Cronică: Periferic

de Ştefan Dobroiu în 1 Apr 2011
Cronică: Periferic

Premiat anul trecut la Locarno, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan George Apetri îşi face loc pe marile ecrane din România, anunţând că noul val de regizori români are parte de o altă voce puternică în ceea ce priveşte dramele fără menajamente. Periferic categoric nu este pentru fanii lui Adam Sandler sau pentru cei care au apreciat Bună! Ce faci?, comedia romantică a lui Alexandru Maftei, dar fanii filmului românesc de festival trebuie obligatoriu să bifeze această premieră ce sigur îşi va face loc la anul în lista de câştigători ai celei de-a şasea ediţii a premiilor Gopo.

Povestea e simplă, iar regizorul (totodată şi scenarist alături de Tudor Voican) ne-o dezvăluie treptat şi firesc. Matilda (Ana Ularu) are de ispăşit cinci ani de închisoare, dar moartea mamei îi dă dreptul la o permisie de o zi pentru a fi prezentă la înmormântare. Spectatorul află curând că nu înmormântarea e prima grijă a Matildei: în cele 24 de ore de libertate femeia vrea să fugă din ţară, dar pentru asta trebuie să se ocupe de o întreagă serie de probleme nerezolvate, dintre care cea mai importantă este soarta fiului ei de opt ani, ajuns acum într-un orfelinat.

Cu ideea aparţinând lui Cristian Mungiu şi Ioanei Uricaru, Periferic rămâne în zona personajelor feminine foarte puternice, iar Apetri şi Voican fac cu succes tranziţia la perioada contemporană şi periferia societăţii. Mereu prezentă (filmul este 100% povestea ei), ghinionista Matilda reuşeşte cumva să atragă spectatorul, care speră ca soarele să răsară şi deasupra antieroinei. De fapt soarele este aproape încontinuu prezent în imaginile foarte vii filmate de Marius Panduru, dar tribulaţiile Matildei ne duc într-un loc mult mai întunecat din punct de vedere uman, un loc al răutăţii de dragul răutăţii, al înşelăciunilor şi trădărilor, cu personaje rupte parcă din excelentul Dogville al lui Lars von Trier, dar mai apropiate cultural de spectator şi prin urmare cu atât mai respingătoare.

Unul dintre plusurile categorice ale filmului sunt actorii. Ana Ularu face un rol excelent dându-i durei Matilda o ferocitate îndărătnică, dar şi disperarea tăcută a proscrisului în stare de orice pentru a o lua de la capăt. Andi Vasluianu acoperă fiecare nuanţă din Andrei, fratele rupt între datoria pentru soră şi intransigenţa Laviniei, soţia sa, căreia Ioana Flora îi dă exact măsura de răutate şi isterie de aşteptat de la o femeie pentru care cumnata de la închisoare reprezintă un pericol. Surpriza cea mai plăcută (în termeni de interpretare) este în schimb Mimi Brănescu, în rolul proxenetului Paul, echivalentul contemporan al inubliabilului domn Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.

Dacă siguranţa de sine, instinctul infailibil şi stricteţea lui Apetri uimesc pe toată durata filmului, acestea dispar la final, care păcătuieşte şi prin faptul că este o idee prea previzibil pentru a reuşi să-ţi dea acea lovitură în plex de aşteptat de la un astfel de subiect. Spectatorul trebuie să-i inventeze Matildei un viitor, iar acest efort ştirbeşte din forţa unei poveşti care ar fi avut mult de câştigat de la un "punct" categoric.

Obligatoriu de văzut.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
margott pe 22 aprilie 2012 19:56
Nu mi-a placut filmul asta, doar Ana Ularu a facut un rol bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Dosarele X

jinglebells