Articole Les chansons d'amour

Cum ati ajuns în proiectul filmului Cantecele de Dragoste?

De la filmul De 17 ori Cécille Cassard, Christophe facea parte dintre oamenii cu care vroiam sa lucrez, era pe "lista" mea. Ne-am cunoscut întamplator într-o cafenea, iar apoi agentul meu mi-a obtinut o întalnire... La început ezita putin, iar apoi totul s-a facut foarte repede. Dupa o luna înregistram cantecele. Acest film a fost facut în urgenta, cu un buget mic, într-un mod lejer si improvizat. Expresionismul cantecelor întareste aceasta spontaneitate, mai ales în felul de a aborda dialogurile. Cantecele sunt suficient de explicite încat nu e nevoie sa ne mai sprijinim pe joc. Ne permit sa fim mai directi, sa punem în aplicare o situatie fara o expunere lunga. E foarte placut sa faci un film în care muzica este ea însasi un personaj care da impulsul situatiilor. Înainte de a începe filmul propriu-zis, eram deja în joc, datorita cantecelor pe care le înregistrasem deja. Aveam fiecare CD-ul nostru, toata echipa plutea în aceasta ambianta muzicala ca într-o sfera.

Va temeati sa interpretati un rol cantat?

A fost mai degraba o placere... Cantasem deja în filmele lui François Ozon, iar aceste cantece nu cer o tehnica incredibila. Nu se forteaza vocea, ramanem într-un cadru foarte intim. Iar intimitatea provoaca mai putina teama decat demonstratia. Pana la urma, nu talentele noastre de cantareti sunt exploatate acolo, ci talentele noastre de a juca si de a asculta, precizia si sensibilitatea noastra. Filmul lui Christophe e într-un registru cotidian si naturalist. La început îmi era greu sa ma abtin: îmi venea sa merg în acelasi ritm, sa dansez, sa ma întorc, sa dau din cap ! Auzeam muzica în difuzoare, era foarte dificil sa ramai static, sa „deritmezi” totul.

Fiecare reactioneaza diferit la disparitia lui Julie...

Ceea ce îmi place la Christophe este ca nu judeca, mai ales în cazul lui Ismaël care gaseste refugiu în bratele unui baiat. Jeanne îsi face rau cu detalii materiale. O înteleg foarte bine, e o reactie foarte umana, dar sublimata aici de comedia muzicala. Filmul Cantecele de Dragoste face ecou la filmul O Femeie ramane o Femeie. Filmul are loc în acelasi cartier din Paris, o femeie îsi doreste un copil... si Godard a tratat în mod foarte lejer adulterul, cuplul în trei. La suprafata dialogurile sunt foarte lejere dar, de fapt, povestea spusa este tragica.

Cum a fost lucrul cu Louis Garrel?

Louis a devenit un stalp în filmul lui Christophe. Are o aura, o singularitate, o libertate în joc si un mod de a-si reda epoca, deloc artificiale. Este într-un decalaj jubilator ce trebuie privit. În fata lui, ma aflam în filmul care îmi place.

Christophe Honoré are un mod special de a lucra?

Este foarte destins si consacra enorm de mult timp actorilor. Exista o complicitate între el si actori, îi place sa-i atinga, sa se puna în locul lor, sa se puna în reperele lor, ai impresia ca esti în fuziune cu el. Îmi place cand regizorul e dublul actorilor sai, ca joaca alaturi de noi.

Familia lui Julie e foarte prezenta...

Îmi place mult aceasta scena în care toate surorile sunt întinse pe canapea împreuna cu tatal, care e ca un motan mare cu gainusele lui. Înca de la citirea scenariului, aveam impresia ca o cunosc pe aceasta familie. Avea ceva evident. Christophe are un simt al dialogului absolut dement. Are umor, un simt al detaliului si al politeturilor. Ador personajul surorii celei mici (Alice Butaud). Are un cinism incredibil, e detasata, e pustoaica pe care as fi putut sa o joc înainte.

Se poate auzi sfarsitul unei inimi prea agitate?

Julie s-a atasat de Alice dar îsi doreste sa înainteze si în cuplul sau. În adancul ei, cred ca e într-o forma de abnegatie, traieste aceasta schema în trei, pentru a face placere barbatului ei. Exista devotament în personajul ei. Julie are o viziune înalta asupra dragostei, si asteapta ca barbatul ei sa faca la fel. Ceea ce n-a înteles ea e ca barbatii sunt egoisti ! Filmul nu povesteste egoismul lui Ismaël dar printre randuri adreseaza totusi întrebarea : «De ce eu îti dau tot ce am si de ce tu nu-mi dai toata dragostea ta ? De ce nu îmi spui ca ma iubesti, de ce nu îmi spui ca vrei copii, de ce o iei pe ocolite si de ce nu îmi spui ceea ce vreau sa aud ?» Julie asteapta ceva durabil, lupta împotriva iubirilor pasagere, are o viziune destul de clasica a iubirii. Uneori murim fara motiv, asta e brutalitatea vietii... Ceea ce îmi place în film e cuplul în trei care nu e conceput ca o forma de libertinaj sau de transgresiune. Filmul lui Christophe nu e în subversiune, si în acceptarea a ceea ce se poate întampla. Ceea ce este oarecum simptomatic pentru epoca noastra, care încearca sa se spele de anii Sida, sa se deculpabilizeze fata de sentimentul amoros. În aceasta privinta, personajul lui Erwann e minunat: este îngerul mantuirii.