Articole Les chansons d'amour

(2007)

Cântecele de dragoste

Interviu cu Alex Beaupain

Ati defini filmul Cantecele de Dragoste ca o comedie muzicala?

Nu tocmai. Cand vorbim de comedie muzicala ne gandim la muzicaluri, la „entertainment” asa cum stiu americanii sa faca, cu numere coregrafiate, cantece care comenteaza actiunea. Sau la filmele lui Jacques Demy care a inventat un nou limbaj muzical: versurile cantate. Mi se pare ca filmul Cantecele de Dragoste tine mai degraba de o traditie franceza a anilor ’60-70, precum Jules si Jim al lui Truffaut spre exemplu, unde brusc personajele încep sa cante „Vartejul vietii”. Doar ca în loc sa avem unul sau cateva cantece, cum e cazul filmului La Paris, aici avem 13 cantece care structureaza filmul.

Cum ati lucrat aranjamentele muzicale?

Pentru noi era evident ca trebuia sa lucram la cantece pentru a crea o omogenizare între cele de pe primul meu album si celelalte. si a fost mai incitant asa ! Dar stiu prea bine cantecele acestea, aveam nevoie de o privire exterioara. Foarte repede, ne-am dorit sa lucram cu Frédéric Lo, care a realizat "Crève-coeur" al lui Daniel Darc, un album foarte liric si amplu, în ciuda minimalismului aranjamentelor. Frédéric a reusit sa-l faca pe Daniel Darc sa "cante-vorbeasca", ceea ce se apropia de problematica noastra de adaptare a cantecelor pentru actori: cautarea interpretarii mai mult decat a tehnicii vocale.

Spre deosebire de un cantec pe care îl ascultam si îl reascultam de pe un album, un cantec dintr-un film trebuie sa aiba un efect imediat asupra spectatorului si se înscrie într-o poveste...

Exista o idee de parcurs în acest film, cantecele si momentul în care sunt cantate de catre personaje nu sunt niciodata blande. Nici în ce fel: solo, duet, trio, familie... Filmul începe cu cantece destul de usoare. si avanseaza încetisor catre o muzicalitate mai intensa si mai lirica. Am lucrat mult ambiantele sonore în functie de cum aveau sa fie structurate scenele, daca se desfasurau în exterior sau într-o camera. Dar aceste orientari s-au creionat în mod natural, fara îndoiala deoarece Christophe, scriindu-si scenariul, gandise deja si felul în care aveau sa fie integrate cantecele în scene.

Ati decis din prima ca actorii sa nu fie dublati ci sa cante?

Da, pornind de la experienta pe care am avut-o cu Romain Duris care a cantat în filmul La Paris, si care ne-a convins ca un actor, chiar fara nicio tehnica vocala, are o calitate a interpretarii si a intentiei care îl face de zece ori mai emotionant decat un cantaret profesionist. Dar cum existau 13 cantece, ci nu unul singur ca în filmul La Paris, nu ne mai puteam baza pe efectul surprizei de a auzi actorul cantand, care îi face pe spectatori mai putini critici, mai putin atenti la limitele vocale.

Dumneavoastra i-ati pus pe actori sa repete cantecele?

Da, am facut trei saptamani de repetitii la mine acasa înainte sa intram în studio. Îi puneam sa lucreze numai pian cu voce. Cum erau actori, mi-am spus ca vom lucra si la „cantat-vorbit” dar toti aveau multe facilitati, cantau efectiv, îndrazneau sa se lanseze în melodie, în ritm.

În "De ce vii atat de tarziu?" cantat de fantoma lui Julie, apare ideea ca un cantec poate fi adresat dincolo de timp...

Nu am compus acest cantec în acest spirit. Pentru mine era un cantec „de apoi”, care nu mai avea nicio legatura cu povestea din film. O scrisesem pentru altcineva. si cand am citit scenariul am fost surprins sa vad ca Christophe îl folosea în acest fel. Putem crede ca Julie, din momentul în care dispare, nu va mai canta. Dar iata ca ea reapare cu acest cantec. Cred ca e o idee foarte frumoasa, cu atat mai mult în acest film care a fost scris pentru a continua existenta unei persoane, undeva...