Prima cronică la Inception, pozitivă

de Ştefan Dobroiu în 24 Iun 2010
Prima cronică la Inception, pozitivă

Inception, primul film al lui Christopher Nolan de la The Dark Knight încoace, se lansează în Statele Unite pe 16 iulie, iar în România pe 30. Acum iată că cel mai aşteptat film al verii are parte de o cronică pozitivă publicată de celebra revistă Rolling Stone.

Slashfilm citează un paragraf din această cronică, amintită şi într-un material din The New York Post, iar concluzia generală este că filmul nu va dezamăgi. Cele mai importante aspecte amintite de autorul Peter Travers, care dă filmului 3 stele şi jumătate din 4, este că Inception va fi o experienţă care ia suflarea şi că publicul ar trebui să-i acorde o mare atenţie dacă va dori să-l înţeleagă.

"Inception va fi numit în multe feluri, începând cu 'hibrid între James Bond şi The Matrix'. Poţi să simţi Blade Runner-ul lui Ridley Scott, dar şi elemente din Memento al lui Nolan sau chiar din The Dark Knight. Dar Inception străluceşte cu o intensitate proprie. Nolan creează o lume de vis pe care vrea ca noi să o umplem cu propriile noastre secrete. Nu-mi pot imagina un ţel mai nimerit pentru un regizor. Desigur, încrederea în inteligenţa publicului s-ar putea să-l coste pe Nolan la box-office, pentru că suntem atât de obişnuiţi să fim luaţi drept idioţi. Cum să facem faţă unui film epic la o scară atât de mare, filmat în şase ţări cu un buget de 160 de milioane de dolari, care ne suceşte capul?", se întreabă cronicarul Rolling Stone.

În Inception, Leonardo DiCaprio este Dom Cobb, un hoţ desăvârşit, un adevărat artist în domeniul revoluţionar al extracţiei, adică al furtului de informaţii preţioase din minţile celor care dorm. Rara abilitate a lui Cobb l-a transformat într-un aliat inestimabil în dura lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în acelaşi timp să piardă tot ceea ce era important pentru el. Dar acum Cobb are o nouă şansă să redobândească ce a pierdut. O ultimă sarcină i-ar putea reînapoia viaţa de dinainte dacă reuşeşte un lucru imposibil: nu furtul unei informaţii, ci inserarea ei în mintea cuiva.

Poţi vedea mai jos un trailer care-ţi prezintă personajele din Inception:

 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
marius93 pe 24 iunie 2010 12:43
Asta e bine. Abia astept sa-l vad.
Krakatau pe 24 iunie 2010 13:31
Suna bine...
dacoda pe 24 iunie 2010 13:37
suna destul de interesant abiia astep sa il vad :)
inexpugnabil1 pe 24 iunie 2010 16:03
da ... o sa fie bun filmu
Piratu pe 24 iunie 2010 16:12
In privinta cu succesul la box office cred ca o sa-si scoata cel putin bugetu si daca pare sa fie greu de inteles chiar mai greu decat Shutter Island,atunci ii foarte bine.
dido pe 24 iunie 2010 17:17
Iubesc filmele care imi pun mintea la contributie,sa simt ca-mi scartaie rotitele din cap!Astept sa-l vad!
ofelik_cat pe 24 iunie 2010 19:23
ii sta bine lui leonardo in rolul de dur ! sper sa fie bun ! :)
Krakatau pe 24 iunie 2010 20:14
Ce Dicaprio? Ellen Page e baza :))
Barbaru pe 24 iunie 2010 20:39
of of mai mai ce e lumea asta fara un pic de matrix un pic de colo un pic de dincolo. astept sa il vad si sincer il astept frate nu gluma.ca prea multe dezamagiri vara asta.
Kalrak pe 24 iunie 2010 21:44
DA deci filmu asta il astept mai mutl ca rezultatul de la examenu de contabilitate.
Kalrak pe 24 iunie 2010 21:45
Petru Dido, uitate la Shutter Island
noname pe 24 iunie 2010 21:53
NOLAN INSEAMNA BEST!
rifa pe 24 iunie 2010 22:10
in sfarsit un film original.... un adevarat blockbuster
NoTrivia pe 24 iunie 2010 23:51
My mind can't wait !
claudiu-daniel-lugoj pe 25 iunie 2010 11:43
Pare destul de interesant acest film si are si multa actiune din cite se pare.
super pe 25 iunie 2010 13:20
f tare pare ! f original...sper sa nu fie doar trailerul bun,ci si filmul!
kakapiciu pe 25 iunie 2010 14:59
nho nui raw....deabia astept ziua de 30:D:X
StevieGG pe 25 iunie 2010 22:35
chiar m-am saturat de comparatia asta cu Matrix..au ceva elemente in comun dar asta nu inseamna ca nu-i la fel de original.....si de unde James Bond?..poate Bourne :))))
Phantomrider pe 26 iunie 2010 22:04
Il ador pe Leonardo
ii unul dintre cei mai buni actori ai lumii
abia astept sa vad filmul

vinci pe 27 iunie 2010 20:55
are dreptate din trailer nu prea intelegi mare lucuru..numai k efectele speciale sunt super, kiar mult mai bune decat la 2012..sper k povestea sa nu fie atat de slaba k l 2012, k dak nu erau efectele speciale adormeam..
AimeeLov pe 28 iunie 2012 22:07
L-am văzut şi m-a lăsat fără cuvinte! Este extraordinar..

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells