Se scot ghiare in box-office-ul american

de Stefan Dobroiu în 21 Sep 2007
Se scot ghiare in box-office-ul american

Jodie Foster, care acum se afla pe prima pozitie cu al ei Curaj nebanuit, va avea ceva probleme in weekend, cand va trebui sa se lupte cu trei concurente mult mai tinere ca ea. Si daca spune cineva ca Milla Jovovich nu stie sa bata, se inseala: noul ei Resident Evil (oare apendicele "extinction" prevesteste in sfarsit finalul seriei?) este cea mai asteptata premiera a saptamanii, incasarile preconizate pentru aceasta a treia parte a francizei depasind 20 de milioane de dolari. Din nefericire, Jovovich va fi mult mai imbracata in acest ultim Resident Evil decat pe vremea cand era al cincilea element. Dar si Jessica Alba are niste arme redutabile, si se pare ca o sa si le arate in noua comedie romantica Good Luck Chuck/Charlie Talisman. Cu Dane Cook in rolul unui barbat blestemat sa fie ultimul iubit inainte de casatorie a batalioane de femei, Good Luck Chuck a primit un rating foarte dur de la CNC-ul american, ceea ce ne da indicii ca s-ar putea sa vedem destul de multe in filmul lui Mark Helfrich. Pentru cinefilii mai tineri, sta la rand Amanda Bynes. Dupa ce-am vazut-o in Hairsrpray, Bynes este o Alba ca Zapada moderna, in comedia Sydney White. Dupa ce are un conflict cu popularele frumuseti din fratia in care visa sa fie primita, Sydney se aliaza cu tocilarii colegiului (sapte!) pentru a arata lumii intregi ca frumusetea si popularitatea sunt total supraapreciate. Dar cine o va invinge pe Jodie Foster? Noi punem banii pe Milla...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells