Copiii uraniului la Centrul Ceh

19 Ian 2010
Copiii uraniului la Centrul Ceh

Luni, 25 ianuarie, de la ora 20.00, Centrul Ceh prezintă, în cadrul Documentary Mondays, documentarul Copiii uraniului. Prroducţia a câştigat premiul pentru cea mai bună cercetare într-un film documentar din competiţia România, în cadrul Festivalului internaţional de film documentar Astra Sibiu 2009.

Documentarul este regizat de Adina Popescu şi Iulian Ghervas şi este produs de Libra Films.

După zeci de ani de lucrat în subteran, şi în somn supravieţuitorii se visează tot acolo: in mina de uraniu. În Baita Plai, fiecare nor de ceaţă, fiecare piatră de pe asfalt, asfaltul în sine, totul musteşte de un pericol iminent. Se numeşte uraniu şi este un element chimic radioactiv.

Mina "Avram Iancu" a funcţionat aici mai bine de 60 de ani cu toate că efectele iradierii cu uraniu asupra locuitorilor şi în special asupra lucrătorilor în mină erau cunoscute, însă ascunse de către autorităţi, dar a fost închisă în 1998, iar întreaga zona a intrat într-un proces de ecologizare.Până să se obosească un inginer rus trimis de partid să îi lumineze pe localnici cu privire la acest aspect, minerii obişnuiau să bea apă venită direct din stânci. Şi nu vrei să te gândeşti ce boli poate provoca un astfel de obicei.

Dintre muncitorii de atunci, puţini mai sunt în viaţă. O cercetătoare măsoară gradul de iradiere în diferite puncte ale acestei zone.

Călătoria prin această lume stranie, de o disperare aproape totală, este ghidată de un bătrân care pare a fi cel mai vechi şi cel mai longeviv lucrător din mină, şi care, culmea, a supravieţuit până la 79 de ani. Batranul rememoreaza secvente din deceniile in care a lucrat ca director al minei.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TAMARAINSA pe 19 ianuarie 2010 10:54
Vreau sa stiu si eu de ce Libra film m-a solicitat sa dau probe.M-a filmat si am avut mari probleme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells