Articole Les chansons d'amour

(2007)

Cântecele de dragoste

Interviu cu Louis Garrel

Christophe Honoré nu se gandea la dumneavoastra pentru filmul Cantecele de Dragoste. Pentru dumneavoastra era important sa îl convingeti sa faceti un al treilea film împreuna?

Da, îmi place sa lucrez cu Christophe, e usor si amuzant, natural. Am jucat la mana norocului dupa zicala "Niciodata doi fara al treilea"! Într-o zi am mers la Christophe pentru a le dovedi, lui Alex Beaupain si lui ca stiam sa cant. Pentru mine, sa cant în fata lor era mai indecent decat ce faceam în filmul Mama Mea ! Cantatul... E ceva ce nu controlam, e atat de nenatural sa începi sa canti în fata altora. Mai tot timpul cantam singuri... Pentru mine, a canta tine de feminin, face parte de seductia femeilor, de latura lor de sirena !

Cum ati abordat aceste scene cantate în film?

Marea dificultate a filmului a fost sa interpretam în fata camerei cantecele pe care le înregistrasem deja. Cum sa transmiti imaginii efortul de a canta cand de fapt noi nu cantam? Pentru mine era insolvabil ca o problema de matematica ! Ma înnebunea, chiar cand Christophe îmi zicea sa-mi dau drumul, sa-mi asum latura nenaturala a cantatului într-un film...

Dupa parerea dumneavoastra, ce exprima atat de special muzica?

La Conservator, cantand Don Giovanni am înteles ca cantatul are un caracter divin. E o abilitate posibila cerului, ne permite sa iesim din filiera terestra. Prin cantec comunicam cu timpuri foarte îndepartate. Sa canti într-un film înseamna sa aduci împreuna o arta straveche si o arta care are 110 ani, un batran imens si un sugar... Cred ca prin cantec se poate exprima tragedia unor vieti aparent banale. Cantecul e cel prin care tragedia poate intra în poveste.

Lucrati cu Christophe Honoré de trei filme încoace, vedeti vreo evolutie în filmul sau?

În La Paris am facut multa improvizatie. Regia pentru Cantecele de Dragoste era mai reglata, a fost ca un film vechi pentru Christophe, avea în el povestea asta de multa vreme. Simteam ca dorinta lui venea de departe, era ca o nastere tardiva. În Ma Mère eram fiul; în filmul La Paris eram fratele; în filmul Cantecele de Dragoste joc un tata potential care nu îsi asuma acest rol. Nu vedem niciodata familia lui Ismaël, nu stim de unde vine. Ma întrebam de ce Christophe l-a facut evreu... Poate tocmai pentru ca poporul evreu se plimba mereu, nu are legaturi. Cunosc povesti cu evrei care nu se simt mai la ei acasa decat la altii, ca Ismaël în clanul familial al lui Julie.

Dar inima lui Julie...

În scenariu cuplul se certa pentru ca el nu dorea copii. Acest aspect e mai putin prezent în film, dar îmi povesteam aceasta vina pentru a juca personajul: uciderea unei femei prin refuzul de a-i oferi un copil. Julie face stop cardiac pentru ca nu poate continua sa traiasca fara copii. Nu cred ca întamplarea face ca Ismaël sa cunoasca apoi un baiat. Ismaël se îndragosteste de cineva care nu poate avea copii, cineva foarte diferit de Julie, care nu va putea obtura dragostea lor. Erwann soseste foarte rapid în viata lui Ismaël. Dorinta si rasul sunt fiice ale mortii...

Chiar în plina drama, faceti sa planeze un suflu de lejeritate asupra personajului dumneavoastra...

Scena marionetei în bucatarie, cand am citit scenariul, mi se parea foarte delicata... Cum sa reusesti sa fii usor cu familia lui Julie cand aceasta tocmai a decedat ? Rasul nu e moral si încerc sa îl abordez precum un clovn. Ismaël traieste o tragedie, dar încearca sa ramana în lejeritate, fara a pierde constiinta dramei sale...

În filmul Cantecele de Dragoste, complicitatea în munca alaturi de Christophe Honoré v-a plasat într-o pozitie mai speciala?

Noi spunem "gazda" si pentru cel ce primeste musafirii si pentru musafir. Asadar, eu am fost gazda acestui film: am fost primit de Christophe în filmul sau iar eu îi primeam pe cei care lucrau cu el pentru prima oara. Aceasta pozitie e destul de placuta: îi lasam responsabilitatea neplacerilor lui Christophe, si, în acelasi timp, ma simteam responsabil cu placerea.