Fata cu dragon tatuat, îmblânzită de David Fincher

de Gloria Sauciuc în 4 Ian 2012
Fata cu dragon tatuat, îmblânzită de David Fincher

The Girl with the Dragon Tattoo era povestea pe care numai un David Fincher, meticulos, capabil să creeze suspans în naraţiunile de mare întindere, sentimentul nesiguranţei, universuri întunecate, o putea aduce pe tavă americanilor, astfel încât romanele lui Stieg Larsson să fie cunoscute şi de "Lumea Nouă". Studiourile Metro-Goldwyn-Mayer au profitat de comoditatea americanilor de a urmări filme cu subtitrare, astfel încât la numai doi ani de la lansarea primei părţi din trilogia suedeză “Millenium” apare şi remake-ul, în cinematografele noastre din 30 decembrie 2011.

Stilul lui Fincher s-a potrivit de minune tonului sumbru al poveştii, iar varianta americană merită urmărită; ritmul filmului împrumută cadenţa producţiei Zodiac, dar - cu toate plusurile pe care un regizor ca Fincher le aduce, remake-ul nu aduce îmbunătăţiri originalului. Protagonista, Rooney Mara, are o interpretare personală a eroinei - îndepărtată de acea Lisbeth Salander pe care scriitorul Stieg Larsson a creat-o. Rooney Mara afişează o timiditate, vulnerabilitate şi fragilitate care nu respectă romanele, dar nu le-am numi întru totul nepotrivite.

Interpretarea e probabil consonantă cu întregul mecanism de marketing angrenat în promovarea variantei americane. Rooney Mara e prezentată în postere ca o jucărie sexuală într-o reclama Calvin Klein. Este un obiect al atracţiei sexuale, într-un fel în care Rapace nu i-ar fi permis niciodată personajului ei să fie. Lisbeth Salander creată de Noomi Rapace nu a avut nevoie să se dezbrace pentru a fi sexy: forţa, încrederea în sine şi duritatea afişate chiar de pe afişul filmului original au făcut-o atrăgătoare.

În posterul filmului suedez actriţa Noomi Rapace e blindată cu jeanşi, glugă şi geacă de piele - şi aşa petrece tot restul filmului, aspră şi neînduplecată. Autorul romanului o descrie drept "o femeie palidă, anorexică, având părul tuns foarte scurt şi piercinguri la nas şi sprâncene. Are un tatuaj pe gât cu o viespe, alte două pe braţul stâng şi glezna stângă, şi atunci când poartă ceva decoltat i se poate vedea un tatuaj cu un dragon pe umărul stâng".

Pe măsură ce citim primul roman din seria “Millenium” aflăm despre Lisbeth că traumele din copilărie au făcut-o să fie introvertită, antisocială şi ostilă mai ales bărbaţilor care abuzează femeile: de fapt, îi face mare plăcere să deconspire şi să pedepsească pe bărbaţii care se ocupă de aşa ceva. De asemenea, e descrisă ca fiind bisexuală, şi "având atitudinea că mai bine ar primi moartea decât un alt abuz". În "The Girl Who Played with Fire" există chiar un fragment definitoriu pentru Lisbeth: "A simţit că trebuia să o găsească pe Salander şi să o ţină în braţe. Deşi probabil aceasta l-ar fi muşcat dacă el ar fi încercat asta". Noomi Rapace transmite această înclinaţie în filmele originale. În plus, Salander - aşa cum este în carte şi în filmul suedez - este o figură de femeie puternică. O fi suferit abuzuri, însă, aşa cum reiese din text, susţine că "să nu laşi niciodată pe cineva care te-a insultat să scape nepedepsit. Ai răbdare şi ripostează atunci când eşti în stare să o faci - chiar dacă nu mai e nevoie să te răzbuni".

The Girl with the Dragon Tattoo, cu Daniel Craig, Rooney Mara, Stellan Skarsgård, Christopher Plummer rulează în cinematografele din 15 oraşe ale ţării, fiind interzis spectatorilor sub 18 ani.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
warius pe 4 ianuarie 2012 14:12
doar ce lam vazut e frumos :D:D
Crist11 pe 4 ianuarie 2012 15:18
O sa incerc sa il vad si eu.
mosu332 pe 4 ianuarie 2012 17:31
petetic remake.... Flickan som lekte med elden (2009) Fata care s-a jucat cu focul ; The Girl with the Dragon Tattoo (2009) Bărbaţi care urăsc femeile si The Girl Who Kicked the Hornet's Nest (2009) Castelul din nori s-a sfărâmat , adevarata trilogie o capodopera suedeza in care Noomi Rapace joaca exceptional, pacat da americani se grabesc sa copieze tot ce e bun si sa il faca un cXXXX comercial...
doinarac pe 4 ianuarie 2012 21:30
Nu am vazut varianta suedeza, ca sa pot face comparatii, dar aceasta varianta americana mie mi-a placut , nu am simtit cum trece timpul : 158 min.
alex_il_fenomeno pe 9 ianuarie 2012 14:29
de abia astept sa il urmaresc si eu !
karamyanandranik pe 5 martie 2012 21:08
buna

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells