Tudor Chirilă - Am să mă întorc... în Vamă?

"De ce cântăm noi acest cântec...?" am auzit într-o dimineaţă din august, 2002 (perioada dial-up-ului, când ne petreceam nopţile pe net, că atunci se îndurau să ne taxeze mai ieftin de la RomTeleCom, iar un download dura ore, dacă nu chiar nopţi întregi), după ce mă deconectasem de la legendarul net provider Pcnet, curios să văd ce era cu melodia pe care mă rugase fiu-meu să i-o las să se descarce peste noapte. Se intitula "Hotel Cişmigiu"... Cinci minute mai târziu, aveam ochii în lacrimi - şi viaţa schimbată.

Aşa am devenit fan Vama Veche, membru al legendarului ei forum virtual (în perioada 2002-2006, una dintre cele mai active comunităţi culturale româneşti online, la concurenţă cu Cinemagia - care, într-un fel, i-a preluat moştenirea, începându-şi ascensiunea în paralel cu declinul VV-Forumului), apoi administrator al acestuia şi, totodată, asistent al lui Tudor în perioada dramaticei fracturări a formaţiei, care a dus la urmaşa ei de-acum, Vama. Evident, a fost inevitabil ca, pe lângă rockstar, să-l descopăr şi pe Tudor Chirilă, actorul - de teatru şi film.

Naşterea lui, în 28 mai 1974, la Bucureşti, a stat din capul locului sub semnul stelelor faste. Tată i-a fost celebrul gazetar sportiv Ioan Chirilă (îl reperasem în 1977, odată cu apariţia volumului biografic "Nadia", pentru ca peste un sfert de veac şi mai bine să le descopăr şi pe altele), iar mama lui era actriţa Iarina Demian (ne-am cunoscut pe fugă în cabina de la Teatrul de Comedie, prin 1983, şi mai îndeaproape şase ani mai târziu, la "Liceenii" lui Nicolae Corjos, unde o interpreta pe mama Oanei Sîrbu, iar eu eram asistent de regie).

Prin iunie, 1990, la şaisprezece ani, îl fugăreau minerii prin Piaţa Universităţii, căci spiritul său rebel şi intransigent faţă de impostură şi imoralitate se manifesta deja din plin. A urmat cursurile A.T.F., la secţia actorie, absolvind în 1996 - iar în acelaşi an, cunoscându-se "pe Motoare" cu un tânăr om de afaceri în domeniul cateringului dornic de a se reinventa artistic (Liviu Mănescu), a înfiinţat, împreună cu acesta şi cu Traian Bălănescu, grupul rock care avea să devină lider incontestabil al scenei muzicale româneşti vreme de zece ani: Vama Veche - lansat cu albumul "Nu am chef azi" (1996), urmat de "Vama Veche" (2000).

În paralel, Tudor îşi începea cariera de actor pe scena Teatrului de Comedie - mult mai bogată, din păcate, decât cea cinematografică. Ca să acoperim cât mai rapid subiectul relevant pentru specificul filmic, e de ajuns să menţionăm că a debutat în faţa camerei încă din studenţie, cu iubitul Corinei din filmul de televiziune "Aştept provincia" (1995, Domniţa Munteanu), în tandem cu Cesonia Postelnicu, alături de Ion Besoiu, Olga-Delia Mateescu, Geo Costiniu, Ştefan Sileanu, Valentin Uritescu, Ruxandra Sireteanu, Tudor Heica şi alţii - după care a apărut în "Shapeshifter" (1999, Cristian Andrei), împreună Paul Nolan, Bill MacDonald, Catherine Blythe, Emmanuelle Vaugier, Andrei Finţi, Marioara Sterian, Mihai Dinvale, Theodor Danetti, şi în "Nordrand" (1999, Barbara Albert), cu Edita Malovcic, Astrit Alihajdarai, Nina Proll, ba chiar şi... Nicolae şi Elena Ceauşescu ("as themselves" - în imagini document).

Primul său rol într-un lungmetraj românesc semnificativ (deşi foarte inegal ca realizare, plin de secvenţe excelente intercalate cu goluri şi umpluturi) a fost Godzi, din "Milionari de weekend" (2004, Cătălin Saizescu), unul dintre cei patru tineri petrecăreţi şi cam buimaci prinşi fără voia lor într-o aventură de tip thriller comic, într-o distribuţie din care mai făceau parte Andi Vasluianu, Maria Dinulescu, Mihai Bendeac, Răzvan Fodor, Mircea Badea, Magda Catone, Nicodim Ungureanu.

Mult mai ofertant actoriceşte, deşi mai restrâns ca întindere (dar cu un impact incomparabil mai mare) a fost Sandu, din "Legături bolnăvicioase" (2006, Tudor Giurgiu), fratele-amant incestuos al Mariei Popistaşu (la rândul ei, parteneră lesbiană a eroinei interpretate de Ioana Barbu) - întregind un triunghi al labilităţii psihice în lumea unui tineret debusolat, inclusiv cu aportul părinţilor conformist-inconştienţi (Tora Vasilescu şi Valentin Popescu). Rolul lui Tudor se distinge prin tulburătoarele priviri care insinuează un univers interior schismatic, ca şi prin dualitatea între cinism provocator (secvenţa cinei în familie) şi izbucniri isterice (punctul culminant, al conflictului de la Pietroşiţa).

În fine, doi ani mai târziu, Tudor a mai jucat în scurt-metrajul studenţesc "Eu sunt eu" (2008, Monica Istrate), în tandem cu Mădălina Ghiţescu - povestea unui cuplu care-şi caută evadarea în imaginar. Mult mai solidă, deşi fără să abunde în roluri, s-a relevat activitatea lui teatrală - din care se disting Stanley, din "Poveste din Brooklyn" (2002 - montare a piesei "Brighton Beach Memories", de Neil Simon, în regia Iarinei Demian), un tânăr cam agitat, destul de naiv şi vulnerabil, compunând din nuanţe subtile şi complexe personajul fratelui care va deveni, în ultima piesă a trilogiei ("Broadway Bound" - am tradus-o deja, şi-i aştept punerea în scenă), principalul susţinător al protagonistului.

În paralel, însă, se punea la cale un alt eveniment scenic, unic în arta spectacolului românesc... În acelaşi an 2002, Vama Veche a lansat al treilea album al său, "Am să mă întorc bărbat" (dezvoltare a piesei "Armata", care urmărea destinul tragic al lui Andrei Gavrilă, tânărul recrut împins la sinucidere de abuzurile din vechea armată, cu serviciul militar obligatoriu). În paralel cu pregătirea discului, albumul a fost pus în scenă (în producţia Agenţiei de Vise - compania lui Tudor Chirilă) la Teatrul Naţional din Bucureşti, devenind prima rock-opera românească - în regia conjugată a lui Tudor Chirilă şi a Iarinei Demian. În pofida unor anumite fisuri structurale (pe care le-am analizat la vremea respectivă), spectacolul avea o bogăţie de sentimente şi idei, o complexitate audio-vizuală şi o forţă de impact bulversante, care se susţineau pe toată durata reprezentaţiei, pentru a culmina cu apoteoza din "Epilog". Un alt proiect al aceluiaşi cuplu de creaţie, musicalul "Chiriţa ot Bârzoieni" (2004, Teatrul de Comedie - adaptare după comediile lui Vasile Alecsandri), în care Tudor a jucat şi rolul lui "Mr. Charles" (varianta anglofonă a celebrului "Mosiu Şarlî"), s-a soldat cu un succes discutabil - dar în acelaşi an, Tudor Chirilă a primit, pe bună dreptate, Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor, în urma creaţiei din "A douăsprezecea noapte", de William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag - un Malvolio magistral, stăpânind cu siguranţă şi inventivitate, mai ales în planul expresivităţii fizionomice, portretul semi-caricatural al faimosului fraier veninos pe care ni-l mai oferiseră, de-a lungul anilor, Virgil Ogăşanu, Ovidiu Iuliu Moldovan sau Gheorghe Dinică (şi chiar depăşindu-i, deşi la vremea lor aceşti mari maeştri fuseseră de asemenea ireproşabili). Trilogia din Brighton Beach a lui Neil Simon a continuat cu "Biloxi Blues" (2006, regia Iarina Demian), unde Tudor compunea rolul aparent negativ (dar pe care-l îmbogăţea, faţă de textul original, cu câteva insolite accente umane), al Sergentului Toomey - într-un fel, o versiune revizuită şi mult cizelată a infamului său Plutonier din "Am să mă întorc bărbat". În fine, în 2008, Iarina Demian a pus în scenă spectacolul coupé "O lume pe dos", (compus din trei piese în câte un singur act, în traducere pitbulliană: "Preludiu şi Liebestod" de Terrence McNally, "Problema" de A.R. Gurney jr. şi "Naomi în camera de zi" de Christopher Durang), oferindu-i lui Tudor provocarea de a construi succesiv trei personaje radical diferite, în cheie comic-absurdă - alături de Smaranda Caragea, Simona Sticescu, Marius Drogeanu, Andrei Runcanu şi Iarina Demian.

Din păcate, anul 2006 a marcat cântecul de lebădă al Vămii Vechi - care, la nici trei luni după concertul de lansare a noului său album, "Fericire în rate", s-a destrămat în urma unui conflict între membrii formaţiei (prelungit şi printr-un detestabil război civil între fani, care a dus şi la agonia şi, finalmente, decesul forumului).

Sunt aproape sigur că voi scrie, cândva, o carte despre acele evenimente, în care am fost implicat direct - ca administrator, un an şi mai bine am încercat zadarnic să salvez forumul de la pieire... N-am să uit niciodată ascensiunea, apogeul şi decăderea acelui inegalabil ferment artistic, cultural şi uman generat de Vama Veche - sau nopţile când Tudor mă suna ca să ne consultăm îndelung cu privire la viitorul formaţiei... Astfel a luat naştere actuala VAMA - care, chiar dacă nu mai păstrează acel fior inefabil al pieselor Vama Veche, se impune totuşi prin incontestabilul său profesionalism compoziţional şi interpretativ.

Ca un rezultat al personalităţii sale complexe, în continuă frământare, autocratic şi empatic, temperamental şi sensibil, uneori impulsiv, alteori calculat, într-un permanent echilibru instabil şi dinamic al căutărilor, dar mai ales datorită creaţiei sale muzicale, Tudor Chirilă s-a impus şi ca un veritabil lider de opinie în rândurile tineretului român. Mai cu seamă, se remarcă al său "Mesaj către adolescenţi", difuzat pe youtube în ultimele luni, de când s-a generalizat criza politică şi morală din ţara noastră, atingând alarmantele cote din momentul actual - un apel imperativ la moralitate, conştiinţă patriotică şi umanism.