Foxtrot: un emoţionant şi devastator manifest anti-război

de Cătălin Constantin în 26 Mai 2018
Filmul premiat anul trecut la Veneţia a deschis TIFF 2018 şi se lansează pe ecrane pe 8 iunie

3000 de spectatori au urmărit aseară excelentul Foxtrot, în regia lui Samuel Maoz, după gala de deschidere a celei de-a 17-a ediţii a festivalului Transilvania. Dacă nu ai reuşit să te afli printre cei 3000 şi vrei să urmăreşti această emoţionantă dramă anti-război, există un motiv de bucurie: filmul se lansează în întreaga ţară pe 8 iunie. Într-o lume în care informaţiile şi imaginile atroce din zonele de conflict de pe glob asaltează programele de ştiri, Foxtrot pune punctul pe i, motiv pentru care reputatul regizor Samuel Maoz şi-a urcat în cap autorităţile din ţara de baştină. Iată mai jos de ce.

În primul cadru al filmului o vedem pe Dafna (Sarah Adler) răspunzând la uşa apartamentului. Este de ajuns ca femeia să arunce o singură privire soldaţilor din prag, pentru a se prăbuşi la podea, doborâtă de durere. Este clar, soldaţii au venit pentru a-i da vestea că fiul ei, Jonathan, aflat pe front, a fost ucis. Soţul ei, Michael (Lior Ashkenazi, care poate fi văzut într-un rol principal şi în filmul românesc Vânătorul de spirite), are o recţie mai reţinută, dar şi el este devastat de pierderea unicului fiu. Îl vedem ulterior răbufnind în faţa doliului excesiv al rudelor şi în faţa încurajărilor absurde ale psihologilor militari veniţi să încurajeze familia şi să o facă să treacă, sarcină imposibilă, mai uşor peste tragedie.

Maoz reuşeşte o combinaţie extrem de eficientă de dramă şi comedie în acest film care condamnă poziţia ultrabeligerantă a Israelului faţă de inamicii săi. Foxtrot arată cum această adevărată industrie a războiului şi a morţii este o realitate omniprezentă în Israel şi cum întreaga ţară, chiar şi familiile care nu au fii pe front, suferă din cauza morţii şi a tragediei ce se infiltrează insidios în toate straturile societăţii.

Într-o eficientă schimbare de perspectivă, îl vedem apoi şi pe Jonathan pe front, păzind, alături de trei colegi, un drum pustiu în mijlocul a nicăieri şi înfruntând situaţii la fel de absurde. O misiune fără absolut nicio utilitate, dar pentru care ţi-ai putea pierde ce ai mai de preţ, viaţa. Fără să arate cu degetul (Israelul nu este menţionat nicio clipă), Maoz explorează răspicat teritoriul ultraregulat - dar lipsit de orice reguli - al războiului, un teritoriu ce dezbracă de sens eroismul, fiind în acelaşi timp fertil pentru tragedie şi pierderi inutile de vieţi omeneşti.

Filmul este ajutat de interpretările extraordinare ale actorilor Sarah Adler şi Lior Ashkenazi, în rolurile celor doi părinţi care îşi văd viaţa fericită distrusă de un eveniment petrecut departe, în doar câteva secunde. Ei sunt elementele cele mai ataşante ale filmului, doi părinţi care încearcă să facă faţă tragediei, să meargă mai departe, să umple golul nemărginit lăsat în urmă de ciuntirea familiei. Printre lacrimi şi zâmbete, ei ţin să-şi reconstruiască viaţa, dar este oare acest ţel posibil, când în jur, în propria familie şi ale altora, moartea este o prezenţă constantă?

Maoz ne face pe noi, cei din ţările unde războiul este o realitate doar la televizor, să aproximăm lungile tentacule ale unui conflict destabilizator, întreţinut de orgolii şi nu de dreptate, şi, cu ajutorul metaforei foxtrot-ului, un dans ai cărui paşi fac dansatorul să revină mereu în acelaşi punct de pornire, să înţelegem că violenţa nu face decât să nască la nesfârşit violenţă.

Este uimitoare reacţia pe care filmul a stârnit-o în ţara de origine. Dacă spectatorii, criticii şi industria globală s-au grăbit să-l felicite pe Maoz, după ce Foxtrot a primit Marele premiu al juriului la festivalul de la Veneţia şi opt premii Ophir (Oscarurile israeliene), autorităţile din Israel s-au grăbit să condamne Foxtrot. Până şi ministrul culturii din Israel, Miri Regev, o persoană a cărei sarcină se presupune că este să laude reuşitele culturale ale ţării şi să felicite succesul extern al acestora, a spus că "statul nu trebuie să sprijine filme care ar putea fi folosite ca instrumente de propagandă de către inamicii noştri". Regev a mai spus despre film că este "rezultatul unei autoflagelări şi al cooperării cu o perspectivă anti-israeliană".

Foxtrot nu are o poziţie anti-Israel, ci o poziţie universală, anti-război. Merită văzut la cinema, pentru că explorează din interior o realitate care românilor le este mai mult decât nefamiliară.

Exploreaza subiecte similare:

Foxtrot, The Wanderers: The Quest of The Demon Hunter, Lior Ashkenazi, Sarah Adler, Samuel Maoz, festival:tiff 2018

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Dosarele X

jinglebells