Ştiri cu tagul "leonardo dicaprio"
-
DiCaprio vorbeşte depre rolul J. Edgar Hoover
26.06.2010 Aflam săptămâna trecută că Leonardo DiCaprio, pe care-l vom vedea la sfârşitul lunii în cel mai aşteptat film al anului, Inception, are toate şansele să interpreteze un rol în stare să-l aducă în atenţia Academiei de Film. Clint Eastwood regizează un film despre viaţa controversatului J. Edgar Hoover, fondatorul FBI-ului şi cu siguranţă personalitatea politică americană cea mai conectată la toate scandalurile vremurilor.La o conferinţă de presă legată de Inception DiCaprio a fost întrebat de noul său proiect şi a confirmat că se află pe ultima sută de metri înainte de semnarea contractului. Actorul a mai spus că filmul va acoperi întreaga viaţă şi carieră a lui Hoover şi că va atinge momentele importante ale carierei acestuia, de la războiul din Vietnam la John Dillinger, sfârşitul lui Mar... citeşte Taguri: Dustin Lance Black, leonardo dicaprio, Clint Eastwood, biopic -
Prima cronică la Inception, pozitivă
24.06.2010 Inception, primul film al lui Christopher Nolan de la The Dark Knight încoace, se lansează în Statele Unite pe 16 iulie, iar în România pe 30. Acum iată că cel mai aşteptat film al verii are parte de o cronică pozitivă publicată de celebra revistă Rolling Stone.Slashfilm citează un paragraf din această cronică, amintită şi într-un material din The New York Post, iar concluzia generală este că filmul nu va dezamăgi. Cele mai importante aspecte amintite de autorul Peter Travers, care dă filmului 3 stele şi jumătate din 4, este că Inception va fi o experienţă care ia suflarea şi că publicul ar trebui să-i acorde o mare atenţie dacă va dori să-l înţeleagă."Inception va fi numit în multe feluri, începând cu 'hibrid între James Bond şi The Matrix'. Poţi să simţi Blade Runner-ul lui Ridley Scott... citeşte Taguri: leonardo dicaprio, Inception, Christopher Nolan -
Leonardo DiCaprio va fi J. Edgar Hoover
18.06.2010 Leonardo DiCaprio va interpreta rolul lui J. Edgar Hoover, controversatul director al FBI-ului, într-un nou film biografic regizat de Clint Eastwood, scrie movieweb.com. Hoover va fi produs de Brian Grazer şi Robert Lorenz şi va fi distribuit de Warner Bros.Filmările sunt programate să înceapă în toamnă. Dustin Lance Black, câştigtor al unui Oscar pentru Milk, a scris scenariul.În luna aprilie, DiCaprio declara că se întâlnise deja cu Eastwood pentru a discuta despre noul lungmetraj. "Sunt un mare fan al lui Eastwood", spunea atunci actorul.... citeşte Taguri: Milk, Dustin Lance Black, director, leonardo dicaprio, j. edgar hoover, FBI, Clint Eastwood, biografic -
Nou trailer la Inception!
11.05.2010 Cei de la Warner au dat liber la trailerul final pentru Inception/Începutul, iar acum ai ocazia să afli mult mai multe detalii despre această nouă mega-producţie semnată de Christopher Nolan. Considerat unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului în ciuda (sau poate datorită) zgârceniei cu care Warner a dat detalii despre proiect, Inception se lansează în România pe 30 iulie.Leonardo DiCaprio este Dom Cobb, un hoţ desăvârşit, un adevărat artist în domeniul revoluţionar al extracţiei, adică al furtului de informaţii preţioase din minţile celor care dorm. Rara abilitate a lui Cobb l-a transformat într-un aliat inestimabil în dura lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în acelaşi timp să piardă tot ceea ce era important pentru el. Dar acum Cobb are o nouă şansă să redobândească ce ... citeşte Taguri: Inception, Ellen Page, Joseph Gordon-Levitt, Christopher Nolan, leonardo dicaprio, trailer -
Află ce se întâmplă în Inception!
05.05.2010 Cel mai bine păzit secret al celor de la Warner începe să iasă la lumină, urmând ca de-abia pe 30 iulie să-l descoperim în deplina-i splendoare. Studiourile au făcut public un sinopsis complet al noului film al lui Christopher Nolan, care dezvăluie cine ce face în acest proiect cu mari şanse să devină una dintre cele mai populare premiere ale anului.Leonardo DiCaprio este Dom Cobb, un hoţ desăvârşit, un adevărat artist în domeniul revoluţionar al extracţiei, adică al furtului de informaţii preţioase din minţile celor care dorm. Rara abilitate a lui Cobb l-a transformat într-un aliat inestimabil în dura lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în acelaşi timp să piardă tot ceea ce era important pentru el. Dar acum Cobb are o nouă şansă să redobândească ce a pierdut. O ultimă sarcină i-... citeşte Taguri: leonardo dicaprio, Inception, Christopher Nolan -
Patru imagini spectaculoase din Inception
13.04.2010 Los Angeles Times a publicat câteva imagini noi din unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, Inception de Christopher Nolan. Mult timp, asupra subiectului lungmetrajului a planat un mister total.Chiar şi Leonardo DiCaprio a recunoscut că i-a fost foarte greu să înţeleagă despre ce e vorba în Inception, un film despre care se spune deja că ar avea unul dintre cele mai complicate scenarii scrise vreodată. Inception a fost filmat fără ca actorii să aibă scenariul complet.Din distribuţia filmului mai fac parte Marion Cotillard, Ellen Page, Joseph Gordon-Levitt şi Michael Caine.Misterele lungmetrajului Inception vor putea fi desluşite din 30 iulie, dată la care va fi lansat în cinemtografe.... citeşte Taguri: Michael Caine, Joseph Gordon-Levitt, Ellen Page, Marion Cotillard, Christopher Nolan, Cristopher Nolan, leonardo dicaprio, Inception -
Leonardo DiCaprio ar putea fi J. Edgar Hoover în noul film al lui Eastwood
01.04.2010 După ce a lucrat cu regizori mari, precum Steven Spielberg, Martin Scorsese şi James Cameron, Leonardo DiCaprio se pregăteşte să mai puncteze un rol important în cariera sa. Actorul ar putea juca rolul J. Edgar Hoover, controversatul director al FBI-ului, în noul proiect biografic al lui Clint Eastwood, conform EW.com.Leonardo DiCaprio a confirmat că s-a întâlnit deja cu Eastwood pentru a discuta despre noul lungmetraj."Nu există niciun contract deocamdată, dar sunt un mare fan al lui Eastwood", a declarat DiCaprio.Dustin Lance Black, care a luat Oscarul pentru Milk, a scris scenariul filmului, iar Brian Grazer şi Imagine Entertainment vor produce pelicula.... citeşte Taguri: leonardo dicaprio, j. edgar hoover, Clint Eastwood, biografic -
14 filme cu Kate Winslet - GALERIE FOTO
16.03.2010 Kate Winslet este una dintre cele mai apreciate şi mai bine plătite actriţe britanice ale momentului. S-a născut pe 5 octombrie 1975 în Reading, Anglia, într-o familie de actori.La 19 ani a debutat în serialul de televiziune Shrinks, după care a apărut în mai multe episoade ale serialului SF Dark Season, o producţie BBC.Primul rol într-un film pentru marile ecrane îl obţine în 1994. Este vorba de Heavenly Creatures, regizat de Peter Jackson, care a fost nominalizat şi la Oscar pentru scenariu.Cinemagia vă prezintă astăzi 14 dintre cele mai importante roluri din cariera lui Winslet care au plasat-o în prima linie a celor mai bune actriţe din lume.Sense and Sensibility (1995) - este una dintre cele mai reuşite ecranizări ale romanului clasic al lui Jane Austen. Winslet joacă alături de Emm ... citeşte Taguri: Nancy Meyers, Jack Black, Jude Law, Cameron Diaz, Hugh Jackman, The Queen, Helen Mirren, Todd Field, Patrick Wilson, Dustin Hoffman -
Mel Gibson se lasă de film?
15.03.2010 După ce anunţam la jumătatea lui decembrie că Mel Gibson a reuşit să-l convingă pe Leonardo DiCaprio să joace în următorul său film, iată că acesta ar putea fi ultimul din cariera de regizor a oscarizatului pentru Braveheart.Gibson, pe care încă îl poţi vedea în The Edge of Darkness pe marile ecrane din România, a declarat pentru The Los Angeles Times că visează la acest film despre lumea vikingilor încă de pe când era puşti şi că proiectul ar putea reprezenta sfârşitul carierei sale de regizor."E primul film pe care am vrut să-l fac", zice Gibson. "Îl vedeam în minte pe când eram adolescent. Serios, e primul film la care m-am gândit. Şi cred că va fi ultimul pe care o să-l regizez. E punctul spre care m-am îndreptat, într-un fel, de când eram tânăr, prin urmare cred că e ultimul proiect c... citeşte Taguri: Braveheart, Edge of Darkness, leonardo dicaprio, Mel Gibson, vikingi -
30 de filme care îţi vor stoarce lacrimi - GALERIE FOTO
12.03.2010 Cei de la Total Film s-au ocupat de data aceasta de partea lacrimogenă a cinematografiei. Au alcătuit o listă de 30 de filme care trebuie obligatoriu urmărite cu batistele alături.Numite de americani "tearjerkers", aceste pelicule ating latura sensibilă a celor care le urmăresc.În listă au fost incluse mai toate genurile de filme: drame, muzicaluri, SF-uri şi filme de dragoste.Aşadar, pregăteşte-ţi batista şi să vedem care sunt aceste filme şi de ce ar putea să te impresioneze:Hachiko: A Dog's Story (2009) - este un remake al filmului japonez Hachiko Monogatari, realizat în1987, şi este inspirat dintr-o poveste reală. Prezintă relaţia dintre un profesor universitar şi un câine pe care îl găseşte pe stradă şi îl duce în casa lui. Pelicula este impresionantă mai ales pentru iubitorii de ani... citeşte Taguri: Liam Neeson, Schindler's List, Bambi, It's a Wonderful Life, The Green Mile, E.T. The Extra-Terrestrial, Steven Spielberg, Edward Asner, Anthony Hopkins, The Elephant Man -
Cate Blanchett ar renunţa la film pentru copii
10.03.2010 Cate Blanchett, actriţa care a câştigat Oscarul pentru rolul din filmul Aviatorul, difuzat la Pro Cinema marţi, 16 martie, de la orele 20.00, spune că nu ar mai lucra în industria filmului, dacă nu s-ar găsi loc pentru copiii ei pe platourile de filmare. Actriţa în vârstă de 40 de ani are trei copiii împreună cu scenaristul Andrew Upton şi locuiesc în Sydney, Australia. Totuşi, de câte ori Cate Blanchett trebuie să călătorească pentru a face un nou film, producătorii ştiu foarte bine că actriţa nu vine singură, ci la pachet cu cei trei copii. „Nu ştiu niciun actor care să nu-şi ia copiii cu el atunci când călătoreşte”, spune Cate Blanchett. „Când filmam pentru Robin Hood, locuiam lângă platourile de filmare şi aveam o şcoală în apropiere. Când venea momentul, îmi scoteam peruca, îmi punea... citeşte Taguri: Martin Scorsese, Kate Beckinsale, leonardo dicaprio, The Aviator, Cate Blanchett -
Amanda Seyfried va fi Scufiţa Roşie
08.03.2010 Covorul roşu de la gala premiilor Oscar nu s-a lăsat cu prea multe ştiri despre noile proiecte ale staturilor, dar cei de la aceshowbiz au aflat de la Amanda Seyfried că aceasta va juca sigur în următorul film al lui Catherine Hardwicke (cea care a început seria Twilight), o ecranizare sumbră după povestea Scufiţei Roşii, The Girl with the Red Riding Hood.Versiunea lui Hardwicke va fi una foarte modernă, care va conţine suficient sex şi violenţă pentru ca noul proiect să primească un rating prohibitiv în mai toate ţările lumii. Se pare că la originea proiectului este nimeni altul decât Leonardo DiCaprio, compania acestuia de producţie, Appian Way, finanţând filmările.În acest moment nu se ştie ce schimbări va suferi povestea culeasă de fraţii Grimm şi nici cât de realistă va fi ecranizarea... citeşte Taguri: The Girl with the Red Riding Hood, leonardo dicaprio, Catherine Hardwicke, Amanda Seyfried -
Kate Winslet îşi ţine Oscarul în baie
01.03.2010 Câştigătoare a unui Oscar pentru rolul ei din The Reader/Cititorul, Kate Winslet a dezvăluit recent că-şi ţine preţioasa statuetă în baie. Dezvăluirea a provocat uimire, dar justificarea actriţei este cât se poate de logică."Toată lumea vrea să-l atingă, toată lumea îl ia în mână şi începe cu 'of, Doamne' sau 'vai, ce greu e', aşa că m-am gândit că pus acolo aş evita toată povestea asta cu 'unde ţi-e Oscarul?'", a explicat Winslet pentru emisiunea tv britanică GMTV.Nominalizată de cinci ori înainte de a câştiga pentru The Reader, Winslet a mai putut fi văzută anul trecut alături de vechiul ei partener din Titanic, Leonardo DiCaprio, în Revolutionary Road, după care a decis să ia o pauză pentru a fi alături de cei doi copii ai săi.În prezent actriţa nu are decât un proiect în dezvoltare, th... citeşte Taguri: Revolutionary Road, Contagion, The Reader, leonardo dicaprio, Marion Cotillard, Jude Law, Matt Damon, Steven Soderbergh, Kate Winslet, statueta -
Shutter Island - pentru al doilea weekend consecutiv pe locul întâi
01.03.2010 Shutter Island, noul film al lui Martin Scorsese, se află pentru al doilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul american, conform Box Office Mojo. Conform primelor estimări, pelicula, cu Mark Ruffalo şi Leonardo DiCaprio în distribuţie, a avut încasări de 22,2 milioane de dolari.Lungmetrajul Cop Out, cu Bruce Willis şi Tracey Morgan în rolurile principale, se află pe locul al doilea în topul încasărilor. Filmul a strâns 18,5 milioane de dolari.Pe locul trei se află filmul The Crazies, cu încasări de 16,5 milioane de dolari.Avatar, regizat de James Cameron, a coborât pe locul al patrulea, după ce a avut încasări de 14 milioane de dolari. A ajuns la un total de aproape 707 milioane de dolari numai în Statele Unite.... citeşte Taguri: James Cameron, Avatar, The Crazies, Tracey Morgan, Bruce Willis, Cop Out, leonardo dicaprio, Mark Ruffalo, Shutter Island, Martin Scorsese -
Săptămâna 26 februarie - 4 martie
25.02.2010 Evenimentul săptămânii e fără îndoială noua colaborare a lui Martin Scorsese cu Leonardo DiCaprio, extrem de intensul şi înşelătorul Shutter Island, în care îl urmărim pe Teddy Daniels (DiCaprio), un US Marshall, încercând să desluşească mistere într-un sanatoriu pentru ucigaşi cu boli mintale. Aflat pe insula Shutter, izolată de continentul american de o furtună, Daniels are un timp limitat pentru a descoperi misterele din acest periculos loc în care nimic nu e ceea ce pare. Împreună cu o echipă pe cinste, Martin Scorsese a pus la cale un thriller în stare să te ţină în priză până la finalul imprevizibil... Poţi citi o cronică aici.Mult mai calm, Jean-Pierre Jeunet, celebru pentru spectaculoasele sale Amélie şi O logodnă foarte lungă (ca să-i amintim doar ultimele două filme), ni-l arată... citeşte Taguri: The Spy Next Door, Micmacs à tire-larigot, Shutter Island, Jackie Chan, Dany Boon, Jean-Pierre Jeunet, leonardo dicaprio, Martin Scorsese -
Leonardo DiCaprio vrea să ia Prizonieri
22.02.2010 În luna septembrie a anului trecut, Prisoners, scris de Aaron Guzikowski, a fost inclus pe agenda începutului de an, dar nici măcar acum, aproape de luna martie, nu au demarat filmările. Şi asta pentru că mai multe persoane implicate au renunţat - pe parcurs - la proiect.Antoine Fuqua (Shooter, Training Day) trebuia să regizeze filmul, dar a renunţat, asemenea lui Bryan Singer, care urma să ia cârmele producţiei.Cu toate aceste amânări, proiectul se pare că va vedea lumina marelui ecran, de vreme ce tocmai Leonardo DiCaprio este interesat de unul dintre rolurile principale, iniţial concepute pentru Mark Wahlberg şi Christian Bale sau Hugh Jackman, anunţă Deadline Hollywood. Se pare că Leonardo DiCaprio şi-a condiţionat implicarea în proiect de numele regizorului adus pentru Prisoners. Să ... citeşte Taguri: Prisoners, ridley scott, Sam Mendes, Mark Wahlberg, Christian Bale, Hugh Jackman, leonardo dicaprio -
Leonardo DiCaprio despre filmările la Shutter Island: „Chiar a fost traumatic"
17.02.2010 Leonardo DiCaprio va apărea din nou pe marile ecrane, din 26 februarie, cu ultimul său thriller, Shutter Island, în regia lui Martin Scorsese. Şi se pare că filmul va fi unul de neuitat. „M-a dus înapoi pe vremea când îmi aminteam ceea ce visam, pentru că de obicei nu se întâmplă asta. Însă atunci când am folosit un plasture cu nicotină, ca să mă pot lăsa de fumat, începusem să am noaptea vise despre crime în masă care îmi îngheţau sângele în vine, aşa că mă trezeam în toiul nopţii şi-mi dădeam jos plasturii. Cred că genul ăla de momente caracterizează filmul", declară actorul pentru Parade.com, continuând că asemenea imagini şi senzaţii l-au urmărit nu numai în somn, dar şi pe platoul de filmare al thrillerului Shutter Island. „Trebuie să recunosc că Shutter Island a fost una din cele ma... citeşte Taguri: Martin Scorsese, Shutter Island, leonardo dicaprio -
CRONICĂ: Shutter Island
16.02.2010 Martin Scorsese ne ia încă o dată ochii, de această dată cu spectaculosul şi intensul său Shutter Island, pentru care Leonardo DiCaprio ar toate şansele să pună mâna pe o nominalizare la Oscar în 2011. DiCaprio este Teddy Daniels, un US Marshall trimis la începutul anilor '50 pe insula Shutter, unde se află un penitenciar-sanatoriu pentru criminali cu grave boli mentale, pentru a descoperi circumstanţele dispariţiei unei paciente dintr-o rezervă cu ferestre zăbrelite şi zăvorâtă pe dinafară. Însoţit de partenerul său Chuck (Mark Ruffalo), Daniels se va lovi de reticenţa personalului condus de doctorii Cawley (Ben Kingsley) şi Naehring (Max von Sydow), ca să nu mai punem la socoteală batalioanele de "pacienţi" periculoşi, dar şi furtuna care loveşte insula Shutter, îi distruge gardurile ele... citeşte Taguri: Michelle Williams, Max von Sydow, Ben Kingsley, Mark Ruffalo, leonardo dicaprio, Shutter Island, Martin Scorsese, thriller, ospiciu, investigatie -
Bătaie pe Scorsese şi DiCaprio
13.02.2010 O coadă de 45 de minute şi o mulţime de nemulţumiţi rămaşi în afara sălii de conferinţe, coate, strigăte şi îmbrânceli au marcat întâlnirea lui Martin Scorsese, însoţit de Leonardo DiCaprio, Mark Ruffalo, Michelle Williams şi Ben Kingsley, cu jurnaliştii după vizionarea de presă a filmului Shutter Island.Acesta se lansează în multe ţări imediat după Berlinală, iar în România va putea fi văzut de vinerea viitoare. Va împărţi cu siguranţă publicul în două: unii vor aprecia extraordinara călătorie la începutul anilor '50, alţii vor strâmba din nas la un artificiu din această istorie despre ucigaşi, traume şi nebunie.Cel mai interesant lucru spus de Scorsese în ceea ce va fi probabil cea mai amuzantă conferinţă de presă la această ediţie a Berlinalei a fost faptul că regizorul ar putea realiz... citeşte Taguri: Shutter Island, Mark Ruffalo, Robert De Niro, Ben Kingsley, Michelle Williams, leonardo dicaprio, Martin Scorsese, festival: berlin 2010 -
Cele mai profitabile cupluri cinematografice de la Hollywood
12.02.2010 Actorii Liv Tyler şi Viggo Mortensen (The Lord of the Rings) formează cuplul cinematografic care a generat cele mai mari încasări de la Hollywood, scrie The Sun. Clasamentul a fost alcătuit de prestigioasa revistă Forbes. Cei doi au adus împreună încasări de aproape trei miliarde de dolari. Pe locul al doilea se află Kirsten Dunst şi Tobey Maguire, care au adus încasări de 2,5 miliarde de dolari în urma celor trei filme din franciza Spider-Man.Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio se află pe locul al treilea, cu încasări de 1,9 miliarde de dolari, din filmele Titanic şi Revolutionary Road.Iată clasamentul complet:1. Liv Tyler şi Viggo Mortensen (The Lord of the Rings) - 2,9 miliarde de dolari2. Kirsten Dunst şi Tobey Maguire (Spider-Man) - 2,5 miliarde de dolari3. Kate Winslet şi Leonardo DiCa... citeşte Taguri: Jersey Girl, spider-man, Joe Versus the Volcano, Sleepless in Seattle, You’ve Got Mail, Tom Hanks, Meg Ryan, Colin Firth, Renee Zellweger, Armageddon
Articole 301 - 320 din 389
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy. - Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
- Bilete disponibile în avans pentru Furiosa: Saga Mad Max
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
HBO 2
01:25
|
The Hunger Games: Catching Fire(2013)Jocurile foamei: Sfidarea
|
Film Now
20:00
|
Everything Is Illuminated(2005)Totul e iluminat
|
HBO
18:10
|
Are You There God? It's Me, Margaret(2023)Ești acolo, Doamne? Sunt eu, Margaret.
|
CineCloud
The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford
Rosie Perez
Stanley Tucci
The Ledge
The Rover
Rodica Mureșan
Hope Dworaczyk
Kristen Hager
Bachelor Party
Spencer Locke
Guardians of the Galaxy Vol. 2
Papa ou maman
Taxi
Children of Men
Hugh Bonneville
RoboCop
Boat Trip
Safe Haven
The Guest
Remember the Titans
Like Mike
Almighty Thor
Adriela Morar
Hiroshima mon amour
Zookeeper
Lee Marvin
Amy Lindsay
I Love Trouble
Glitter
Les misérables
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Munch: Love, Ghosts and Lady...
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Boy Kills World
- Digimon Adventure 02: The...
În curând la cinema
- The Garfield Movie
- How to Have Sex
- The Strangers: Chapter 1
- În inima Naționalei
- Lefkovicsék gyászolnak
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Mothers' Instinct
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
leonardo dicaprio