"Sexul era o parte din strategia de a umili femeia si prin asta a provoca distrugerea unui grup etnic! 20.000 de femei au fost violate in mod sistematic in Bosnia in perioada razboiului. Am locuit la 100 de metri de linia frontului si imi era in mod special frica de genul asta de ostilitati", declara regizoarea Jasmila Zbanic despre realitatea care a stat la baza povestii din "Sarajevo, mon amour/ Grbavica", productie ce va rula in cinematografele noastre incepand cu 11mai si care a fost distinsa cu Ursul de Aur, la Berlin, anul trecut. Iata mai jos interviul complet:
-Grbavica este un cuvant pe care strainii ar avea probleme mari in a-l pronunta. Ce este Grbavica?
Grbavica este cartierul de vizavi de casa in care locuiesc, si este locul care in timpul razboiului din anii 90 a fost asediat de armata sarbo – muntenegreana, si transformat intr-un fel de lagar unde lumea era torturata. Daca mergi prin Grbavica astazi vezi blocuri comuniste, oameni , magazine, copii, caini .... dar in acelasi timp exista prezenta a ceva nerostit si invizibil, sentimentul unui loc marcat de o mare suferinta omeneasca. Grbavica este microcosmosul in care traiesc Esma si celelalte personaje. Desi e un pic greu de pronuntat, cred ca acest cuvant neatragator are sonoritatea lumii in care traieste Esma.
-Care e originea povestii?
Cand a inceput razboiul, eram foarte multumita ca nu mai aveam ore de matematica. Ce ma interesa cel mai tare ca adolesecenta erau lucrurile legate de sex, sau mai degraba sa visez la asta ca la cea mai inalta implinire a iubirii. Dar in 1992 toate s-au schimbat si am inteles ca traiam intr-un razboi, in care sexul era o parte din strategia de a umili femeia si prin asta a provoca distrugerea unui grup etnic! 20.000 de femei au fost violate in mod sistematic in Bosnia in perioada razboiului. Am locuit la 100 metri de linia frontului si imi era in mod special frica de genul asta de ostilitati. De atunci, violul si consecintele lui au ramas o obsesie pentru mine. Am citit si am urmarit tot ce era legat de aceasta problema. Inca nu stiu de ce am facut asta, sau de ce am vrut asta. Cand am nascut primul copil, s-a nascut din iubire si am simtit dragoste de mama – ceea ce a declansat o serie intreaga de emotii in mine – acestea zguduindu-ma cu totul. M-am intrebat ce semnificatie emotionala ar avea pentru o femeie un copil conceput in ura. Asta a fost momentul in care am stiut ce vreau de la Grbavica si de altfel am si scris-o – intre alaptari.
-Ati regizat filmul si ati scris si scenariul... Ce a fost mai important pentru dvs. in conturarea personajelor?
Odata, cand o persoana foarte draga a murit, m-am trezit dimineata si m-am intrebat daca lumea mai exista, si exist si eu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Chiar daca sufar eu, lumea va trai in continuare. La fel am gandit-o si pe Esma, tragedia ei nu va opri lumea in loc.Viata va merge inainte, isi va creste copilul , va rade, va merge cu autobuzul. Am simtit ca filmarea, miscarea si compozitia trebuie sa fie non- dramatice ca sa contureze o viata de zi cu zi de sub care tasnesc vulcani. A fost foarte important pentru noi ca insusi orasul Sarajevo sa fie un personaj.
-Pentru audienta internationala, Mirjana Karanovic este cunoscuta pentru rolurile ei in filmele lui Kusturica. Dar faptul ca nu a jucat pentru o perioada lunga i-a dat acum ocazia sa se exprime din plin cu talentul de actrita si carisma ei proprie.
Mirjana este un artist desavarsit, ca un instrument care reda fiecare ton al sufletul uman si care sufera la fiecare sunet fals. Intotdeauna, ea joaca in mai mult decat o singura dimensiune. Personajul Esma ascunde un secret, aproape fiecare propozitie ascunde ceva, aproape tot ce rosteste are un sens ascuns, Mirjana are multe culori diferite. Am invatat multe de la ea pe masura ce am lucrat impreuna.Unul din filmele mele preferate este „Tata in calatorie de serviciu”, unde Mirjana o joaca pe mama Sena. Daca punem alaturi aceste doua personaje, unul din perioada comunista si unul din prezent, putem observa tranzitia care s-a pentrecut pentru o societate si pentru femeile de aici.
-Desi povestea despre Esma si Sara este trista, exista si o unda optimista. E posibil sa existe o cale ascunsa de iertare pentru tatal Sarei?
Cred ca intai trebuie sa existe cainta din partea criminalilor de razboi, si apoi iertare din partea victimelor. Una din problemele din Bosnia Hertegovina este ca cei vinovati nu se simt vinovati. Au murit peste 100.000 oameni, au emigrat peste 1.000.000 – si aproape nimeni nu afirma ca ii pare rau pentru ce a facut. Partea buna este ca nici de razbunare nu e vorba, ceea ce e o realizare imensa pentru aceasta societate. Cred ca nici Esma nu se gandeste nici la razbunare, nici la iertare. Sara este o victima, dar aduce aminte de criminal. Viitorul consta in recunoasterea ambelor componente, pentru ca amandoua ne apartin. Amandoua exista in noi.
-Care sunt conditiile de filmare in Bosnia Hertegovina?
Bosnia Hertegovina este singura tara din Europa care nu are o camera de 35 mm, sau laboratoare de film . Aceasta realitate absurda este incorporata in insasi creatia filmului in Bosnia. Ne lipsesc profesionistii, si incercam sa compensam cu membri de echipa din alte tari foste iugoslave, sau in acest caz din tarile care co-produc filmul. Dar cred ca exista o nevoie uriasa sa ne spunem povestile, care depasesc toate defectele.
