de la Milano tocmai pentru că totul e aşa de simplu ca abordare şi totuşi e un eveniment mare, unde toată lumea poate interacţiona cu toată lumea. Şi sunt mari artişti care arată grozav pe ecran, dar nu sunt mari vorbitori sau extrem de comunicativi la o primă întâlnire. Şi asta am avut în minte, să dăm ocazia unor oameni de felul ăsta să se poată exprima, să se facă cunoscuţi într-o manieră mai uşoară, care să nu-i forţeze să facă lucruri care nu le sunt comode din punct de vedere social. Asta am încercat să facem, sper din tot sufletul că am reuşit, asta vrem să facem şi în continuare. Atât timp cât va exista NexT-ul, vor rămâne premiile Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, şi în fiecare an încercăm să găsim o modalitate prin care să proiectăm filmele şi să atragem publicul pentru ele. Pentru invitaţii străini din 2011 avem această ediţie specială de DVD cu filmele lor şi un CD cu muzica lui Andrei. Nu e un DVD pentru comercializare, e un DVD în ediţie limitată, din motive care ţin de şcoală; există o gamă întreagă de muzici care nu au drepturi de autor pentru comercializarea lor şi, în general, încă există o problemă de procedură pentru filmele făcute în UNATC pentru a fi vândute. Nu există încă o formă legală prin care Facultatea de Film să poată încasa bani pentru filmele realizate în şcoală". Legat de ce anume aduce nou fiecare ediţie, Solomon spune că anul trecut a făcut o proiecţie specială în aer liber cu filmele lui Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, „pentru un altfel de public decât publicul obişnuit al NexT, anul acesta încercăm să intrăm în campusurile studenţeşti şi în cluburile studenţeşti. Pentru ca ei şi opera lor să ajungă la un public cât mai divers şi cât mai mare", explică Ada Solomon.

 

Portret Cristian Nemescu:

Fie că l-aţi cunoscut în persoană pe Cristian Nemescu, fie că îl ştiţi doar din fotografii şi pentru că i-aţi văzut filmele, veţi găsi cu siguranţă lucruri noi în portretul de mai jos, creionat în câteva cuvinte de patru dintre cei mai importanţi oameni din viaţa lui.

Ada Solomon, producătoarea filmului Marilena de la P7: „fragil fizic, dar câtă forţă avea în a expune ce voia şi cum vrea să facă! Cristi ştia exact ce vrea, era extrem de limpede în demers şi era cu totul pregătit pentru ce voia să facă; nu vorbea foarte mult, spiritul lui era ceva ce nu putea fi neluat în seamă. Exista întotdeauna un soi de şoc în fiecare lucru pe care îl făcea sau punea, de o inteligenţă cu totul şi cu totul specială. [...] Îşi dorea să facă filme pentru public, dar pentru un public deştept, care e pregătit să primească noi provocări şi să se bucure de experienţa cinematografică".

Părinţii:

... [Cristian] mângâie faţa ulcerată a oamenilor, fără să poarte mănuşi...

„Cristi era foarte discret, timid, mărunţel, dar foarte stăpân pe ce vroia, scretos, păstra secretul până avea să fie gata filmul [...]; avea o memorie fabuloasă, vizuală şi auditivă, nu avea nevoie de notiţe [...] Asculta muzică multă, prefera să fie singur, stătea pe scaun sau în pat, audiţia nu era un fundal pentru altceva, se concentra, era ca un burete, avea o memorie absolut uluitoare. A început să cânte la pian, nu a continuat cu asta, dar era un ascultător desăvârşit..

[...] El dorea de la bun început să fie un inovator de limbaj, pentru el tema documentară era un pretext la Kichitoarele. Era foarte important pentru el cum faci filmul, cum spui, nu numai ce spui; dar era adeptul naraţiunii în film, nu era un mare fan al cinematografului anilor '60-'70, al aşa-numitelor filme de stare, ci pentru revenirea la poveste. Dorea foarte mult reîntoarcere la concretul existenţei.

Dorea foarte mult o inovaţie. Scorsese era maestrul lui spiritual, vroia foarte mult acea stare de neastâmpăr a camerei, era adeptul complexităţii, nu al minimalismului; cazul lui e particular în noul val, era adeptul multiplelor poveşti, planuri în povestire, nu era pentru simplitate[...]. Se înţelegea cu Otto pentru că Otto era complex şi sonor. Dacă sunetul ar fi fost făcut de Otto la California Dreamin', ar fi ieşit totul mai special.

[...] În filmele lui nu există personaje negative, nu arată cu degetul, se simte o dragoste şi o compasiune în filmele lui, nu arată latura hidoasă, ci "mângâie faţa ulcerată a oamenilor, fără să poarte mănuşi"... Iubea animalele şi insectele, la Kichitoarele s-a dus la una dintre vrăjitoare, a venit tulburat, cum a putut să asiste la omorârea unei găini, era tulburat că a asistat la uciderea unei fiinţe vii....

Luiza:

În 2006 topul lui Cristian Nemescu arată altfel:

Îi plăcea Whisky, Kitchen Stories, Vodka Lemon. îi plăceau foarte mult filmele de Cassavetes. Prima recomandare - A Woman Under the Influence.  Îi plăceau chestiile total sincere. Dar vedea tot ce e nou...

 

„Nu era un om imprevizibil, gândea un pic înainte de a face lucrurile.."

„Dar în Bucureşti era foarte sigur pe el, îi plăcea foarte mult Bucureştiul. Şi nu voia să plece, asta e clar. Îi plăcea România, Bucureştiul în special. Voia să mă ducă undeva să îmi facă o surpriză, şi n-am aflat decât după accident, voia să
meargă cu mine în Herăstrău să ne dăm cu bicicleta de două locuri.

Pentru că a avut un accident cu bicicleta înainte să mă cunoască pe mine şi nu prea mai îndrăznise să meargă pe bicicletă, şi se părea că dacă aş fi fost şi eu ar fi fost doi care mergem pe bicicletă".