Continuarea lui X-Men: First Class va fi nemaipomenită, spune James McAvoy

de Cristina Grigore în 21 Nov 2011
Continuarea lui X-Men: First Class va fi nemaipomenită, spune James McAvoy

James McAvoy, pe care l-ai văzut anul acesta în rolul tânărului profesor Xavier din X-Men: First Class, a  declarat într-un interviu acordat celor de la Collider.com că noua peliculă a seriei, aflată acum în pregătire, va fi „nemaipomenită”.

„Am auzit câteva ceva despre ce are să se întâmple în sequel”, a spus actorul. „Regizorul are o idee grozavă pentru povestea filmului . Nu vă pot spune şi care este aceasta, mai ales că ea ar putea suferi modificări, însă ar putea ieşi ceva cu de-a dreptul inteligent din toată treaba asta”, a adăugat el.

McAvoy a adăugat: Nu pot să vorbesc pentru personajul lui Michael [Fassbender, interpretul lui Magneto], însă în ceea ce-l priveşte pe al meu, are mari probleme de rezolvat. A ajuns să fie paralizat într-un scaun cu rotile şi a fost trădat de persoana la care ajunsese probabil să ţină mai mult decât la oricine altcineva, şi tocmai acea persoană este şi cauza suferinţei sale fizice”.

Până la noi detalii legate de X-Men, fanii lui James McAvoy îl vor putea vedea în două filme poliţiste ale anului viitor şi-i vor putea recunoaşte vocea în animaţia Arthur Christmas – ajunsă la noi cu titlul Marea cursă de Crăciun, lansarea sa urmând a avea loc chiar în acest week-end.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
CosminHorrorMaster pe 21 noiembrie 2011 14:30
Prima parte a fost ok.
Crist11 pe 21 noiembrie 2011 14:45
A jucat foarte bine in X-men first class.
alex_il_fenomeno pe 21 noiembrie 2011 16:43
sa speram si noi ca asa va fi .
Beatryce pe 21 noiembrie 2011 17:59
:x cred si eu ..
MissBlossom01 pe 21 noiembrie 2011 19:31
DAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

ma bucur, chiar imi doream sa se faca un sequel :)))..

xerses pe 22 noiembrie 2011 00:18
Imi doresc sa fie asa....
Bayard pe 22 noiembrie 2011 04:28
Au potential actorii... insa sper ca acum sa nu mai profite de un eveniment important din istorie, la care sa adauge niste mutanti. Sa aiba o poveste de sine statatoare.
margott pe 2 mai 2012 16:09
Nu era nevoie de sequel, parerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells