Ştiri cu tagul "Periferic"
-
Top filme româneşti în 2011
17.12.2011
Cel mai popular film românesc care a rulat la cinema în 2011 a avut actori străini în distribuţie, iar maximul de bilete vândute la o producţie românească în 2011 a fost de peste 10 ori mai mic decât al celui mai popular film al anului în România (Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi). Lăsând laoparte aceste paradoxuri, vă prezentăm filmele româneşti care au reuşit să aducă spectatori la cinema.
Două comedii sunt în fruntea listei, subliniind nevoia acestui gen în peisajul cinematografic românesc. Naşa, cu un mix de actori români şi străini, şi Ursul, de Dan Chişu, au fost cele mai populare în anul care tocmai se încheie. Pe locul trei, cu mai puţin spectatori decât Ursul (12.042 spectatori faţă de 14.807 spectatori ai Ursului) se situează Loverboy, în regia lui Cătălin Mitulescu. T... citeşte
Taguri:
Crulic - drumul spre dincolo, Principii de viaţă, Mănuşi Roşii, Aurora, La bani la cap la oase, Periferic, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Bună! Ce faci?, Ursul, Loverboy
-
Shooting Stars: Ana Ularu, actriţa momentului
09.12.2011
Ana Ularu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 - 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. România este astfel pentru a patra oară calificată în programul organizat de European Film Promotion (EFP). În ediţiile precedente au mai participat Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).
Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting). Juriul acestei ediţii, alcătuit din Marleen Gorris (regizor), Thure Lindhardt (actor, fost participant în progra... citeşte
Taguri:
actor, O lumina la etajul zece, Anaconda 4: Trail of Blood, Cu un pas înainte, Afterimage, Hîrtia va fi albastră, Italiencele, Damen Tango, Maria, Bună! Ce faci?
-
Andi Vasluianu, donator de spermă în "Despre oameni şi melci"
04.10.2011
Despre oameni şi melci, în regia lui Tudor Giurgiu, s-a terminat de filmat la sfârşitul lunii septembrie, iar Cinemagia a intrat în culisele acestei comedii amare stând de vorbă cu protagonistul filmului, Andi Vasluianu, şi cu regizorul. Filmul se va lansa în cinematografele de la noi în vara lui 2012.
Personajul lui Vasluianu, şef de Sindicat, convinge un grup de 1000 de muncitori să meargă la Bucureşti pentru a dona spermă la o clinică privată, ca să salveze de la faliment uzina ARO. E România anului 1992, o perioadă confuză, a lipsei reperelor şi, în consecinţă, a ideilor insolite. Andi Vasluianu, cu mustaţă şi chică, "gen Răducioiu" - cum îmi explică - este George, care află că o clinică privată din Bucureşti ar căuta donatori de spermă. Cum situaţia în care se află e dramatică - e în... citeşte
Taguri:
Cealaltă Irina, Periferic, Ionuţ Teianu, actor, michael jackson, Despre oameni şi melci, Andi Vasluianu, Tudor Giurgiu
-
The Tree of Life, proiectat şi la Bucureşti
23.08.2011
Filmele de la Anonimul 2011 vin şi la Bucureşti, cu The Tree of Life cap de afiş. Filmul cu Palme d'Or la Cannes anul acesta va fi proiectat pe ecran mare şi în capitală - sâmbătă, 27 august, la Muzeul Ţăranului Român. Tot sâmbătă este ziua celor mai bune filme din competiţia festivalului - vor fi proiectate producţiile câştigătoare.
Prima zi a Retrospectivei aduce primul lungmetraj din competiţie, Adăpostul, cu un scenariu co-semnat de Răzvan Rădulescu, dar şi un film al lui Nuri Bilge Ceylan, anul acesta invitatul special al Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul.
Iată programul Retrospectivei
Marţi, 23 august
18.30 Focus Nuri Bilge Ceylan
Three Monkeys / CELE TREI MAIMUŢE, R: Nuri Bilge Ceylan (Turcia-Franţa-Italia), 110 min
Cel mai bun regizor, Cannes 2008
O familie... citeşte
Taguri:
Wasted Youth, actor, Uzak, Periferic, Dragomir Sholev, Podslon, Three Monkeys, Nuri Bilge Ceylan, Razvan Radulescu, The Tree of Life
-
Din dragoste cu cele mai bune intenţii, avanpremieră la Piatra Neamţ
22.08.2011
Ediţia "2.5" a festivalului Filmul de Piatra aduce publicului nemţean pe 2, 3 şi 4 septembrie filme de lungmetraj, precum şi concerte şi concepte inedite. Printre filme, se remarcă o proiecţie în avanpremieră a celui mai proaspăt premiat film românesc, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, în regia lui Adrian Sitaru. Filmul a fost premiat pe 13 august pentru regie şi interpretare masculină (Bogdan Dumitrache) la festivalul de film de la Locarno şi nu a avut încă nici o proiecţie în România, unde va fi lansat în octombrie. Din distribuţia filmului face parte şi Alina Grigore, tânără actriţă din Piatra Neamţ.În program se mai regăsesc două dintre cele mai premiate filme româneşti din ultimul an: Periferic, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan George Apetri, născut în Piatra Neamţ, ... citeşte
Taguri:
actor, Hors de prix, Pierre Salvadori, Fatih Akin, Matei-Alexandru Mocanu, The Shukar Collective Project, Andrei Dăscălescu, Marian Crişan, Morgen, Periferic
-
Periferic pierde la trei voturi Trofeul Anonimul
15.08.2011
Filmul românesc Periferic, cu Ana Ularu în rol principal, pierde Trofeul Anonimul în valoare de 3000 USD, din lipsa a trei voturi. Superman, Spider-Man şi Batman, scurtmetrajul românesc cel mai popular din competiţie pierde, de asemenea, podiumul, şi cei 1000 USD, clasându-se pe locul doi. Numai categoria Animaţie aduce un premiu României, cu scurtmetrajul Growing, al Roxanei Benţu.
"Trofeul Anonimul se acordă filmului Jurassic Park", anunţă în deschidere Florin Piersic Junior, apoi caută în public patru Spielbergi care să-şi ridice premiul. E prima deschidere a Galei de închidere la Anonimul care arată aşa. Cu un palmares stabilit de trei ani integral de către public, ideea de a aduce câţiva reprezentanţi din audienţă pe scenă este cât se poate de binevenită.Primul Spielber... citeşte
Taguri:
The House, Wasted Youth, Florin Piersic Jr., Ana Ularu, Periferic
-
Anonimul 2011: fotoreportaj
13.08.2011
Este suficient să vii o dată la Festivalul de Film Anonimul, ca să-ţi doreşti să te întorci. Găseşti aici combinaţia perfectă - filme, plimbări cu barca până pe insula Sacalin (recent formată, în dreptul brațului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării) - unde bancurile de peşti adună zeci de specii de păsări să se hrănească, plajă cu nisip fin, planoare, sau aparate de zbor de mici dimensiuni, cu care poţi survola deasupra locului unde Dunărea se varsă în mare.Sâmbătă, 13 iulie, se votează de către public filmele favorite, atât la categoria "Lungmetraj", cât şi la "Scurtmetraj" ficţiune/animaţie, iar cei aproximativ 5000 turişti şi localnici cinefili prezenţi aseară în camping pot decide cm va arăta palmaresul, alegând din şapte lungmetraje şi 32 scurtmetraje de ficţiune, plus 21 animaţii . Î... citeşte
Taguri:
Wasted Youth, Once Upon a Time in Anatolia, Nuri Bilge Ceylan, Periferic, Ana Ularu, Irina Margareta Nistor, Marcel Iureş, The Tree of Life, Florin Piersic Jr.
-
Marcel Iureş: "Dar din dar se face Festivalul Anonimul"
09.08.2011
Florin Piersic Junior în blugi - genul şalvari - plus converşi a prezentat şi anul acesta Gala de deschidere a Festivalului Internaţinal de Film Independent Anonimul, după ce în 2010 crea un start foarte tonic cu poante mitraliate la fiecare trei minute. E seara de 8 august, într-un camping pe nisip, la 1 km de apa mării şi cu Dunărea la o aruncătură de băţ. Începe ce-a de-a 8-a ediţie a Festivalului ce-l are pe Marcel Iureş preşedinte. Două vapoare cu aproximativ 1200 de persoane au debarcat numai astăzi la Sfântul Gheorghe.Zona de campare a corturilor este plină, la fel şi vilele, plus căsuţele lacustre - adică alte 150 de persoane, cele cazate în Green Village, venite cel mai probabil cu şalupele sau catamaranul. Până să înceapă Gala, unii şi-au omorât timpul la plajă sau aşteptând să ... citeşte
Taguri:
Çogunluk, Podslon, Bir zamanlar Anadolu'da, Gromozeka, Strung Love, Principii de viaţă, Switez, Daisy Cutter, The Guilty Rogue, Le sans nom
-
Ion Sapdaru - Niciodată acelaşi, mereu el însuşi
05.08.2011
Apare uneori, ca din neant, câte un actor care te face să te întrebi: Dom'le, unde-a stat ăsta ascuns până acum? De ce nu l-am văzut? De ce nu l-au văzut? Au avut ceaţă pe ochi...? Aşa s-a întâmplat, acum treizeci şi patru de ani, cu Zaharia Volbea, de la Bârlad, descoperit de Mircea Daneliuc în "Ediţie Specială"... La fel a fost şi cu Tănase Cazimir, de la Satu-Mare, devenit aproape de apusul vieţii halucinantul criminal din "Un om în loden"... Ce să mai vorbim de Vali Uritescu, care după ce aproape două decenii nu se dezlipise de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, a explodat pe scena de la Bulandra...?
Un eveniment similar l-a constituit apariţia în peisajul filmului românesc a lui Ion Sapdaru, (născut în 4 august, 1961, în comuna basarabeană Droţcaia), realizată aproape simultan în ... citeşte
Taguri:
actor, Bogdan George Apetri, Periferic, Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi frumoasă e viaţa!, Bobby Păunescu, Francesca, Radu Mihăileanu, Le concert, Anca Damian, Întâlniri încrucişate
-
Ana Ularu: actoria la ora inteligenţei autoexigente
27.06.2011
Cu ceva ani în urmă, mulţi forumişti Cinemagia se întrebau, cu simpatie contrariată, cine ar putea să fie userul "Obvious", o prezenţă constantă şi enigmatică, având la avatar chipul lui Alex din "A Clockwork Orange", care posta mesaje pe cât de frecvente, pe atât de scurte şi dense, punctând percutant şi mereu la obiect, cu un spirit critic nemilos, o ironie tăioasă şi o evidentă competenţă cinematografică şi culturală la nivel general.Regula care interzicea divulgarea identităţii reale a membrilor fără acordul acestora îl învăluia în mister pe Evidentul profesionist, şi a trecut un timp până când am câştigat îndeajuns încrederea unui alt user de prestigiu, Nae (pe care-l chema şi... Constantin Tănase, iar azi e cunoscut ca unul dintre cei mai talentaţi regizori tineri de film, fiu al ve... citeşte
Taguri:
actor, Bogdan George Apetri, Anaconda 4: Trail of Blood, Ana Ularu, Cu un pas înainte, Ercan Durmaz, Cătălin Leescu, Afterimage, Radu Muntean, Hîrtia va fi albastră
-
Sin retorno, mare câştigător la TIFF
11.06.2011
Marele câştigător al celei de-a zecea ediţii este argentinianul Miguel Cohan şi filmul său Sin retorno/Fără cale de-ntors, un thriller poliţist despre care juriul a spus că s-a aflat pe lista scurtă de posibili câştigători la absolut toate secţiunile palmaresului anunţat în această seară.Pe lângă trofeul Transilvania, Cohan câştigă şi premiul pentru scenariul scris alături de sora sa, Ana Cohan.Premiul special al juriului, al doilea ca importanţă în palmaresul TIFF, pleacă în Uruguay, câştigătorul fiind O viaţă însemnată al regizorului Federico Veiroj. Atenţie: poţi vedea gratuit filmul pe mubi.com, alături de Principii de viaţă şi alte două titluri din competiţia de anul acesta a festivalului (detalii aici).Premiul pentru cea mai bună regie a fost împărţit de filmele Principii de viaţă ş... citeşte
Taguri:
George Motoi, Michael York, Tilva Ros, Élodie Bouchez, Federico Veiroj, Rúnar Rúnarsson, Constantin Popescu Jr., Marin Karmitz, Oleg Mutu, Lucian Pintilie
-
Toate filmele de la TIFF!
25.05.2011
Cel mai mare festival de film al României şi-a anunţat pe parcursul ultimelor zile principalele puncte de atracţie, iar Cinemagia îţi compilează mai jos TOATE secţiunile şi TOATE filmele ce vor putea fi văzute între 3 şi 12 iunie la Cluj.Poţi vedea mai jos filmul din deschidere (de-abia aşteptăm s-o urmărim pe Catherine Deneuve, invitata de onoare a TIFF în 2008, în comedia Nevasta la putere - foto), filmul din închidere (specialul film-colaj al lui Kevin Macdonald), cele 12 titluri în competiţie pentru trofeul Transilvania, populara secţiune Supernova, care reuneşte mari câştigători de premii la festivalurile internaţionale, înfricoşătoarea secţiune Umbre şi filmele din Fără limite, o secţiune care cu siguranţă o să te ia pe nepregătite.La sfârşitul listei poţi vedea spotul acestei ediţi... citeşte
Taguri:
Wings of the Firebird, Fuga din rai, Mistérios de Lisboa, Cave of Forgotten Dreams, La Ceremonie, Demascarea, Paviljon VI, Stopover, You Can't Hide Love from Gypsies, Numărătoarea manuală
-
Ana Ularu, Terminatorul filmelor româneşti
04.04.2011
Dacă nu ai cunoaşte-o în realitate, imaginea ei din debutul în lungmetraj al lui Bogdan George Apetri, Periferic, te-ar putea face să crezi că e o idee proastă (şi periculoasă) să te apropii de Ana Ularu. Nu este deloc aşa, iar diferenţele consistente dintre actriţă şi personaj ne-au îndemnat să o întrebăm ce eforturi a presupus apariţia ei în Periferic, un film care se anunţă a fi una dintre cele mai lăudate premiere româneşti ale lui 2011.Rolul este foarte diferit de tine. Cum ţi l-ai apropiat, ce reacţii ai avut în timp ce citeai scenariul, cum a fost proba? Cum ai devenit Matilda, pentru că diferenţele dintre voi sunt atât de mari, încât este evident că a trebuit să depui un mare efort...Mă bucur mult că crezi asta. Eu sunt într-o pasă a vieţii mele care se întâmplă de vreo patru ani d... citeşte
Taguri:
Periferic, Bogdan George Apetri, Ana Ularu
-
Filmele lunii aprilie
03.04.2011
Dacă de obicei luna mai dădea tonul filmelor "de vară", iată că anul acesta bunătăţile de pe marele ecran se îngrămădesc mai repede în cinematografele din România. Cinemagia încearcă să-ţi prezinte mai jos cele mai promiţătoare filme ale lunii.Nu ne-am oprit de la niciun gen, iar în cele 16 titluri prezentate mai jos am inclus şi trei filme româneşti (sau aproape româneşti), un SF aşteptat, comedie cu personaje animate, o animaţie realizată de creatorul seriei Epoca de gheaţă, un horror de Wes Craven şi aşa mai departe, într-o încercare de a mulţumi toate gusturile. Oricum, cu cinci weekenduri cuprinse în luna aprilie, oferta cinematografelor este mai bogată decât te-ai fi putut aştepta.Aruncă un ochi asupra prezentărilor şi spune-ne care ţi se pare cel mai promiţător film al lunii!... citeşte
Taguri:
Naşa, Fast Five, Hereafter, 127 Hours, Hall Pass, Water for Elephants, Paul, Source Code, Rio, Scream 4
-
Cronică: Periferic
01.04.2011
Premiat anul trecut la Locarno, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan George Apetri îşi face loc pe marile ecrane din România, anunţând că noul val de regizori români are parte de o altă voce puternică în ceea ce priveşte dramele fără menajamente. Periferic categoric nu este pentru fanii lui Adam Sandler sau pentru cei care au apreciat Bună! Ce faci?, comedia romantică a lui Alexandru Maftei, dar fanii filmului românesc de festival trebuie obligatoriu să bifeze această premieră ce sigur îşi va face loc la anul în lista de câştigători ai celei de-a şasea ediţii a premiilor Gopo.Povestea e simplă, iar regizorul (totodată şi scenarist alături de Tudor Voican) ne-o dezvăluie treptat şi firesc. Matilda (Ana Ularu) are de ispăşit cinci ani de închisoare, dar moartea mamei îi dă dreptul la ... citeşte
Taguri:
Ioana Flora, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Lars Von Trier, Dogville, Bună! Ce faci?, Periferic, Tudor Voican, Alexandru Maftei, Marius Panduru, Bogdan George Apetri
-
Periferic, lansat simultan în cinematografe şi online
25.03.2011
Unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti din 2011, Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, marchează o premieră în industria românească de cinema: va fi lansat, simultan, în cinematografe şi pe Internet. Pe 1 aprilie 2011, Periferic va inaugura proiectul WEBKINO.RO, care va permite vizionarea filmelor româneşti în sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelentă.În prima etapă, Periferic va putea fi vizionat pe WEBKINO.RO cu prioritate în localităţile care nu dispun de săli de cinema, urmând ca de la 1 mai să poată fi urmărit din orice colţ al ţării. WEBKINO.RO este, dincolo de un experiment inedit, un proiect cultural, fiind prima alternativă legală de vizionare în timp real a filmelor româneşti pe Internet, o dată cu lansarea lor în cinematografe, cu pri... citeşte
Taguri:
Tudor Voican, Marius Panduru, Ingrid Bisu, Ion Săpdaru, Ioana Flora, Mimi Brănescu, Andi Vasluianu, Timotei Duma, Bogdan George Apetri, Ana Ularu
-
2011, pe româneşte
04.01.2011
2011 este un an mult mai interesant decât poate părea la prima vedere. Nu numai că este unul dintre cei mai bogaţi din ultimul deceniu, dar, mult mai important, filme atât de variate de mult nu s-au mai văzut perindându-se pe marile noastre ecrane într-un singur an. Comedie romantică şi film fantastic, producţii absurde şi drame sociale, debuturi şi reveniri aşteptate, iată doar câteva motive pentru a aştepta cu nerăbdare programul cinematografelor din 2011.Anul acesta ar putea da startul unei specializări a genurilor pe perioade: primele luni ale anului ar putea fi dominate de filme de public, în timp ce toamna s-ar putea lansa pe ecrane filmele de festival, întoarse în ţară cu premii câştigate în toată lumea.NaşaStartul în 2011 îl dă Naşa, o producţie MediaPro Pictures cu premiera progr... citeşte
Taguri:
Loverboy, La limita de jos a cerului, Tatăl fantomă, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Loverboy (ex-Un balon în formă de inimă), Undeva la Palilula, Ceva bun de la viaţă, Periferic, Principii de viaţă, Aurora
-
Lider de top: Eu când vreau să fluier, fluier
13.12.2010
Sâmbătă seara două filme româneşti şi-au împărţit şase dintre cele mai importante premii ale festivalului de film de la Salonic (acolo unde Medalia de onoare triumfase cu o ediţie în urmă). Morgen, unul dintre câştigători, s-a lansat deja pe marile ecrane din România, dar pentru Periferic, câştigătorul trofeului cel mare, Golden Alexander, trebuie să aşteptăm până în 2011, an care dă deja semne că va fi la fel de bun în ceea ce priveşte succesele regizorilor noştri peste hotare.Dar să trecem în revistă titlurile care, după ce au adus premii în ţară, au atras şi publicul în cinematografe. Cu o singură excepţie (Poker, care reuşeşte să transforme Garcea şi oltenii într-o capodoperă), filmele din topul de mai jos au câştigat cel puţin un premiu important sau măcar ne-au reprezentat cu cinste ... citeşte
Taguri:
Felicia înainte de toate, Portretul luptătorului la tinereţe, Kapitalism - Reţeta noastră secretă, Ion Iliescu, Camelia Zorlescu, Victor Rebengiuc, Jacques Audiard, Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Mimi Brănescu
-
Periferic, premiat de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film la Viena
05.11.2010
Filmul Periferic, debutul în lungmetraj al lui Bogdan George Apetri, a fost distins la festivalul de film de la Viena (21.10 - 03.11.2010) cu premiul FIPRESCI, oferit de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film. Filmul transformă povestea unei comunităţi într-o poveste universală despre luptă şi supravieţuire, purtată de un personaj principal feminin de nezdruncinat, într-o interpretare de mare intensitate, realizată de o actriţă carismatică, îşi motivează juriul Vienalei decizia. Fimul, ce a fost proiectat în capitala Austriei în data de 31 octombrie şi pe 1 noiembrie, este o co-producţie româno-austriacă, iar co-producătorul austriac Josef Aichholzer (Aichholzer Filmproduktion) este cel care a produs şi filmul Die Fälscher/Falsificatorii - deţinătorul premiul Oscar (2008) pentru c... citeşte
Taguri:
actor, Nuntă în Basarabia, Napoleon Helmis, Florin Şerban, Le concert, Radu Mihăileanu, Marian Crişan, Andrei Ujică, Radu Muntean, Marţi după Crăciun
-
Cinci filme româneşti la jubileul de 50 de ani al Vienalei
20.10.2010
Vienala - cel mai important eveniment cinematografic din Austria, ce se organizează înca din 1960 - are loc anul acesta între 21 octombrie şi 3 noiembrie. Semnificativă este în cadrul ediţiei actuale ponderea mare de filme româneşti. Dacă în anii precedenţi cinematografia românească era prezentă la festivalul de la Viena cu câte un film, anul acesta vor fi proiectate nu mai puţin de cinci producţii româneşti. Atât la conferinţa de presă, cât şi în ocazii anterioare, directorul Vienalei, Hans Hurch, a subliniat faptul că peisajul cinematografic românesc i se pare extrem de interesant, conform Compres. Astfel, publicul cinefil din capitala Austriei va putea urmări pe durata festivalului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ (pe 23.10), „Morgen“ (pe 26.10 şi 27.10), „Aurora“ (pe 28.10, 29.10)... citeşte
Taguri:
Eric Rohmer, Larry Cohen, Lou Reed, John Turturro, Marco Bellocchio, Jacques Doillon, Xavier Beauvois, Des hommes et des dieux, Carlos, Olivier Assayas
Articole 21 - 40 din 48
Categorii articole
Gossip
-
Liam Neeson habar n-are că s-a făcut un nou film Cronicile din Narnia
Ce spune actorul irlandez despre interpreta leului Aslan, una dintre cele mai apreciate actriţe din istorie - Ce actor primeşte binecuvântarea lui Pierce Brosnan pentru rolul lui Bond?
- Ce mai face Amber Heard?
- Ghiceşti al cui fiu este?
- Ce regretă Sylvester Stallone: "Sunt un tâmpit că am făcut asta"
Ştiri cinema
-
Russell Brand, condamnat definitiv pentru viol
Fostul actor va afla luni câţi ani de închisoare va avea de ispăşit - Compozitorul lui Dragon Ball Z, ales într-o importantă funcţie publică în SUA
- Riscul de a fi copil-actor: actriţă principală într-unul din cele mai apreciate filme cu supereroi, i s-a oferit cocaină la 11 ani
- "Am cam rămas pe drumuri", spune Nicolas Cage. Ce a păţit actorul
- A murit Patrick Stewart: cel mai nobil moment al carierei
Producţie
-
Denzel Washington primeşte o misiune (im)posibilă?
A ameninţat că se retrage din activitate, dar e mai ocupat ca niciodată - Universul Alien, în expansiune: la ce proiect nou se lucrează
- Se face un serial Crazy Rich Asians. Ce actori se întorc
- Jessica Biel se întoarce după un deceniu: ce rol va juca
- O luminoasă intersecţie din Bucureşti, motor în noul film Vară indiană
Cronică
-
Vacanță all inclusive, o comedie polițistă cu de toate
Smiley și Pavel Bartoș interpretează doi polițiști a căror vacanță la mare se transformă într-o anchetă pe cont propriu, plină de răsturnări de situație - Încă o dorință, încă o comedie romantică
- Un talent criminal: când în bucătărie ai mai multe otrăvuri decât condimente
- Wildwood: un clasic instant al studiourilor Laika
- Prietenia nu ține cont de diferențe - Mia și școala de monștri
Dosarele X
-
Au regizorii dreptul să-şi bată joc de actori? Dustin Hoffman descrie o experienţă "îngrozitoare"
27 de duble în care primeşte palme cu toată puterea şi un timpan perforat la filmările Absolventului - Cine a omorât-o pe Cleopatra lui Martin Scorsese
- Odiseiuţa lui Musk: a promis un lungmetraj, dar oferă 7 minute
- Trei campioni ai longevităţii creative de la Hollywood
- Îşi condamnă Hollywood-ul copiii actori? A patra moarte tragică într-un singur an
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
22:45
|
Zero Dark Thirty(2012)Misiunea: Bin Laden
|
Duna
20:40
|
The Aviator(2004)Aviatorul
|
TVR 1
20:00
|
Four Weddings And A Funeral(1994)Patru nunți și o înmormântare
|
CineCloud
Bor lei jun
Entourage
The Good Fight
Unknown
Madeleine Stowe
Autómata
Into the Badlands
Definitely, Maybe
Charlie's Angels
Kim Novak
Magdalena Boczarska
Janet Montgomery
Teresa Palmer
Seized
Toni Braxton
Malignant
Sniper: Ghost Shooter
Katherine Heigl
Our Idiot Brother
Luftslottet som sprängdes
Songul Oden
Messengers 2: The Scarecrow
Andrei Ștefan
Enfermeras
Domhnall Gleeson
Mi Adorable Maldición
Astérix et les Vikings
Cu mâinile curate
College
Hamlet
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2029
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2027
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Hexed
- Le fantôme de l'opéra
- The Holiday Spark
- Death Stranding Isolations
- Toos: The Van Der Valk Kidnapping
- It Gets Worse
- El ser querido
Filme populare
Premiere cinema
- George Michael: The Faith Tour
- Queen at Sea
- Ramayana: Rise of a Legend
- Wild Horse Nine
- The Little Mammoth
- Nightborn
- Last Letters from my Grandma
- Teenage Sex and Death at Camp...
- Godzilla Minus Zero
- Vacanță all inclusive
În curând la cinema
- Dune: Part One
- Monarh
- Hogyan tudnék élni nélküled? 2.
- Lucy Lost
- Piatră Foarfecă Hârtie
- Minotaure
- Atât de familiar
- How to Rob a Bank
- Ebenezer: A Christmas Carol
- Dune: Part Two
- Az örökség
- I Play Rocky
- Lenin's Pawn
- Club Kid
- Jurnalul unei cameriste
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- You Can See Everything
- Lumina
- Nu e locul tău aici
- Hexed
- Ghost Soldier
- Le chant des forêts
- Focker-in-Law
- The Cat in the Hat
- Violent Night 2
- El ser querido
- Behemoth!
- Daniel and the Fiery Furnace
- Karácsonyra megjövök
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Periferic


