Articole Les chansons d'amour

(2007)

Cântecele de dragoste

Interviu cu Clotilde Hesme

Cum ati ajuns în proiectul filmului Cantecele de Dragoste?

Lucrasem deja cu Christophe Honoré la teatru, într-o piesa de-a lui care se numeste filmul Incepatoarele. Din pacate n-a avut decat patru reprezentatii, la Dijon. A fost un regret mare si ne-am promis ca vom mai lucra împreuna. M-a chemat pentru un rol în filmul La Paris, dar jucam la teatru. Cu filmul Cantecele de Dragoste nu mai puteam sa ratez autobuzul ! Îi port o mare admiratie lui Christophe, pentru munca lui de scriitor, de cineast, de dramaturg, de regizor si de actor. E foarte legat de limbaj si de cuvant, dar fara a cadea în celebritate. Cu el repetitiile sunt foarte fizice, limbajul trece prin corp.

Este cu atat mai adevarat în cazul efervescentei Alice, personajul pe care îl jucati...

Da, Alice are un debit infernal, un debit de mitraliera care ameninta mereu ca-si va da drumul. Cand Christophe ma punea sa lucrez la vorbitul rapid al lui Alice, aveam impresia ca fac muschi la dictie !

Nu va era teama ca aveati de cantat?

La Conservator evitam cursurile de canto, pentru ca eram terorizata de ideea ca trebuia sa cant. Îmi provoca crize de lacrimi atat de puternice încat profesorul a crezut ca în spatele lor se ascundea un traumatism, poate mama mea fusese o cantareata celebra ! Ulterior am mai luat cursuri. Am facut un stagiu de un an cu un profesor formidabil care mi-a dat dorinta de a canta. Din fericire ! Fara sa stiu, ma pregateam pentru filmul lui Christophe...

Va plac cantecele de dragoste?

Le ador ! Îmi plac varietatile. Sora mea compune cantece, sunt foarte legata de aceasta cultura.

Dupa dumneavoastra, ce aduc cantecele acestei povesti?

Ne permit sa vorbim despre moarte, ramanand în viata, fiind veseli. Veselie e foarte prezenta la Christophe. E un creator neîmblanzit al vietii. Ca Alex Beaupain, de altfel. Cred ca a fost foarte important pentru ei sa redea împreuna aceasta poveste. Mi s-a parut fabuloasa scena cantata la telefon între Romain Duris si Joanna Preiss în filmul La Paris. As fi vrut sa mai dureze, sa existe mai multe astfel de scene. Asa a fost în filmul Cantecele de Dragoste si sunt bucuroasa ca am facut parte din aventura.

Cum priviti legaturile care unesc cuplul format de Julie, Alice si Ismaël?

Iubirea este posibila între ei, pentru ca sunt trei. Odata ce Julie dispare, totul se strica, iubirea dintre Ismaël si Alice nu mai are motiv sa existe. Ar fi aproape indecent ca Alice sa continue sa-l iubeasca pe Ismaël acum ca Julie nu mai este. Alice are un doliu dublu de facut: cel pentru Julie si cel pentru iubirea pentru Ismaël. Doliul pentru Julie i-a aratat iubirea pe care i-o poarta lui Ismaël. Pana atunci, bisexualitatea o proteja de iubirea pentru Ismaël, se refugia în spatele sentimentelor pentru Julie.

În filmul Cantecele de Dragoste, Christophe Honoré abordeaza frontal sentimentul amoros...

Da, nu se teme deloc de emotii si de sentimente. Îsi da drumul fara niciun cinism, dar uneori cu ceva auto-deradere, mai ales prin intermediul personajului meu, cand rade de iubirea dintre Julie si Ismaël : "Atata sentimentalism, ma dezgusta !" Este si o parte de invidie la Alice. Într-un anumit fel, si-ar dori sa fie în locul lor... Cu filmul Cantecele de Dragoste, Christophe pune în scena oameni care se iubesc si mi se pare foarte nobil si curajos ca cineva sa fie asa azi, si sa povesteasca o astfel de poveste. Suntem într-o epoca ce nu-si prea asuma astfel de sentimente marete si nobile...