Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice

de Ştefan Dobroiu în 12 Sep 2023
Cei doi actori se scuză pentru susţinerea lui Danny Masterson, violator condamnat la 30 de ani de închisoare

Zilele trecute, actorul Danny Masterson, care a cunoscut faima după apariţia în sitcomul That '70s Show (1998-2006), a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru violarea mai multor femei. Imediat după anunţarea sentinţei, presa americană a aflat că Ashton Kutcher şi Mila Kunis, care au devenit cunoscuţi global datorită aceluiaşi serial şi sunt apropiaţi ai lui Masterson, au trimis scrisori de susţinere pentru acesta, cerând o sentinţă mai mică pentru violator.

Conform Variety, Kutcher a menţionat în scrisoarea sa că Masterson este un "model demn de urmat", iar Kunis că actorul are "un caracter ireproşabil". Alăturarea dintre aceste cuvinte frumoase şi faptele lui Masterson, a căror gravitate a dus la primirea pedepsei maxime admise de lege, a şocat opinia publică. De menţionat este faptul că avocaţii lui Masterson au pledat din start pentru o pedeapsă minimă de 15 de ani de închisoare, deci Kutcher şi Kunis ştiau, atunci când au trimis aceste scrisori, că Masterson este cu certitudine un violator. Un alt aspect care a inflamat opinia publică a fost că cei doi actori par să sugereze că Masterson nu avea cum să folosească drogul violului pentru a-şi ataca victimele, din simplul motiv că acesta nu consuma droguri...

Cuplul a publicat pe contul de Instagram al lui Ashton Kutcher un mesaj de scuze în care precizează că "sprijinul lor este direcţionat către victime". Comentariile au fost dezactivate pentru această postare, dar nu şi pentru cele anterioare, mii de oameni comentând pe seama priorităţilor mai mult decât discutabile ale celor doi actori.

Exploreaza subiecte similare:

Danny Masterson, Ashton Kutcher, Mila Kunis, That '70s Show

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells