30 de filme care îţi vor stoarce lacrimi - GALERIE FOTO

de Răzvan Boboc în 12 Mar 2010
30 de filme care îţi vor stoarce lacrimi - GALERIE FOTO

Cei de la Total Film s-au ocupat de data aceasta de partea lacrimogenă a cinematografiei. Au alcătuit o listă de 30 de filme care trebuie obligatoriu urmărite cu batistele alături.

Numite de americani "tearjerkers", aceste pelicule ating latura sensibilă a celor care le urmăresc.

În listă au fost incluse mai toate genurile de filme: drame, muzicaluri, SF-uri şi filme de dragoste.

Aşadar, pregăteşte-ţi batista şi să vedem care sunt aceste filme şi de ce ar putea să te impresioneze:

Hachiko: A Dog's Story (2009) - este un remake al filmului japonez Hachiko Monogatari, realizat în1987, şi este inspirat dintr-o poveste reală. Prezintă relaţia dintre un profesor universitar şi un câine pe care îl găseşte pe stradă şi îl duce în casa lui. Pelicula este impresionantă mai ales pentru iubitorii de animale. Rolul principal este interpretat de Richard Gere.



About Schmidt (2002) - Jack Nicholson este Warren Schmidt, un agent de asigurări care se trezeşte că pensionarea este mai dificilă decât monotonia pe care a îndurat-o mai bine de 40 de ani la serviciu. Când soţia sa moare brusc, Schmidt o ia razna. Warren e disperat să găsească ceva semnificativ în viaţa sa copleşitor de banală.



Moulin Rouge! (2001)
- Un muzical impresionant regizat de Baz Luhrmann. Filmul prezintă povestea de dragoste dintre Christian (Ewan McGregor) şi Satine (Nicole Kidman), vedeta clubului Moulin Rouge şi cea mai celebră curtezană din Paris. Satine trebuie să se împartă între iubirea lui Christian şi obligaţia faţă de omul căruia îi datora tot ce realizase în viaţă.



The Kid (1921) -  Este una dintre capodoperele lui Charlie Chaplin care ne face să şi râdem, să şi plângem. O mamă îşi părăseşte copilul, punându-l într-o limuzină. Maşina este furată, iar hoţii lasă copilul lângă o ladă de gunoi. Chaplin, în pielea unui vagabond, descoperă copilul şi îl înfiază.



Ghost (1990) - Patrick Swayze joacă rolul unei fantome care face echipă cu un medium, interpretat excelent de Whoopi Goldberg, distinsă cu Premiul Oscar, pentru a afla adevărul care se ascunde în spatele morţii lui şi pentru a o salva pe iubita lui (Demi Moore) de la aceeaşi soartă. Toţi cei care au iubit vreodată vor fi impresionaţi de acest film.



Million Dollar Baby (2004)
- Frankie Dunn (Clint Eastwood), un veteran antrenor de box, se ocupă de Maggie Fitzgerald (Hilary Swank), o fată înzestrată cu o voinţă de fier. Cei doi se aduc la exasperare unul pe celălalt, dar se şi susţin reciproc. Relaţia dintre cei doi se schimbă atunci când primesc o lovitură dură de la viaţă.



Cinema Paradiso (1989) - Un film care va merge fix la inima cinefililor din toate timpurile. Pelicula lui Giuseppe Tornatore spune povestea lui Toto care îşi trăieşte copilăria şi adolescenţa alături de Alfredo (Philippe Noiret), cel care proiectează filme la cinematograful din localitatea natală. Extrem de emoţionantă este întoarcerea lui Toto, după foarte mulţi ani, şi descoperirea "moştenirii" lăsate de Alfredo.



Titanic (1997) - A avut încasări uriaşe şi a stors tone de lacrimi în întreaga lume. Povestea de dragoste dintre Jack Dawson (Leonardo DiCaprio) şi Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet) se petrece pe fondul tragediei scufundării vasului Titanic, la începutul secolului. Cei doi tineri provin din clase sociale diferite şi povestea lor de dragoste se consumă în numai câteva zile până la scufundarea Titanicului.



The Notebook (2004) - Allie Hamilton şi Noah Calhoun trăiesc o frumoasă poveste de dragoste care nu este acceptată de părinţii fetei din cauza diferenţelor sociale. Ei se mută într-un alt oraş, cât mai departe de Noah. După mulţi ani în care Noah nu îi răspunde la nicio scrisoare, Allie se logodeşte cu un alt bărbat. Ea şi Noah se reîntâlnesc şi constată că dragostea dintre ei nu a dispărut.



Philadelphia (1993) - Un avocat de culoare homofob (Denzel Washington) este obligat să-şi înfrunte prejudecăţile, atunci când acceptă să apere un client bolnav de SIDA (Tom Hanks) împotriva firmei care l-a concediat. Unul dintre cele mai bune roluri ale lui Tom Hanks.



Stand by Me (1986) - Filmul este inspirat de nuvela lui Stephen King, The Body, şi este regizat de Rob Reiner. Prezintă povestea a patru copii care pleaca într-o călătorie ce-i va maturiza prematur. O dramă impresionantă care se petrece la finalul copilăriei.

The Curious Case of Benjamin Button (2008) - David Fincher a adus pe marile ecrane povestea unui om care s-a născut pe la 80 de ani şi care, în loc să îmbătrânească, întinereşte. Rolurile principale sunt interpretate de Cate Blanchett şi Brad Pitt.

Dead Poets Society (1989) -  La sfârşitul anilor ’50, într-o şcoală de elită din New England, un profesor de literatură non-conformist (Robin Williams) îşi învaţă elevii să se abată de la litera cărţii şi să dea frâu liber pasiunilor. Lungmetrajul este regizat de Peter Weir.



Lilya 4-ever (2002)
- Filmul suedez urmăreşte destinul Liljei, o fată de 16 ani, a cărei viaţă de familie se destramă şi care se va îndrepta în mod inevitabil spre sărăcie şi prostituţie. Fata ajunge chiar în pragul sinuciderii, trădată şi părăsită de toată lumea.

Field of Dreams (1989) - Ray Kinsella (Kevin Costner) este un fermier cu vise multe care se hotărăşte să transforme un vis în realitate. Pasionat de baseball, el construieşte lângă casă un teren pe care vor veni să joace nume celebre în lumea baseball-ului care au plecat dintre noi.



Beaches (1989) - Cecilia (Bette Midler) şi Hillary (Barbara Hershey) sunt prietene de pe vremea când s-au cunoscut în vacanţă, la Atlantic City, uneori au avut dispute serioase, au iubit acelaşi barbat, dar nu au uitat una de cealaltă. De aceea Hillary, bolnavă, o alege pe Cecilia să-i continue opera cea mai de preţ, creşterea fiicei ei.



Brokeback Mountain (2005)
- Spune povestea de dragoste dintre doi bărbaţi, Ennis Del Mar (Heath Ledger) şi Jack Twist (Jake Gyllenhaal), care se întâlnesc în vara anului 1963, şi care vor avea o legătură pe viaţă, ale cărei complicaţii, bucurii şi tragedii sunt dovada rezistenţei şi puterii dragostei.



The Wrestler (2008)
- Randy "The Ram" Robinson (Mickey Rourke), un wrestler profesionist celebru prin anii '80, este forţat să se retragă când un atac de cord îi dovedeşte că va muri în ring dacă nu renunţă la sport. Cu toate acestea, bărbatul intră pentru ultima dată în ring cu ocazia unui meci împotriva unui vechi oponent.



Kes (1969) - Filmul lui Ken Loach prezintă povestea unui copil nevoiaş, care îşi găseşte alinarea în dresarea unei păsări sălbatice. Finalul filmului este extrem de emoţionant.



To Kill a Mockingbird (1962) - O serie de proteste sunt declanşate cu scopul de a-l linşa pe Tom Robinson (Brock Peters). Prizonierul este un bărbat de culoare acuzat de viol. Cel mai respectat avocat din Alabama, Atticus Finch (Gregory Peck) hotărăşte să-l reprezinte, riscându-şi cariera.



The Shawshank Redemption (1994) - Andy Dufresne, un tânăr bancher, este condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea soţiei şi a amantului acesteia, deşi Andy declară că este nevinovat. În închisoare Andy il întâlneşte pe Red, un negru închis de 20 de ani. Andy va pune la cale un ingenios plan de evadare, dar şi de pedepsire a tiranicului director al închisorii. Morgan Freeman şi Tim Robbins interpretează excelent rolurile principale.



Brief Encounter (1945) - În cafeneaua unei gări, Laura Jesson îl întâlneşte pe doctorul Alec Harvey. Deşi femeia este deja măritată, cei doi se îndrăgostesc treptat unul de altul. Şi continuă să se întâlnească în fiecare joi în micuţa cafenea, deşi ştiu că dragostea lor este una imposibilă.



Grave of the Fireflies (1988)
- Povestea extrem de dureoasă a doi copii orfani, care încearcă să supravieţuiască în ruinele Japoniei de după război. Fetiţa de cinci ani moare de foame şi este incinerată de fratele său care îi păstrează cenuşa într-o cutiuţă.



The Elephant Man (1980) - Filmul este bazat pe un caz real. Dr. Frederick Treves (Anthony Hopkins) îl vede la un circ pe "Omul-elefant", un bărbat care are o deformare fizică extremă. Între cei doi se leagă o prietenie foarte frumoasă.



Up (2009) - Prezintă povestea lui Carl (Edward Asner), un septuagenar care îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani.



E.T. The Extra Terrestrial (1982) - Lungmetrajul clasic al lui Steven Spielberg spune povestea unui extraterestru care rămâne izolat pe planeta noastră. Este descoperit de un băieţel de zece ani, iar între cei doi se naşte o relaţie de prietenie specială.



The Green Mile (1999) - Este o adaptare pentru marele ecran a celebrului roman al lui Stephen King, publicat în 1996. Acţiunea se petrece în anul 1935, în sectorul condamnaţilor la moarte al unei închisori din sudul Statelor Unite şi dezvoltă povestea uimitoare a unui gardian, despre relaţia neobişnuită ce se înfiripă între acesta si unul dintre condamnaţi, posesor al unui har magic.



It's a Wonderful Life (1946) - Povestea unui bărbat care vrea să se sinucidă în Ajunul Crăciunului. Întâlnirea cu îngerul său păzitor îi va schimba cu totul viziunea asupra vieţii, acesta arătându-i bărbatului cum ar fi arătat lumea dacă el nu ar fi existat.

Bambi (1942) - Un pui de căprioară rămâne singur pe lume atunci când mama lui moare. El devine prieten cu alte animale din pădure şi învaţă să supravieţuiască. Este un film clasic pentru toate vârstele.



Schindler's List (1993) - Lungmetrajul prezintă povestea adevărată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, care reuşeşte să salveze vieţile a mai bine de 1100 de evrei în timpul Holocastului. Rolul principal este interpretat de Liam Neeson.

Ce alte filme credezi că şi-ar mai găsi locul în această listă?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alynutza4u pe 12 martie 2010 00:44
Nu cred ca e foarte bine facut topul asta dar filmul de pe prima pozitie chiar isi merita locul. Este un film absolut impresionant si probabil ca trebuie sa fii de fier daca nu reuseste sa iti stoarca cateva lacrimi.
Nu vad de ce au plasat pe locul 6 animatia Up de exemplu. Cred ca Titanic la vremea lui a stors mult mai multe lacrimi decat Up sa fim seriosi. Up pentru ca este o animatie au fost vazut si de multi copii, iar copii nu inteleg lucrurile asa cum o fac adultii asa ca ma indoiesc ca au plans :)

cosmin pe 12 martie 2010 00:52
grave of fhe fireflies este un film excelent cu adevarat impresionant
Alucard pe 12 martie 2010 01:27
Disaster Movie ar fi inca unu....am plans dupa banii care i`am dat pe bilet :)))) (joking for those who don`t get it :P)
rrs85 pe 12 martie 2010 01:36
unele filme intrunesc conditiile sa "acceada" intr-un asemenea top, altele ba...
florentinamihaita pe 12 martie 2010 06:42
Super top si super filme! As adauga La vita e bella, A walk to remember, Tsotsi si cred ca mai sunt!
X pe 12 martie 2010 06:43
Hachi e de fapt Hachiko....nici copy/paste-ul nu mai e ce a fost...
eko pe 12 martie 2010 06:58
Eu zic ca Hachiko e pe primul loc dupa parerea mea , mai ales ca eu am si 3 caini.
Din top mai lipsesc si Seven Pounds , Pay It Forward decat astea doua imi vin acum in minte , recomand tuturor sa vada filmele.

tartzica pe 12 martie 2010 08:17
Nu am vazut Hachiko acela, insa dupa parerea mea lipsesc GLADIATOR, THE LAST OF THE MOHICANS, BRAVEHEART , MEET JOE BLACK si ar mai fi dar nu mi le aduc aminte acum
Liviu- pe 12 martie 2010 08:22
Nu e top, ci o lista. Scrie asta atat in inceputul articolului, dar va puteti da seama si dupa faptul ca filmele nu sunt numerotate.

Ma multumesc prezentele lui Cinema Paradiso si Grave of the Fireflies. It's a wonderful life nu putea lipsi sub nici o forma.

andrei pe 12 martie 2010 08:33
un alt film care lipseste din lista este pianistul - polanski
Vladut1994 pe 12 martie 2010 09:12
Foarte bun topul dar lipseste A walk to remember .Cred ca Titanic putea fi pus pe primul loc .E un film la care plangi de fiecare data cand te uiti .E fantastic desi stii actiunea si l-ai vzt de inca 20 de ori a 21- oara traiesti aceleasi emotii.Este cu cel putin 8 clase peste Avatar si dupa parerea mea in top 5 cele mai bune filme din istorie
StefanDo pe 12 martie 2010 09:34
initial articolul a fost gandit ca un top, dar ni s-a parut mult mai ok sa fie doar o lista
Soare pe 12 martie 2010 10:02
NON TI MUOVERE!!!!!!!!!!!!! (NU TE MISCA)
Packo pe 12 martie 2010 10:02
P.S. I love you e cel mai lacrimogen film fara doar si poate.
copila_satanista pe 12 martie 2010 10:10
ma gandeam si la Pursuit of Happyness ca ar fi mai la suflet asa
Zet Art pe 12 martie 2010 10:15
The reader lipsteste
Kalrak pe 12 martie 2010 10:16
StefanDo, unele sunt desene (lung metraje dar tot desene ramn) parerea mea e ca nu ar fi trebuit introduse, app eu adauga inca un film romanesc, numele imi scapa, e cu Amza Pelea, in care el joaca un rol de nebun al satului, care trebuie sa se dea drept vinovat de o crima pentru a fi ucis de nemti, care stie cum ii zice la film sa imi spuna si mie
olivert1310 pe 5 septembrie 2014 12:51
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte. Asa se numeste filmul cu Amza Pelea
Zet Art pe 12 martie 2010 10:17
Si Seven Pounds.Cred ca a fost cel mai de suflet film pe care l-am vizionat.Total aparte prin subiectul tratat si deosebit de bine pus in scena.
Cami pe 12 martie 2010 10:32
As adauga si Cinderella Man :)
claudiu-daniel-lugoj pe 12 martie 2010 10:34
Da sunt filme care storc lacrimi cum ara fi:the milion dollar baby,titanic si the nottebock.
tobi pe 12 martie 2010 10:51
'După mulţi ani în care Noah nu îi răspunde la nicio scrisoare, Allie se căsătoreşte.'==>se logodeste, asa scrie si in carte;copy-paste ca odinioara :D
dely pe 12 martie 2010 10:56
si filmul City of Angels ii foarte fain
colinx pe 12 martie 2010 10:56
Nu stiu voi, dar mie mi s-au parut foarte emotionante(pana la lacrimi) filmele THE LOVELY BONES, FINDING NEVERLAND, THE READER, GLADIATOR...
sabotage pe 12 martie 2010 11:09
Nu am inteles de ce a fost inclus in lista Hachiko: A Dog's Story (2009) si nu Hachiko monogatari (1987) , pentru ca este american si mai nou , desi este un remake .
Pentru ca cel din urma este japonez , fara actori cunoscuti .

Asa da , foarte corect ! Bravo ! :)))))

Marauder pe 12 martie 2010 11:17
'Frumoasa venetiana ' (Dangerous beauty) este un film care l-as adauga la aceasta lista, alaturi de 'Pay it forward', 'Love Story'
bvb09 pe 12 martie 2010 11:17
As incepe cu : Where God Left his Shoes - un film senzational dupa parerea mea. Alt film extrem de bun este : Changeling . Alte filme care mi se par ca se incadreaza mai sunt : Man on fire , The Brave one , Serendipity , Saving Private Ryan , Ciuleandra , iar lista poate continua .
Anna pe 12 martie 2010 11:29
Sweet noember, A walk to remember, A love song for Bobby Long ...si ar mai fi cu siguranta...
Rosu Rodica pe 12 martie 2010 11:43
Love Story,Vacanta la Roma,Casablanca,sunt atit de multe........
Criss pe 12 martie 2010 11:44
`mie mi se pare si a walk to remember potrivit aici :)
mona pe 12 martie 2010 11:45
legendele toamnei, pe aripile vantului. Dupa parerea me multe din filmele din aceasta lista nu-si au locul aici
victor_neo75 pe 12 martie 2010 11:48
"Grave of the Fireflies" (desenul animat japonez din 1988) este cam cel mai lacrimogen film din top, si cam cel mai lacrimogen film in general!!

Din lista de mai sus ar fi: "The Kid" (1921), "Cinema Paradiso" (1988), "Beaches" (1988), "The Wrestler" (2008), "Up" (2009), "Titanic" (1997) si recentul "Hachiko: A Dog's Story" (2009) desi ca poveste cu un catel, a fost mai reusit "Marley & Me" din 2008.

Pt. mine mai sunt "Terms of Endearment" (Vorbe de alint) (cu Shirley MacLaine si Jack Nicholson) castigatorul de Oscar pt. cel mai bun film din 1983. Un alt film este "Breakfast at Tiffany's" din 1961 unde finalul are cea mai cunoscuta scena lacrimogena dintr-un film. "Life as a House" (2001) este unul din cele mai lacrimogene filme chiar si pt. barbati din cate cunosc!

Nu stiu cum de ati uitat de "Love Story" din 1970, sau fantasmagoria lui Tim Burton din 1990 - "Edward, Maini de foarfece" !!!. Alte filme mai sunt: "When a Man Loves a Woman" (1994), "Dragonheart" (1996), "Precious: Based on the Novel Push by Sapphire" (2009), "Gladiator" (2000) etc.

luis pe 12 martie 2010 11:48
emotionant ar fi a walk to remember wicker park my sassy girl 50 first dates a beautiful mind si ar mai fi o groaza ,,,ce am vazut eu mai sus nu prea m a umput de lacrimi... :)))
quasar pe 12 martie 2010 11:51
sunt f multe filme care ar putea intra in acest top.unul dintre ele ar fi ''patriotul'',apoi ar mai fi ''gladiatorul'' ,si multe altele.oricum,cred ca fiecare are topul sau in materie de filme
LostinNeverland pe 12 martie 2010 11:58
ar mai fi si waterloo bridge,jezebel,somewhere in time
K Dash pe 12 martie 2010 12:14
Hatchiko e fara indoiala cel mai lacrimogen , un alt film de care nu s-a zis nimik este
"A perfect World" , un film prea tare .

Ade pe 12 martie 2010 12:25
A Walk To Remember si Marly&Me
Cristinelu1981 pe 12 martie 2010 12:41
"La Vita e bella", "Sweet november"...
Ma mir ca nu au fost introduse in topul asta..

miraje_aev pe 12 martie 2010 12:56
Chiar daca e animatie,"Up" a stors lacrimi...
xgx pe 12 martie 2010 12:58
Unde e Changeling cu Jolica?! oO
movie4 pe 12 martie 2010 13:00
frumoasa lista
bravo

voob pe 12 martie 2010 13:10
WALL-E s-ar potrivi de minune :)
Casilda pe 12 martie 2010 13:27
La vita e' bella nu poate lipsi. Si as mai spune The Life of David Gale - un film cu un mesaj foarte puternic transmis - cu Kevin Spacey si Kate Winslet. Il recomand.
CAte pe 12 martie 2010 13:30
Din toate aceste filme m-au facut sa plang "The Kid", "The Curious Case...", "Brokeback Mountain", "Titanic" si "BAmbi"... Dar as mai adauga "Finding NEverland", "What's Eating Gilbert Grape?", "Candy", "Edward Scissorhands" si "Blood Diamond"
Mandolina pe 12 martie 2010 13:40
Eu am plans si la If Only. Aa si plang de fiecare data cand se difuzeaza Armaghedon la tv :))
bebe_crisu pe 12 martie 2010 13:40
Hachiko este cu adevarat un film superb care ne arata ca uneori necuvantatoarele ne sunt mai buni prieteni decat insusi oamenii...o sotie careia i-a murit sotul cu siguranta nu ar sta 10 ani sa il astepte asa cum a facut-o acel catel....:(...Oricum pe laga aceste filme mai sunt si altele poate mult mai lacrimogene sau impresionante...
cosmin pe 12 martie 2010 13:53
eu cu siguranta as fi inclus in lista si REQUEM FOR A DREAM, filmul votat cel mai deprimant din istorie.
ramonikramo pe 12 martie 2010 14:12
Oau! Multumesc Cinemagia pt topul asta. Cu ocazia asta mai aflam si noi, astia care s-au nascut dupa '90, despre filme mai vechiute dar bune. Abia astept sa vizionez ce am cules din articol si din commenturile celorlalti.


Propunerea personala este GIA

funk pe 12 martie 2010 14:15
hachiko e cel mai tare.l-am vaz d 2 ori si e superb
Salam la eurovision pe 12 martie 2010 14:16
As adauga aici si The Bucket List,Gladiator,The last Samurai,
Teddy-T pe 12 martie 2010 14:21
mia placut enorm The notebook :D
in lista ar mai fi putut fi adaugate si
Forest gump
If only
precios
Bridge to terabithia
marley and me
braveheart
gladiator .. etc :)

Madutzu.M pe 12 martie 2010 14:30
Uitati-va la "My sister's keeper" si vorbim dupa.
Madutzu.M pe 12 martie 2010 14:31
Si "Bridge to Terabithia" a fost trist. Si dragut. :x
kronos18 pe 12 martie 2010 14:38
a walk to remember ; if only ; seven pounds ; i am legend ; avatar si mai sunt care ar merita sa fie in acest top...ms
angesa pe 12 martie 2010 14:38
@alynutza4u : este o lista de 30 filme, nu un top cu locuri fixate.
HagiHalef pe 12 martie 2010 14:54
the english patient, finding neverland, 25th hour....
c&c pe 12 martie 2010 15:05
ar mai fi dr. jivago
adoria pe 12 martie 2010 15:10
aici e vorba doar de 30 de filme care storc lacrimi...nu de un top...dupa cum se vede nu sunt numerotate... si sunt si foarte bune...nu doar siropoase :)
StevieGG08 pe 12 martie 2010 15:10
Shindler's List,The Green Mile sau chiar Forrest Gump sunt filmele care m-au impresionat atat de mult incat mi-au dat lacrimile....nu prea se mai fac filme ca astea...si Precious s-ar fi potrivit la aceasta categorie....desi e prea crud
jecamyme pe 12 martie 2010 15:28
a walk to remember ...........am plans la filmul acela cat nu am plans in toata viata mea:((
bbyjuliet pe 12 martie 2010 15:44
armageddon:) eu plang aproape de fiecare data cand il vizionez
corinka pe 12 martie 2010 15:49
Cum ati putut uita "La Vita e bella"?!
Alte filme emotionante: "Waterloo Bridge", "A Streetcar named Desire", "Love story"...

CarpeDiem pe 12 martie 2010 15:50
meet joe black unde e ??ce top (:|
Mary pe 12 martie 2010 15:58
Pe aripile vantului
P.S I LOVE YOU:D

d_arckangel pe 12 martie 2010 16:01
Kalrak tu esti un prost. MAi bine taci din gura ca nu stii absolut nimic, amatorule.
Sunt multe filme care ar mai putea fi adaugate listei.

gabisssan pe 12 martie 2010 16:02
dragii mei , cautati "closing the ring" :)
miere pe 12 martie 2010 16:07
multumesc de top chiar daca pe majoritatea le-am vazut
deea_dia pe 12 martie 2010 16:25
Armageddon, A walk to remember, Braveheart
ibra pe 12 martie 2010 16:26
armaghedon frate e tare...knd se da el jos din nava aia spatiala in locu lu' ala, k sa detoneze bomba aia(pt cn a vazut filmu), n-are cum sa nu-ti de-a putin lacrimile....cat de duru c.u.r.u.l.u.i. oi' fi tu la faza aia tot iti da lacrimile nitel ;)
TrashyNovel pe 12 martie 2010 16:41
My sister's keeper. 2 ore de plans!
corinka pe 12 martie 2010 16:55
Ati mai lasat pe afara "Ikiru" si "Burnt by the sun".
w3rd3 pe 12 martie 2010 17:22
Sunt filme bune pe lista , eu as mai adauga Ladder 49 si Mondigliani filme care pe mine m`au impresionat si le recomand.
Cristina pe 12 martie 2010 17:36
Ce atata Meet Joe Black? doar pentru ca e cu Brad Pitt, gata trebuie sa fie in lista asta de lacrimogene? Ma scuzati, dar eu am ras la Meet Joe Black, e mai mult comedie decat drama. E bun filmul dar nu se incadreaza aici. Pentru iubitorii de animale care vreti sa plangeti la un film bun va recomand My dog Skip. Urmeaza sa vad Hachiko, sunt sigura ca-mi va placea.
wanderer pe 12 martie 2010 18:18
La vita e bella, Stalingrad, Gabriel(2007), Saving private Ryan, Children of men, si acestea merita un loc pe lista.
Button pe 12 martie 2010 18:32
Cum ati putut uita sa mentionati si "Revolutionary Road" ? Filmul e mai mult decat tragic.
scream pe 12 martie 2010 19:12
Am vazut aproape toate filmele de aici dar cel mai emotionant este Grave of the Fireflies,chiar daca este un desen o sa va emotioneze mai rau decat Titanic sau altele.Va rog cine nu l-a vazut sa il vada neaparat ca nu o sa-i para rau,mie unul mi se pare cel mai bun desen si intrece multe filme de aici la stors lacrimi
deea9595 pe 12 martie 2010 19:27
Alucard chiar ai dreptate:))
nadia.trocinel pe 12 martie 2010 19:34
a walk to remember.....l-sm vszut de muuuulte ori si de fiecare data am plans :((
had3s pe 12 martie 2010 19:52
ati uitat de cel mai important film:Casablanca;)
had3s pe 12 martie 2010 19:54
ati mai uitat filmul:CLoser,un alt film incredibil
Teddy-T pe 12 martie 2010 20:25
am uitat si eu sa mai zic unele filme care chiar treb. mentionate ( pe lange cele care sau zis pana acum :D:D:D)
THE LOVELY BONES
THE PERSUIT OF HAPINESS
SEVEN POUND ( trb neaparat sa le vedeti chiar merita )
....
....
i am legend ,carriers, reign over me .. doamne ce de filme :D

xgg pe 12 martie 2010 20:27
seven pounds f frumos
Anto06 pe 12 martie 2010 21:08
" Titanic " imi stoarce lacrimi ori de cate ori il vad. este minunat
jkl pe 12 martie 2010 21:15
remember the titans,miniseria band of brothers
alexcs pe 12 martie 2010 21:22
If only",seven pounds..........
Vortex pe 12 martie 2010 22:03
Singurul film care s-a incheiat lacriomogen pentru mine ,a fost titanic o singura data,performanta depasita doar de "puiul",unde chiar a fost o zi lacrimogena,cand l- am citit.O lista reusita,zic eu,dar pentru mine,cum am mai zis doar titanic a avut implicatii lacriomgene.
cupcake pe 12 martie 2010 22:17
se pare ca voi avea o primavara inlacrimata :))
va multumesc pentru sugestii.

stefan pe 12 martie 2010 22:36
Eight Below, La vita e bella
Eustake pe 12 martie 2010 22:51
Pe mine m-a facut sa plang Searching for Bobby FIscher :)
cel mai dramatic pe 12 martie 2010 23:32
dintre cele mentionate pt mine a fost The Curious Case of Benjamin Button
blondinu1986 pe 13 martie 2010 01:23
SEVEN POUNDS fara doar si poate cea mai tare drama. recomand
sherby03zu pe 13 martie 2010 02:40
if only
the first daughter
monsters inc si desene de genu
vacanta
princess diaries
prince and me...si filme in genu
pretty woman...sunt multe

sherby03zu pe 13 martie 2010 02:41
lion king:D
alexandra pe 13 martie 2010 03:22
am sa adaug si eu 2 filme listei si anume ''If only'' si ''A walk to remember''.Doar astea 2 imi vin acum in minte.Cat despre Hachiko,intr-adevar este un super film.il recomand cu toata caldura.
BTZ pe 13 martie 2010 03:42
Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar unii oameni chair sunt batuti in cap.Scrie pe undeva TOP???Eu unul nu am vazut.Scrie LISTA.Nu e un TOP e doar o LISTA.Nu ma pricep la filme care smulg lacrimi pentru ca nu planga la filme.Sunt cazuri reale in viata de zii cu zii pentru care merita sa plangi.Oricum tare LISTA,am furat si eu cateva titluri de pe aici si vor urma pe monitorul meu.
alecssu pe 13 martie 2010 04:30
a walk to remember, if only, sweet november, The Pursuit of Happyness e emotionant, nush daca e chiar lacrimogen,The Time Traveler's Wife la fel de emotionant, evident ca este o lista, daca s-ar face un top, cred ca cel mai bine ar fi sa ne cheme la cinema sa vada live la care se plange cel mai mult :)))
Liviu- pe 13 martie 2010 08:47
Ma miram ca nu au fost uitate Grave of the fireflies si Nuovo Cinema Paradiso, dar am uitat si eu de Ikiru (ms corinka :D). De departe unul din cele mai lacrimogene filme si unul din favoritele mele de altfel :D Trist faptul ca multi habar n-au de existenta lui cand trateaza un subiect asemanator lui The Bucket List, un film mult inferior. Desigur, trecerea timpului isi spune cuvantul.
luci4n pe 13 martie 2010 08:49
Incercati Pay it forward
Dinamo_1948 pe 13 martie 2010 08:55
I am Legend ar mai putea fi si Marley&Me
olivermihai pe 13 martie 2010 09:36
nu vad in lista nici un film indian..bollywood..si daca nici filmele indiene nu sunt lacrimogene..! (Kabhi Khushi Kabhi Gham;Devdas;Abhimaan;Aandhi)
kirku pe 13 martie 2010 10:00
fără discuţie The Road cu Viggo Mortensen si Charlize Theron

ar trebui sa fie in primele 3 file ale genului

decathlon pe 13 martie 2010 10:12
si man on fire ar putea fi..pt mine..a fost superb..unul din putinele filme care mi-au "smuls" lacrimi
Bmola pe 13 martie 2010 10:54
Time traveler's wife
roxana pe 13 martie 2010 12:19
if only si a walk to remember
razvan pe 13 martie 2010 13:37
We ll always have Paris.... Cum de ati putut uita Casablanca...
Mariana_10.2009 pe 13 martie 2010 13:50
As adauga : Love story, Casablanca, Somewhere in time, Dragonfly, Legend of the fall , A walk to remember, Inger pazitor ... Ar mai fi si altele, nu-mi vin in minte acum
plescoianul pe 13 martie 2010 14:11
The Wrestler..... ce cauta asta pe aici? ca e panarama de film. zau. am vazut ceva filme la viata mea, dar asta.........oscar, neoscar e vb de un batran care isis traieste meseria pana la capat! daca era strungar,mai faceau filmul asta? ca si strungari, sai tamplari(care raman fara degete, apropo dupa o viata de munca) devin in timp, la pensie obsedati de munca lor!
Lalolica pe 13 martie 2010 15:09
adevarul este k au uitat sa mentioneze multe filme precum Legend of the fall, Somewhere in time chiar si Superman insa cele cu Christopher Reeve!!
crys pe 13 martie 2010 16:14
cred k si If only merita sa fie in top
acvifera pe 13 martie 2010 16:24
Pe acesta lista ar fi necesar sa postam: "Ghepardul", "Mizerabili" si "Pe aripile vantului"
mada.rus pe 13 martie 2010 16:27
Up nu mi s-a parut un film de varsat lacrimi:P....cred k in top mai trebuiau sa apara Pearl Harbor si A walk to remember
Andreea pe 13 martie 2010 17:17
De cate ori am vazut Titanic mi-au dat lacrimile, chiar daca stiam ce urmeaza.Awalk to remember, Moulin Rouge, The Notebook, Pe aripule vantului, Love story, A beautiful mind, 50 first dats sunt filme la care batistuta cu siguranta ar trebui tinuta aproape...E inevitabil sa nu te impresioneze...
ramona pe 13 martie 2010 17:29
cred ca si "the time traveler's wife" este un film foarte bun "de plans" :) si "the lovely bones".....si sa nu uitam "sweet november"!!! de acord si cu "a walk to remember" si "pearl harbour"
...si intr-adevar nu e un top, e o enumerare :P:P

andreea pe 13 martie 2010 18:31
a walk to remember...if only...sweet november....armagedon...:):)
jojolina pe 13 martie 2010 19:07
Hachiko m-a impresionat tare mult.Cred k am plans jumatate din film
marllenn pe 13 martie 2010 19:39
Hachiko este unul din cele mai bune filme.Sweet November, If Only, Finding Neverland, The Pianist, Pay it Forward, City of Angels. Acestea sunt si ele filme care iti storc lacrimile.Mai ales City of Angels.
Teddy-T pe 13 martie 2010 22:36
cred ca pag. asta a fost cea mai buna de pana acum de pe cinemagia :D
cu toate ca am vazut multe filme am mai gasit cateva filme care merita vaz. si nu stiam de ele pana acum :| :D

RoGeR007 pe 13 martie 2010 23:04
Eu nu cred ca au "uitat" filmele enumerate de voi !!! Ci pur si simplu au pus 30 de Filme.
Dar cu ajutorul nostru Lista a devenit mult mai mare.
As Adauga:
-Everybody's Fine 2009 Robert De Niro
-P.S I Love You 2007 Gerard Butler

Liviu- pe 13 martie 2010 23:25
Ikiru ori e uitat ori nu e pus din cauza lipsei de popularitate. Altfel nu se poate explica absenta lui in conditiile in care cam jumatate din filmele din lista nici nu sunt prea lacrimogene.
andutza2184 pe 13 martie 2010 23:49
PS: I Love You e cel mai lacrimogen film dupa parerea mea
kisik pe 14 martie 2010 01:21
Probabil ca nu este atat de popular, de aceea nu l-a mentionat nimeni - Quo Vadis? - partea cu sacrificatul crestinilor n-are cum sa nu-ti stoarca lacrimi :)
Cred ca merita un loc in lista si "Mar adentro". Si "La vie en rose" m-a emotionat mult, precum si finalurile de la "El laberinto del fauno" si "One flew over the cuckoo's nest"

marcic pe 14 martie 2010 08:59
Va rog nu uitati de filmele indiene, (Lantul amintirilor, O floare si doi gradinari, Prietenii mei elefantii, etc...)
simona1980 pe 14 martie 2010 10:33
Un top facut dupa o serie de criterii de ei stiute ...eu as fi pus in primele 3 Seven Pounds.
marlene pe 14 martie 2010 11:44
in acest top as incadra si superbul "Podurile din Madisson County" cu Meryl Streep si Clint Eastwood
vasile viorel pe 14 martie 2010 13:29
Meet Joe Black, trebuie sa faca parte obligatoriu din aceasta lista
Ipu pe 14 martie 2010 13:40
Nu vă supărați, dar de ce nu numiți filmele cu titlurile lor românești? Mai toate au rulat și în România și au nume în limba română. În multe țări, virtuțiile profilactice (cel puțin d.p.d.v. oftalmologic) ale așa-numitelor "filme lacrimogene" sunt cunoscute de cinefili și multe persoane simt nevoia să meargă din când în când să vadă o astfel de producție. Desigur, de cele mai multe ori, aceste filme, cărora li se face reclamă că "plângi" la ele (adică realizatorii garantează acest lucru), sunt pur și simplu pelicule făcute după o rețetă clasică și uneori au finaluri triste care nu se potrivesc cu restul filmului. Cinefilii elevați nu se lasă manipulați cu trucuri ieftine; pe ei îi impresionează cu adevărat eforturile (încununate sau nu de succes) ale eroilor de a depăși tragedia condiției umane.
kill pe 14 martie 2010 14:24
chiar isi merita primul loc hachiko ... imi venea sa plang numai din trailer :))
sandy pe 14 martie 2010 17:46
P.S. i love you, A walk to remember, Awake, Seven pounds, If only, Marley and me si recentul The time traveler's wife merita sanse....chiar am plans la vizionarea acestora ;)
amalia pe 14 martie 2010 21:27
a walk to remember ar trebui inclus in topul dvs
movieaddicted pe 14 martie 2010 21:28
I am Sam, fara indoiala! doar cand ma gandesc la cat de frumos si emotionant este imi vine sa plang :)
si Life as a House

pntadrian pe 15 martie 2010 00:55
Bravo madudtzu. Bun top dar MY SISTER KEEPER .... superb......
danick pe 15 martie 2010 00:57
zambesc cand vad pus pe lista, din motive de corectitudine politica, brokeback mountain. nu l-am vazut, dar ma sperie conformismul oamenilor dintotdeauna.
as adauga ,,eterna stralucire a unei minti neprihanite''
si, de ce nu?, ,,gara pentru doi''! isi mai aduce cineva aminte?

danick pe 15 martie 2010 01:07
Si mai am ceva de spus in legatura cu filmul cu catelul. Acest film nu-si are loc pe lista, romanii nu iiubesc animalele, altfel s-ar ingriji sa nu mai fie attia caini pe strada. ONG-urile di genul ,,Cutzu-cutzu'' sau mai stiiu eu cum i-o zice nu misca nici un deget pentru a rezolva soarta cainilor vagabonzi ce au impanzit iar Bucurestiiul. Sunt probabil preocupati cum sa aduca masini straine in tara ...
Unde sunt aceste organizatii care pretind ca iubesc animalele? In vizita la Brigitte Bardot, poate ca s-au mutat chiar in Franta.
Nu sunt de acord nici cu modul in care au fost tgratati acum cativa ani cainii vagabonzi pe vremea primarului Basescu! ... Barbar, abominabil pentru o tara din EU, din secolul XXI!!!!!!!!!!!!

BlackJack pe 15 martie 2010 01:52
Eu as mai adauga inca 2-3 filme cum ar fi A walk to remembe ---- August Rush ---- Fireproof ----- Sweet November........care nu le-ati vazut ati face bn sa le vedeti sunt absolut senzationale vi le recomand !!!!
BlackJack pe 15 martie 2010 02:04
PLus Taken si Man On Fire clar :D
nicmpitesti pe 15 martie 2010 09:49
cred ca aici ar trebui introdus si "The Last Samurai (2003)"....eu il vad destul de impresionant ca sa nu fie si acesta introdus aci!
RoCkKiD pe 15 martie 2010 19:09
A walk to remember,keith,the last samurai si multe altele,oricum e cam imposibil sa ii impaci pe toti mereu vor ramane cateva filme pe dinafara
diana7 pe 17 martie 2010 18:07
singurele care mi-au stors o lacrima sunt: "Titanic", " The Notebook", " A Walk To Remember"
Chupa Chups pe 17 martie 2010 20:49
"I am Sam!" Vai ce am plans... :(
thegoldenlipstick pe 18 martie 2010 17:32
din 2 ore de film,o ora jumate am plans. WINDSTRUCK e cel mai trist film
Tudosie pe 25 martie 2010 20:55
Ciuleandra, Pe aripile vantului, Osanda, Beaches, Stand by me. Lista este deosebit de valoroasa pentru a fi o varianta impotriva violentei
mr. morbius pe 26 martie 2010 20:33
hackizo;a dog's story el e castigatorul plus ca eu aveam doi caini,pichinezul[asa e rasa lui] a murit,doar tekelul mai am...
magy-sb pe 28 martie 2010 01:42
"Podurile din Madisson County" m-a facut sa plang ingrozitor mai ales la primele vizionari si multe din cele mentionate aici .
mishu88 pe 28 martie 2010 13:39
Am văzut şi eu câteva filme din această listă, într-adevăr... te fac să plângi la sfârşit. Însă cel mai lacrimogen film este Lilja 4-ever. Îţi schimbă părerea despre viaţă şi despre proastele obiceiuri pe care le au unii.......
HappyKid pe 3 aprilie 2010 21:23
Hachiko isi merita locul.Este cel mai trist film vazut vreodata.M-a stors de lacrimi....
primola94 pe 9 aprilie 2010 19:47
Seven Pounds , Gladiator
BarbuAlina pe 10 aprilie 2010 17:49
+August Rush
Meet Joe Black
Closer
Casablanca
Love Story
A walk to remember
Gone with the wind
Death defying acts
Great Expectations
Everybody's fine...

metin pe 11 aprilie 2010 13:32
E un film foarte lacrimogen legat de prietenie, dar nu imi amintesc titlul. Era vorba despre 2 baieti (cam de 11 ani) unul dintre ei bolnav de SIDA sau cancer(?), care fug de acasa in speranta ca vor gasi o solutie sa-l salveze pe cel bolnav. In cele din urma moare sarmanul, iar la inmormantare prietenul sau isi scoate un pantof si il lasa in cosciug si ia drept amintire tot un pantof la skimb.
E un film din anii `90, mai bine de 14 ani au trecut de cand l-am vazut la TV si nu i-am aflat numele.
Daca aveti idee despre titlul filmului, postati aici.

Dubrasca pe 11 aprilie 2010 14:57
About Schmidt, am plans la el.
cojy pe 15 aprilie 2010 03:25
Am citit prea tarziu articolul...si am parcurs cu infiorare commenturile ...si toate sperantele ca mai pot adauga un film mi s-au spulberat...tot ce vroiam sa mai adaug eu a fost adaugat...imi voi spune si eu parerea daca nu e cu suparare ptr ca acest articol a dus la cele mai pasionante pareri de pe cinemagia...multumesc ptr recomandarea filmului Ikiru...
As mai adauga,totusi "La strada" a lui Federico Fellini,Leon (tulburator a jucat natalie portman),Das Leben der Anderen si chiar Yaadon Ki Baaraat(ptr cei care s-au plans ca filmele indiene nu sunt bagate in seama...scena regasirii e cutremuratoare) si ma surprinde ca nimeni nu a adaugat Kramer contra Kramer ce chiar a fost numit "Capodopera de manipulare emotionala a spectatorului si chiar a criticilor de film".
Consider ca nu ar fi trebuit sa lipseasca din lista:
1.Love Story(ptr ca "ce as fi putut spune despre o fata de 25 de ani care a murit?" si ptr ca in dragoste nu trebuie sa spui niciodata Imi pare rau)
2.La vita e bella(in nici un alt film comedia si drama nu fac casa buna ca in acest film...miscatoare sunt eforturile unui tata de a-si proteja fiul de ceea ce inseamna drama razboiului)
3.Sweet November (ptr ca fiecare zi trebuie traita ca si cand ar fi ultima si ptr ca vrem sa fim pastrati in amintire tineri si frumosi)
4.Eternal Sunshine of the Spotless Mind (desi fiecare traim iubiri neimplinite a caror durere e inefabila,acestea fac parte din viata noastra si faptul ca le-am trait ne fac mai umani,mai maturi...mandri ca am trait o experienta existentiala ce nu ar putea lipsi din viata cuiva).
Singurul film ce ma face sa plang si dupa a 20-a vizionare ramane "Schindler List"...scena de final ma doboara mereu...desi in fata lui sunt 1100 de oameni care traiesc datorita lui,ii inteleg drama lui Oscar ce isi smulge de la piept insigna cu svastica si plangand constientizeaza ca acea nenorocita insigna ar mai fi putut salva un om...pe fondul citatului de pe inel "cel care salveaza o viata,salveaza intreaga omenire"...multi au votat a walk to remember...alaturi de Inchisoarea ingerilor mi se par prea optimiste ptr a fi lacrimogene...iar Hachiko A Dog's Story ...am plans prea mult la varianta japoneza in copilarie ca sa ma mai impresioneze cea americana...am ramas socat cat de tare a imbatranit R. Gere...asta a fost cea mai mare durere a mea la acest film...
Ptr Kalrak...cred ca filmul de care intrebai se cheama "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" cu Amza pelea in regia lui Nicolaescu
Sa nu uitam de "Morometii" care se afla pe locul 4 pe top IMDb la categoria drama
Alucard cred ca a postat cel mai amuzant comment (tare faza cu disaster movie).
ptr plescoianul:cred ca ar mai trebui sa revezi The Wrestler cel putin inca o data si sigur iti vei schimba parerea...
Subscriu si ptr Cinderella Man...un film pe care l-as revedea de 100 de ori si The Life of David Gale.
Mormantul Licuricilor si Milion dollar baby sunt de o durere inumana...filme ce le vezi o singura data si nu mai ai puterea sa le revezi!!!
Felicitari ptr aceasta lista (Nu TOP,fiti mai atenti),pentru pasiunea pe care a starnit-o rezultata din varietatea comentariilor...emotivitatea e subiectiva si ar trebui sa fim delicati cu acest lucru...ar fi trist sa ne emotioneze pe toti exact aceleasi filme intr-o exact aceeasi ordine...

cojy pe 15 aprilie 2010 03:58
Ma voi revansa fata de cei pe care parerea mea fata de Hachiko A Dog's Story i-a facut sa ma urasca cu o recomandare a unui film cutremurator ce a fost chiar interzis in unele state din S.U.A.,un film despre care multi nu stiati si anume:White Dog!!!NU-L RATATI!!!VA ASTEPT CU PARERI!!!
memarrytube pe 15 aprilie 2010 17:21
Sunt de acord cu topul. Ar trebui inclus si filmul "La vita e bella", pe primul loc chiar. Este un film emotionant si educativ care stoarce mai multe lacrimi decat toate 30.
Psychoprincess pe 17 aprilie 2010 15:06
eu am plans is la "Baiatul in pijama varagata" care e genial...cu tote ca seamana mult cu cel de pe primul loc..as fi vrut sa fie si el in top.....Oh da si la Titanic am plans mult....
bogdan0125 pe 15 mai 2010 21:23
am vazut doar cateva din aceste filme, dar nu am plans la nici unul, mai ales la Up.
Radu1711 pe 19 mai 2010 12:56
foarte tare
alex475891 pe 25 mai 2010 20:14
MAN ON FIRE - TREBUIE VAZUT ... si se si incadreaza oarecum in gen "iti vor stoarce cateva lacrimi"
RomaniaMare pe 27 mai 2010 15:05
bun top.
antonia pe 15 iunie 2010 04:50
va recomand si productiile coreene 'The Classic' si 'A Moment to Remember'
simmo pe 25 iunie 2010 15:04
cred k sweet november si a walk to remember sunt filme la care plangi
WhiteBlood pe 1 iulie 2010 02:03
Unde e If Only
blitzkrieg. pe 9 iulie 2010 17:55
as mai adauga un film nu foarte cunoscut, dar infiorator de impresionant.. cel putin eu plang de fiecare data.. City of Angels
alex_il_fenomeno pe 19 iulie 2010 17:49
"Ghost" the best! un film incredibil de emotionant!
alexcretu75 pe 20 iulie 2010 13:24
Foarte buna lista.Toate filmele te lasa fara cuvinte si incepi sa plangi.
asd pe 21 iulie 2010 23:15
hachiko e cel mai bun film pe care l-am vazut pana acum..nu ai cum..chiar dak te abtii s nu storci o lacrima.si pana l urma asta inseamna un adevarat film..s iti trezeasca sentimente..trairi..s nu vrei s se mai termine..nu avatar si alte prostii d filme..asta e unul din cele mai bune filme facute vreodata..chiar dak nu a luat un oscar nici macar pt cea mai buna drama..insa pana l urma lucrurile simple si bn facute..schimba viata
yo pe 2 august 2010 22:51
Nu intentionez sa realizez un clasament,dar Hachiko ar trebui sa aiba un loc fruntas.Suntem si noi uimiti uneori de puterea unui film care nu e o capadopora a cinematografiei hollywoodiene,dar care ne poate transmite atata emotie.Iar cel mai remarcabil aspect este ca o face prin intermediul unui caine si nu a unui actor ,care invata cum sa poata transmite anumite stari.
kenya pe 5 august 2010 17:48
Nu am citit eu tot cu atentie?Ati uitat cu totii de ROMEO SI JULIETA?????Nu mai conteaza care-toate.
Dar cel mai impresionanat,cel mai tragic,cel mai dureros,cel mai abominabil,cel mai senzational film al tuturor timpurilor ramane "Schindler's List".
Mai lasati-ma cu catelusii,ne-am tampit cu totii.De mila magarilor nu mai plange nimeni,si sunt si ei animale.

whatever pe 12 august 2010 12:34
Up?Bambi?:)))
Unde e Seven Pounds?The Boy in the Striped Pyjamas?My sister keeper?

Asta este doar o lista cu filme bune si atat.nici gand nu top!

madanicola pe 15 august 2010 16:17
Cred ca si filmul " A walk to remember " ( cu Mandy Moore si Shane West in rolurile principale ) ar trebui inclus aici :)
vision pe 16 septembrie 2010 12:52
the notebook isi merita locul ......^:)^
cetateanu pe 24 septembrie 2010 18:28
Ati prezentat filme foarte bune cu povesti impresionante dar eu nu am plans decat la filmu ''Campionul'' cu Jon Voightdar pe atunci aveam 5 ani.
ana pe 5 octombrie 2010 19:35
a-s mai adauga Phantom of the opera 2004(este unul si mai vechi pe care nu il am) si Australia.....vizionare placuta
sik54 pe 6 octombrie 2010 22:46
Cred ca ar tebui sa mai fie Black Beauty(bine,poate doar pentru iubitorii de animale) The Crow,The Bucket List si,tot un film al lui Charlie Chaplin,City Lights,desi ceva mai jos in clasament decat The Kid.
aNDI pe 21 octombrie 2010 20:33
Schindler's List - Te darama pur si simplu. Braveheart de asemenea un film foarte bun. Green Mile - un super film. Felicitari pt lista.
alex pe 1 noiembrie 2010 14:24
the pursuit of happyness !!! :X
sweet november

mihaela pe 16 noiembrie 2010 22:27
hachiko merita sa fie locul 1 !!
super film ,merita vazut :(

irina pe 18 noiembrie 2010 15:53
La vita e bella!....am plans o jumate de ora dupa film si nu ma mai puteam opri:(
RomaniaMare pe 20 noiembrie 2010 15:40
Cred ca in acest top incapeau cu siguranta "Gladiator", "The Hurricane" ,"La vita e bella" , "Hotel Rwanda", "The Last Samurai" si mai multe .
Eu personal am plins la 3 filme : "Gladiator" , "The Hurricane" si la serialul rus "Shtrafbat".
Nu inteleg ce cauta in top "Up".

onil pe 27 noiembrie 2010 22:49
Intradevar,aceste filme sint emotionante.Va recomand si filmul THE GREATEST.
halo_slayer@_..... pe 2 ianuarie 2011 10:26
Frate :(( imi vine sa plang cand aud de filmul hachiko....stiati ca astatuia lui chiar exista?IN TOKYO.....mie de aici iMI MAI PLAC:TITANIC,UP,SI GRAVE ON THE FIREFILES....(ASTEA NU M-AU FACUT SA PLANG.....DOAR HACHIKO M-A FACUT SA PLANG :((
Daly pe 9 ianuarie 2011 01:16
P.S.I Love You Neaparat,
If Only,
Remember Me,
The Bucket List,
Seven Pounds,
Message in a bottle,
Romeo&Juliet
,A moment to remember

CoNi pe 30 ianuarie 2011 11:08
La lista personala de storcatoare de lacrimi as mai adauga :
Pearl Harbor
Armageddon
La vita e bella
Romeo & Juliet [ din `68 ]
If only
A walk to remember
Awake
The pianist
Le concert
Dear John

Bogdan pe 3 martie 2011 17:52
Singurele filme la care am varsat lacrimi nu gluma au fost: Hachiko si Gladiator.......dar in special Hachiko pur si simplu nu te poti abtine ..e imposibil....dupa parerea mea ar merita filmul asta in jur de 100 de premii Oscar si multe altele.....
Mihai2508 pe 7 martie 2011 00:26
Unele din lista sunt asa si asa, insa "Hachiko: A Dog's Story" este cu adevarat emotionant.
oana pe 9 martie 2011 22:22
De vazut " KITES" obligatoriu!!
lol.brb pe 14 martie 2011 18:17
What's Eating Gilbert Grape?..........chiar ma impresionat acest film.....
Oanaa pe 16 martie 2011 15:41
Hatchi isi merita din plin locul!
E singurul film la care am plans de inceput pana la sfarsit si am si terminat o rola de hartie ca sa.mi suflu nasul!
M.a impresionat foarte mult e un film de nota 10!

panda pe 18 martie 2011 14:58
tocmai am plans cam jumatate din durata filmului Hachiko. nu mi s-a intamplat nici la Titanic asa ceva (si eram in prag de adolescenta pe atunci...). as adauga pe lista Leaving Las Vegas.
George pe 23 martie 2011 21:48
Intr=adevar oricare din filmele enumerate isi merita emotiile. Dar pt mine, cel mai bun si mai convingator film ramane The hours!!!
Vorador pe 14 aprilie 2011 19:21
Singurul care m-a facut intr-adevar sa plang a fost Grave of the Fireflies
pfiu pe 25 aprilie 2011 11:49
am citit cateva comentarii dar nu stiu dak a fost mentionat si Remember Me
andreeeeeeea pe 27 aprilie 2011 15:05
Titanic, The Notebook, The Shawshank Redemption, Ghost si Up.

Dar mai sunt multe filme care merita puse pe lista.

Gebeleizis pe 6 iunie 2011 02:31
Million Dollar Baby
The Hurricane

cinema pe 14 iunie 2011 09:18
UITATI-VA LA ''FIREPROOF'' SI SIGUR NU VETI REGRETA, PREZINTA O LECTIE DE VIATA(FAMILIE), LA CARE MAJORITATEA AR TRESARI DACA S-AR UITA ATENT LA ACEST FILM EXCEPTIONAL. FA VA FI CU SIGURANTA DE FOLOS UITATI-VA!!!!.
ivspm iiiliii pe 28 iunie 2011 14:39
SINGURUL FILM VAZUT DE MINE DIN LISTA ACEEA A FOST TITANICUL.DAR VREAU SA VA SPUN CA ESTE EXTREM DE TRIST.MIE ASA MI S-A PARUT.
me.diva.me pe 28 iunie 2011 16:55
up ne e de plans si nici nu e bn facut topul dar merita hackico 1 loc !!!!!
Arlequinade pe 11 decembrie 2011 14:23
Observ ca toti dati exemple de filme de dragoste (care pe mine nu m-au impresionat niciodata - desi poate fi de vina si faptul ca nu-s femeie :))) dar chiar NIMENI nu a fost stors de lacrimi la "A.I. - Artificial Intelligence"? Sau la finalul lui "Pan's Labyrinth"? Pe mine filmele in care copiii sau animalele au de suferit ma darama cel mai tare. Chit ca-n A.I. nu e un copil in adevaratul sens al cuvantului, toata ideea filmului era ca David gandeste ca un copil, si SIMTE ca un copil. Cat despre "Marley" si "Hachiko"... La alea am refuzat sa ma uit si voi refuza in continuare. Nu ma uit intentionat la filme care STIU SIGUR ca ma vor face sa plang, ca nu-s masochist. :))
pst35 pe 1 ianuarie 2012 16:17
Multumesc frumos pt filmele din lista si pt cele din comentarii, cei care sunt "bolnavi" de privit filme mai pot viziona si: My Name Is Khan (2010), Rain Man (1988), I Am Sam (2001), The legend of 1900, Hachiko Monogatari (varianta originala a Hachiko A Dogs Story), Dear Frankie, Eastern Promises[2007], The.Stoning.of.Soraya.M.2008. Ffff impresionant, Atonement[2007], Love in the Time of Cholera[2007], Mar Adentro (2004) , my life without me, Seabiscuit, The Bucket List (2007), August Rush[2007], Le.Concert.2009, Water.For.Elephants.2011, Dolphin Tale (2011).....
Multumesc inca o data pt toate recomandarile de mai sus....imi cer scuze daca m-am repetat cu unele filme si daca nu ati vazut ce am scris mai sus...incercati cu incredere.

danutzpop pe 4 ianuarie 2012 18:04
m-ati dezamagit complet! Hachiko nu e bun de subiect de film. Daca vezi ultimele 2 minuin el intelegi absolut tot. Asta nu e film. Subiectul e de stire, iar stiri despre caini care si-au pazit stapanii la mormant au fost destule. Ideea este ca nu toti cainii procedeaza la fel si ca sunt astfel de cazuri, iar, si mai important este faptul ca au existat si oameni care au procedat la fel dupa pierderea unuia drag. Un film la care intr-adevar nu numai ca ai ce lacrimi varsa, dar care sa faca pe cei ingrijorator de multi care regreta imbecilul regim comunist si au macar o farama de ideea ca Revolutia nu ar fi fost utila, este Crossroads. Reflectati unde aveam sa ajungem daca nu il terminam pe cizmar in '89!
danutzpop pe 4 ianuarie 2012 18:14
greseala mea: filmul se intituleaza Crossing (2008). Aici il gasiti cu denumirea Keurosing
(2008). Pe youtube este segmentat in 10 parti. La multi ani tuturor!

margott pe 9 aprilie 2012 01:36
Cele mai lacrimogene mi s-au parut Hachiko si Miliion Dollar Baby. La Shawshank Redemption chiar nu mi s-a parut nimic lacrimogen.
danaluciaro pe 12 septembrie 2012 13:41
Intalnirea, film de Sergiu Nicolaescu
De-Lovely
Rochia alba de dantela, de Dan Pita

mihmih pe 30 noiembrie 2012 00:01
eu tocmai ce am terminat de vizionat "All the invizible children" si, mie cel putin, nu mi-a stors doar cateva lacrimi....... cel putin in ultima parte..........
radu3455 pe 9 februarie 2013 22:43
am vazut aproape toate filmele chiar sunt emotionante
mirco2000 pe 15 iunie 2013 13:57
Lipsesc Pearl Harbor, The Last Samurai si Pursuit of Happyness
Theodor2011 pe 6 august 2013 01:53
O lista de 30 filme, drame intr-adevar impresionante, dar in niciun caz pana la lacrimi.
Multe dintre cele 30 filme sunt filme foarte bune spre CAPODOPERE: The Shawshank Redemption, The Green Mile, Titanic, Schindler's List, Million Dollar Baby, The Notebook etc. Dar singurul film la care am plans VREODATA, in timpul vizionarii ramane Hachiko A Dog Story, film ce prezinta povestea REALA a poate celui mai loial si credincios caine din toate timpurile Hachiko (1923-1935)
Insa observ ca lipsesc si alte drame cutremuratoare, de asemenea bazate pe intamplari 100% reale: The Pianist, Into The Wild si Eight Bellow

Theodor2011 pe 14 februarie 2016 10:55
Grave of the Fireflies, este intr-adevar o animatie sfasietoare. Totus n-am plans la ea. Este cea mai buna animatie facuta vreodata.
missdeeutza pe 28 ianuarie 2014 15:19
mai trebuia si filmul :
NOW IS GOOD

laurentiu_pascal pe 5 octombrie 2014 23:04
Filme ar fi multe dar Kites nu ar trebui sa lipseasca din lista

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells