Abraham Lincoln, readus la viaţă de Steven Spielberg şi Daniel Day Lewis

de Cristina Grigore în 1 Dec 2011
Abraham Lincoln, readus la viaţă de Steven Spielberg şi Daniel Day Lewis

Filmările la Lincoln, un film biografic aflat în atenţia lui Steven Spielberg de mulţi ani, vor debuta la începutul anului viitor, iar atât regizorul, cât şi cel numit în rolul principal, Daniel Day Lewis, se pregătesc asiduu pentru finalizarea pre-producţiei, actorul intrându-şi deja, după cum poţi vedea şi în imaginea alăturată, cât se poate de bine în rol.

Fotografia, preluată de The Film Stage, ni-l înfăţişează pe Lewis în afara decorului de film şi lipsit de costumul caracteristic celui de-al 16-le preşedinte american, însă total transformat şi cât se poate de „fidel” imaginii acestuia.

Un redactor al Variety a aflat chiar că actorul exersează accentul şi tonalitatea înaltă a vocii lui Lincoln încă din luna martie a acestui an şi nu a renunţat de atunci nici în particular la această modificare a vocii.

În Lincoln, film regizat de Spielberg după un scenariu al lui John Logan, Paul Webb şi Tony Kushner, îi vei mai putea vedea pe Sally Field, Joseph Gordon-Levitt, Tommy Lee Jones, James Spader, John Hawkes şi Jared Harris.



Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
CosminHorrorMaster pe 1 decembrie 2011 08:59
nu trenuia sa fie Liam Neelson?
CosminHorrorMaster pe 1 decembrie 2011 08:59
trebuia*
alex_il_fenomeno pe 1 decembrie 2011 10:04
exista o asemanara intre celebrul om politic si actor , acum , dupa machiaj .
Crist11 pe 1 decembrie 2011 12:27
De cand asteptam asta.
Ador cand cineva incearca sa aduca la viata vechile Legenda.
Da, Lincoln este o legenda.

lucian.iorga pe 3 decembrie 2011 17:54
pacat ca "legendele" sunt omorate de catre nebuni sa le zicem...JFK, John Lenon si altii... Oricum Daniel Day-Lewis mi se pare cel mai potrivit pentru acest rol. Este facut pentru roluri deosebit de dificil de adaptat din punct de vedere al fizionomiei, al stilului de comportament si nu in ultimul rand al modului de a vorbii... Sper sa ia Oscarul :)
angesa pe 1 decembrie 2011 12:58
astazi 1 decembrie:
La multi ani tuturor romanilor si Romaniei!!! 1 decembrie 2011 :-))
O viata implinita urez tuturor, "umana" , civilizata, realizata !
......fara "crize de orice natura" , "chinuri" si toate ..."limitarile" (unele doar pt noi romanii) va urez tuturor! :-))

angesa pe 1 decembrie 2011 13:02
1 decembrie 2011: ........si: "Cinemagia" La multi ani! cu articole cat mai bune si interesante!
doinarac pe 1 decembrie 2011 13:34
Sunt super incantata!
Subiect interesant si un actor ambitios si dedicat total unui rol, in momentul cand ii este atribuit.

Prima data l-am vazut pe Daniel Day Lewis in rolul "Christy Brown" din " My Left Foot: The Story of Christy Brown(1989) " pentru care a luat si Oscarul : "Academy Award for Best Actor".
Exceptional!
La asemenea personaj , asemenea actor si cu un asemenea regizor ar trebui sa iasa o capodopera cinematografica!!!!

doinarac pe 1 decembrie 2011 13:36
Un triunghi magic: Abraham Lincoln -Steven Spielberg - Daniel Day Lewis !!!
emyl_2011 pe 1 decembrie 2011 16:50
Daca "The King's Speech" a luat Oscar...aici fiind vorba de un presedinte american .... presupun ca vor fi multe Oscaruri la mijloc !
Bayard pe 2 decembrie 2011 05:17
Arata exact ca Lincoln.... Daniel Day-Lewis are deja acontat Oscarul.... doar o regie ingrozitoare cred ca l-ar putea face sa-l rateze.
Theodor2011 pe 31 mai 2013 11:06
Aduce mult ca look cu insus ABRAHAM LINCOLN
Filmul biografic si istoric a fost EXCELENT, i-ar Daniel Day Lewis l-a interpretat aproape perfect, pe Lincoln

Theodor2011 pe 31 mai 2013 11:08
Una dintre cele mai bune prestatii actoricesti, din toate timpurile

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells