"The Summer in Winter" - in proiectie speciala, by Cinemagia

de Gloria Sauciuc în 7 Apr 2008
"The Summer in Winter" - in proiectie speciala, by Cinemagia

Castigatorul de anul acesta la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, alternativa europeana a Sundance-ului, va putea fi vazut si in Bucuresti, adus de Cinemagia! Este vorba despre filmul L'Estate d'Inverno/ The Summer in Winter, "Film of the Festival in 2008", in regia lui Davide Sibaldi. Cinemagia organizeaza vizionarea speciala joi, 10 aprilie, ora 19, la Cinemateca Union.

Alaturi de spectatori va fi prezent regizorul Catalin Leescu, unul dintre cei sapte membri ai Juriului ÉCU si cel care a inmanat Marele Premiu regizorului italian Davide Sibaldi. Leescu va raspunde intrebarilor publicului legate de acest film, dupa vizionare. The Summer in Winter "reprezinta cu adevarat spiritul filmului independent si e spectaculos ca executie, ca poveste – fiind cea mai 'adanca si verticala' poveste din festival, cu cele mai bune personaje" a declarat pentru Cinemagia Catalin Leescu.

Pia Lanciotti, interpreta personajului principal, a obtinut, la acelasi festival, Premiul pentru Cea mai buna actrita. Povestea este centrata in jurul personajului ei, o femeie care pare sa se ascunda, ori sa incerce a afla cine este cu adevarat - pierduta fiind intre maturizare si frica de imbatranire. Filmul este o calatorie prin viata, facuta - insa - cu o masca purtata pentru a ascunde frica. Ritmul productiei aminteste de modul in care insasi viata curge, trecerea timpului afectandu-i pe toti.

The Summer in Winter s-a filmat in cinci zile, cu un buget de aproximativ 40.000 de euro. Davide Sibaldi a scris scenariul in doua luni, pe cand avea 18 ani. Apoi, timp de trei ani, a cautat finantare pentru acest proiect. In 2008 l-a turnat si trimis la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, unde a obtinut si marele premiu. Acum avem ocazia sa-l vedem si in Romania.

Cu acordul regizorului, filmul va putea fi vazut la Bucuresti saptamana aceasta. Vizionarea este deschisa publicului larg, in limita locurilor disponibile. Filmul este subtitrat in engleza. Castiga un loc Cinemagia la aceasta proiectie, participand la concurs.

Partener al evenimentului este Arhiva Nationala de Filme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells