Superman nu vrea să fie Superman în noul Superman?

de Ştefan Dobroiu în 6 Oct 2010
Superman nu vrea să fie Superman în noul Superman?

Când se spunea că Superman ar putea avea parte de tratamentul aplicat lui Batman în Batman Begins nimeni nu ar fi crezut că traiectoriile celor doi supereroi ar putea fi atât de asemănătoare.

Conform The Vulture, David Goyer a scris scenariul noului Superman, iar premisa de la care a pornit este chiar asta: "Clark Kent, un jurnalist care străbate lumea întreagă, trebuie să decidă dacă, de fapt, VREA să devină Superman". Dacă Batman Begins ne arăta complicata traiectorie a eroului de la un orfan la celebrul supererou, se pare că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Superman.

Tot cei de la Vulture au aflat că principalul motiv pentru Zack Snyder a fost ales să regizeze noul blockbuster Warner este că acesta a convins producătorii că s-ar putea încadra în perioada scurtă de timp (o premieră ar trebui să aibă loc în vara lui 2012) avută de studiouri la dispoziţie înainte de a pierde drepturile asupra personajului. Prin urmare noul Superman e de preferat să se realizeze repede şi nu neapărat bine.

În acest moment nu a fost ales un actor, iar filmările ar trebui să înceapă cât de curând, pentru ca echipa de efecte speciale să aibă timp să-şi facă treaba ca lumea.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zempty pe 6 octombrie 2010 17:54
aiurea , daca se grabesc cu filmul ... sper sa iasa totul bine , nimeni nu vrea un film esuat cu supereroul copilariei :D
RSB pe 6 octombrie 2010 19:51
io`mi spun parerea si nu numai, fiecare lucru in viata nu trebuie grabit, in leg cu efectele speciale, trebuie facute si ele pas cu pas si fara graba, desigur incet incet, nu va grabiti :)
johnnyg pe 6 octombrie 2010 20:48
Daca scenariul va fi scris in acelasi fel cum a fost scris si cel al lui The Dark Knight, atunci baietii de la efecte speciale nu ar trebui sa isi bata prea tare capul, deoarece in filmul lui Nolan efectele au fost minimalizate cat de mult se poate. Dar daca ne gandim la efectele folosite in filmele lui Zack (300, Watchmen, Sucker Punch) atunci creatorii de efecte speciale ar avea o problema mare daca luam vara lui 2012 in considerare pentru lansarea filmului.
It's a gamble!

red pe 7 octombrie 2010 02:52
Aoleu, johnny, habar n-ai ce vorbesti.

De asemenea, tinta de lansare e sfarsitul lui 2012, nu vara. Vara e rezervata pentru Batman 3. WB sunt obligati sa bage filmul in productie pana in 2011 si sa-l lanseze pana in 2013, dar nu sunt atat de prosti incat sa-l lanseze vara. Competitia e prea mare. Deja noul Spider-Man probabil va fi spulberat de Avengers si apoi Batman 3 va veni si va trece cu buldozerul peste toti. Iar mai devreme de asta, e Wolverine 2, Star Trek 2 si asa mai departe.

Noiembrie-Decembrie le ofera mai multe posibilitati. Ar putea chiar lua locul rezervat lui Potter in Noiembrie. WB pare a prefera mijlocul lui Iulie si Noiembrie pentru filmele lor cele mai mari. O combinatie Batman - Superman in aceste doua luni ar fi propice.

heathaddict79 pe 7 octombrie 2010 10:24
Urat asa. Eram sigura ca regizorul a fost ales in graba, dar acum sunt dezamagita si de de faptul ca filmul va fi facut in graba. Daca se garbeau de ce nu au inceput cautarile mai devreme? Nu mai inteleg nimic. Parca voiau un re-boot de calitate, cu mult peste Returns din 2006? Pai daca nu mai este cazul, ma intreb pt ce il mai resusciteaza, daca o sa fie a blow-out. Cum am mai spus, speranta moare ultima.
Barbaru pe 7 octombrie 2010 13:01
of dar sa apara o data ca de 1 luna nu mai am un film de vazut. ca daca ma apuc de seriale o sa vada ei astia cu filmele ce patesc

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells