Anim'est debutează în forţă

21 Sep 2009
Anim'est debutează în forţă

Vineri, 2 octombrie, de la ora 19, în sala cinematografului Patria, a avut loc deschiderea oficială a festivalului Anim'est, urmată de proiecţia filmului Mary and Max (foto),  semnat de Adam Eliot, deţinătorul premiului Oscar. Producţia australiană din 2009 a avut premiera la Sundance şi a obţinut o menţiune specială în cadrul cunoscutului Festivalul de Film de la Berlin, Generation 14Plus.

Povestea filmului se întinde pe douăzeci de ani şi două continente. Este relatarea relaţiei speciale dintre două persoane foarte diferite: Mary Dinkle (Toni Collette), o fetiţă cam plinuţă în vârstă de opt ani din suburbiile oraşului Melbourne, Australia, şi Max Horovitz (Philip Seymour Hoffman), un evreu obez de 44 de ani, suferind de sindromul Asperger, ce trăieşte în haosul New York-ului. Succedând umorul şi melancolia, Eliot creează un echilibru între comic şi tragic, reuşind să păstreze interesul spectatorilor în fiecare clipă.

Ideea filmului, declară Eliot, a pornit de la prietenul său din New York, cu care a purtat o corespondenţă regulată timp de mai bine de douăzeci de ani, şi care i-a împrumutat lui Max multe caracteristici, inclusiv sindromul Asperger. Este un aspect căruia regizorul i-a acordat o mare importanţă, încercând, dacă nu să-i facă pe oameni să afle mai multe despre această boală, măcar să spulbere preconcepţiile existente.

Adam Eliot, scenarist şi regizor, este unul dintre cei mai cunoscuţi animatori independenţi. Filmele sale, Uncle, Cousin, Brother şi Harvie Krumpet au participat la peste 500 de festivaluri şi au câştigat mai mult de 100 de premii, una dintre distincţii fiind chiar râvnitul Oscar pentru scurtmetraj animat, obţinut în 2004 pentru Harvie Krumpet. În 2006 filmul a fost inclus în Annecy International Animation Festival’s Top 100, ce cuprinde cele mai bune filme animate ale tuturor timpurilor. Ca şi în Harvie Krumpet, în Mary and Max există un povestitor (Barry Humphries), căruia aici i se adaugă vocile personajelor principale, Mary (Toni Collette) şi Max (Philip Seymour Hoffman).

În Mary and Max, Adam Eliot îşi păstrează stilul vizual şi tehnica, însă prezintă povestea într-o manieră mai dinamică. Din nou, filmul explorează dorinţa noastră de a fi acceptaţi şi iubiţi, indiferent de cât de diferiţi suntem.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Radu1711 pe 28 aprilie 2010 19:52
un desen foarte reusit

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells