Pentru copiii mici şi pentru cei care vor să se "trateze" cu cel mai nou sistem 3D din ţară, Să zburăm spre Lună văzut la Hollywood Multiplex ar putea fi o idee bună. Povestea filmului este atât de străvezie, că nimic n-o să vă distragă atenţia de la câteva imagini spectaculoase (un zbor spre Lună, într-adevăr), nici măcar dialogurile aiuritor de plate sau banalitatea covârşitoare a aventurilor celor trei muşte prepubere la vânătoare de senzaţii tari.
De fapt, Fly Me to the Moon este exemplul perfect a două tendinţe îngrijorătoare în distribuţia de filme din România. În primul rând aruncarea pe ecran a oricărui film penal doar pentru că e 3D. Exemple mai sunt, de la recentul Chemarea străbunilor la cataclismic de prostul Scar 3D. Seria de pelicule care n-ar trebui să cunoască nici măcar binecuvântarea DVD-ului nu se va opri aici şi, chiar dacă uneori fascinaţia noii tehnologii justifică o vizionare, spectatorul român va ajunge curând să trateze apendicele 3D cu mai mult discernământ.
A doua problemă? Dublajul. În momentul în care auzi (şi recunoşti din prima clipă) în Fly Me to the Moon mai toate vocile din Bolt sau Coraline, deja începe să-ţi piară cheful. Unicul studio de înregistrări din România folosit de toţi distribuitorii de 3D dublate ar trebui, dacă nu să renunţe la poziţia de monopol, măcar să angajeze noi colaboratori. Plus că dublajul făcut pe bandă rulantă, fără intonaţie (uneori ai impresia că actorii nici măcar nu se află în acelaşi timp în studio) şi adesea fără nicio legătură cu evenimentele prezentate în film, dezamăgeşte.
Cât despre Fly Me to the Moon, chiar dacă atinge câteva teme veşnic tinere (urmează-ţi visul şi nu lăsa nimic să-ţi stea în cale), este mult-mult prea plin de momente de umplutură, dialoguri anapoda şi lungeli nesemnificative ca să fie o experienţă plăcută la cinema pentru oricine mai mare de cinci ani.
Părerea ta
Spune-ţi părerea