Festivalul de la Cannes

Porumboiu, încă o dată apreciat la Cannes

16 Mai 2009
Porumboiu, încă o dată apreciat la Cannes

După vizionarea de presă de ieri au început să curgă laudele pentru cel de-al doilea film al lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv. Sala a fost ticsită cu jurnalişti care au ţinut să-l felicite pe regizorul prezent şi el la proiecţie, dar mai importante sunt cuvintele elogioase publicate de marile reviste specializate ale lumii. Ovațiile publicului de la Cannes sunt cu atât mai valoroase cu cât acesta nu avea cum să aprecieze dialogurile savuroase ale scenariului scris de Porumboiu, dialoguri subtitrate pentru străini într-o mult mai seacă limbă engleză.

Pe lângă Variety, care a publicat o cronică elogioasă cu săptămâni înainte de includerea filmului în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes, o reacţie entuziastă a avut şi Screen Daily, care apreciază că "niciun festival de prestigiu n-ar vrea să rateze noul film al lui Porumboiu", "care face un pas înainte în sobra lui încercare de a obţine maximum dintr-un minimum de mijloace". Jurnalistul de la Screen Daily i-a prezis poliţistului interpretat de Dragoş Bucur (foto) o frumoasă carieră festivalieră şi l-a considerat obligatoriu pentru amatorii filmelor de artă.

În România, Poliţist, adjectiv va putea fi vizionat în primele zile ale lui iunie în cadrul TIFF, din a cărui competiţie face parte. Filmul va fi lansat naţional câteva săptămâni mai târziu, anunţă distribuitorul Independenţa Film.

Puteți viziona un pseudo-trailer pentru Poliţist, adjectiv la pagina lui de pe Cinemagia. Acesta prezintă cele trei personaje principale ale filmului în câteva minute dintr-o scenă considerată "antologică" de jurnaliştii de la Cannes.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Machauer pe 16 mai 2009 22:27
Dupa multi ani, devin din ce in ce mai curios cand aud de productii romanesti. Poate, dincolo de clisee si elogii exagerate, cinematografia romana chiar a luat calea cea buna. Probabil urmatorul mare eveniment "cinematografic" asteptat de multi iubitori de film si cineasti este... disparitia lui S. Nicolaescu :D.
misu pe 17 mai 2009 15:53
bai smecherie,,,, mai are mult de tot porumboiu asta pan sa ajunga mkr la jumatea lui sergiu nicolaescu,,,si u vad k nai prea multa minte in cap si mai esty si in necunostinta de cauza cu privire la SN,,orice sar sp SN e cel mai mare regizor roman si daca nu ma crezi intreaba si pe altii,,,pentru maucher sau km m,,a t cheama
mi-sulica pe 17 mai 2009 22:41
invata sa vorbesti manelist trist cu pretentii de intelectual.
Dan pe 18 mai 2009 03:09
misule, muisule, mai da o raita pe la cinemateca, mai vezi si tu niste filme (nu alea de la mall), sau mai pune mana pe o carte... pai daca nicolaescu e "cel mai mare regizor roman", atunci unde mai e loc de Pintilie, Saucan, Ciulei, Daneliuc, Marcus sau Tatos... macar ai auzit de numele astea idiotule, sau ai fost prea ocupat vizionand ultimul film din seria transformers... copil trist ce esti!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells