Brad Pitt, eroul de pe platourile de filmare ale World War Z

de Cristina Grigore în 30 Aug 2011
Brad Pitt, eroul de pe platourile de filmare ale World War Z

Brad Pitt a fost dublu-protagonist al unei întâmplări ce a avut loc pe platourile de filmare ale producţiei World War Z. În timp ce filma o scenă de acţiune, actorul a dovedit o reală prezenţă de spirit atunci când o femeie care făcea parte din echipa de figuranţi s-a împiedicat, riscând să fie călcată în picioare de mulţimea urmărită de un grup de zombi.

Potrivit unei surse a The Scottish Sun, „a fost un haos total în timpul scenei în care peste 700 de figuranţi îşi făceau loc” pe una din străzile din Glasgow. Se pare că, în graba lor de a se retrage din faţa "morţilor vii", aceştia „se izbeau de maşinile aflate în mişcare, de camerele de filmat, şi de soldaţii înarmaţi cu mitraliere”. „ Brad nu a avut timp să stea de vorbă cu victima, deoarece se aflau chiar la jumătatea scenei. Însă ea şi-a exprimat mai târziu recunoştinţa, deşi s-a ales cu un genunchi zgâriat destul de rău”.

Alţi martori ai scenei au fost de părere că, deoarece a reacţionat prompt după căzătura femeii, ducând-o repede într-un loc mai ferit, actorul a prevenit un accident care putea avea urmări mult mai grave. Conform publicaţiei menţionate, mai mulţi dintre figuranţi s-au ales până acum în timpul filmărilor cu tăieturi, vânătăi şi fracturi.

World War Z, adaptarea romanului lui Max Brooks, World War Z: An Oral Hystory of the Zombie War, are un buget estimat la 125 de milioane de dolari. Filmările au început în luna iunie, în Malta. Pelicula, regizată de Mark Forster, va fi lansată în Statele Unite la sfârşitul lui 2012.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sorin87 pe 30 august 2011 09:32
bravo lui ca este un erou sa o tina tot asa ca nu e rau
alex_il_fenomeno pe 30 august 2011 12:18
gest onorabil din partea lui .
Pok3rFictionMV pe 30 august 2011 13:22
Poate nu am inteles eu, dar acea femeie tocmai se impiedicase si era sa fie calcata in picioare de colegii ei figuranti(in numar de 700 care alergau speriati, urmariti fiind de niste zombi feroce) la FILMARI? Adica daca nu era Brad Pitt figurantii si-ar fi continuat goana nebuna si acea femeie ar fi fost ranita? Ori aceasta stire e una foarte proasta care doar incearca sa il ridice in slavi pe Brad Pitt, alte informatii de la acest film nefiind pentru a face un articol decent, ori acei figuranti ar trebui nominalizati la Oscar pentru Best supporting actor, intrucat isi intra in rol atat de bine incat nimic nu ii poate opri. Oricum de la o vreme au aparut cam multi eroi pe platourile de filmare in articolele Cinemagia. Ar fi interesant daca s-ar face un film care sa ii reuneasca pe toti. Oare ar avea sanse in fata lui The Expendables?
Sa ma contrazica cineva daca nu am inteles profunzimea acestui articol.

xerses pe 30 august 2011 14:49
Un actor profesionist nu este atent doar la ce are el de facut ci si la partenerii din film.
Crist11 pe 30 august 2011 14:55
Doamne ce tuta e si aia.
Felicitari Brad.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells